Pretentii. Decizia nr. 1197/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1197/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 3426/104/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1197/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. D.

Judecător M. M.

Judecător S. L.

Grefier M. D.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA prin D. O. împotriva sentinței nr.1672 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. N. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. civilă .

Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie și apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și trece la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sent. nr.1672 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ș. N.-C. și obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. Pentru Mediu să-i restituie reclamantului suma de 14.493 lei taxă pe emisii poluante către reclamant, plus dobânda fiscală calculată conform art. 124 c.pr fiscală până la data restituirii efective și la 739 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1672 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina.

În motivarea recursului, recurenta pârâtăAdministrația Finanțelor Publice Slatina, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., a susținut că hotărârea pronunțată este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești.

În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind, conform art. 146 din Constituție, exclusiv Curții Constituționale.

E. s-a reținut că taxa de poluare contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul CEE, deoarece aceste prevederi urmăresc să elimine restricțiile asupra liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală și regimurile de protecție, însă nu afectează suveranitatea fiscală cu condiția de a nu genera discriminarea produselor provenite din statele membre.

Taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări, indiferent de proveniența autovehiculului, din România sau un alt stat membru, taxa neputând fi asimilată impozitelor interne, fiind percepută pentru protecția mediului. Art. 90 din tratat este încălcat atunci când taxa pentru produsele naționale și cele de import este calculată diferit, normele europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de poluare, însă sunt discuții cu privire la modul de calcul, taxa fiind instituită după principiul poluatorul plătește și este percepută în mai multe state europene.

Curtea constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor OUG 50/2008, privind egalitatea în drepturi și regimul taxelor și altor contribuții, prin dec. Nr.586/14.04.2009, decizie obligatorie.

În ce privește acordarea dobânzii, s-a susținut că în mod eronat instanța a acordat dobândă legală, întrucât încasarea taxei s-a făcut în baza unei dispoziții legale, iar în ce privește cheltuielile de judecată, doar AFM trebuia să fie obligată la plata acestora.

Instanța de fond, reținând ca unică motivare a soluției date că un text de lege este ilegal, în condițiile în care acest text de lege este în vigoare, nefiind declarat neconstituțional, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea astfel pronunțată este nelegală.

Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul R. să fie obligat să restituie aceasta taxă.

Potrivit art.4 din OUG 50/2008, obligația de plată intervine cu ocazia înmatriculării unui autovehicul în România, iar reclamantul a achitat voluntar taxa, conformându-se dispozițiilor legale în materie.

Recurenta a considerat că trebuie reținut faptul că, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar și pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, în urma dezbaterilor publice și avizului favorabil a Comunității Europene, Guvernul României a emis data de 21.04.2008 Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, prin care a modificat taxă de primă înmatriculare, cu intrare în vigoare de la 01.07.2008.

Prin emiterea acestei ordonanțe de urgență, conformă cu legislația europeană, cu ocazia primei înmatriculări, contribuabilul este obligat la plata unei taxe de poluare, similare taxei prevăzută de art. 2141 din Codul fiscal, diferența putându-se restitui potrivit art. 11 din actul normativ.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..

Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare în cauză.

Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slatina, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de_ lei la data de 03.05.2012 (fila 6 dosar fond), cu titlu de taxă de poluare la Trezoreria Slatina, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Cu cererea înregistrată la nr._/23.05.2012 (fila 14 dosar fond), reclamantul a solicitat A.F.P. Slatina restituirea integrală a taxei de poluare, iar A.F.P. Slatina i-a comunicat refuzul restituirii sumei cu adresa cu nr._/24.05.2012 (fila 14 dosar fond).

Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.

Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.

Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.

Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.

Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.

Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.

Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Slatina, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Slatina a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei.

Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.

Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.

Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.

Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice O., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA prin D. O. împotriva sentinței nr.1672 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. N. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI..

Decizie irevocabilă .

Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013.

Președinte,

T. D.

Judecător,

M. M.

Judecător,

S. L.

Grefier,

M. D.

M.D. 13 Februarie 2013

Red. Jud. S.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1197/2013. Curtea de Apel CRAIOVA