Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 25838/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. V.
Judecător L. M. D.
Judecător G. D. C.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de D. D. actualmente DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actualmente AJFP D. împotriva sentinței nr. 2874 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. M. pentru intimata reclamantă ., lipsind recurenta pârâtă și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat peste termenul legal, intimata reclamantă și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, invocă excepția tardivității declarării recursului și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului, cu luarea în considerare a excepției tardivității.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2874 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1150,44 lei, reprezentând taxă de poluare.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 439,3 cheltuieli de judecată, reprezentând timbru judiciar, taxă timbru și onorariu avocat.
Împotriva sentinței nr. 2874 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a declarat recurs D. D. actualmente DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actualmente AJFP D..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
I. instanța nu a indicat numărul cererii de restituire către AFP. Cererea reclamantului depusă la organul fiscal era necesară pentru a putea calcula termenul de la care începe să fie calculată dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii la organul fiscal.
De asemenea, nemenționându-se data la care a fost depusă cererea la organul fiscal, precum și data la care a fost achitată taxa, se poate concluziona că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare reglementată de O.U.G. 50/2008, ci taxă pentru emisiile poluante calculată conform Legii nr. 2012. A menționat că este necesar a se indica toate aceste informații de către reclamant și, implicit, de către instanța de fond pentru a putea observa dacă hotărârea este corect motivată pe O.U.G. 50/2008, sau cazul în care reclamantul ar fi achitat taxa pentru emisiile poluante, atunci hotărârea ar fi trebuit motivată pe Legea nr. 9/2012, ceea ce ar fi fost o motivare cu totul diferită de cea din prezenta hotărâre.
Prin O.U.G. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare si au fost abrogate dispozițiile art. 2141 - 2146 C.f. reglementau taxa specială pentru autoturisme si autovehicule. A menționat că, la art. 11 din O.U.G. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule. În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
II. Acțiunea este inadmisibilă cu privire la restituirea sumei actualizată, deoarece nu a fost urmată procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei. Reclamantul a solicitat restituirea taxei, fără actualizarea ei cu dobânda legală. Pentru că reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, solicitând actualizarea sumei, dar fără a urma procedura specială de restituire reglementată de art. 117 Cod pr.f. și O.M.F.P. nr. 1899/2004, a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
De asemenea, era important a se indica data de la care începe să curgă termenul
de calcul al dobânzii solicitate și acordate de instanță. Instanța de fond indică un termen, în dispozitiv, fără a preciza în considerente, pentru a putea verifica dacă această dată este corectă, data la care reclamantul a formulat cererea către organul fiscal.
III. Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată, dar instanța consideră oportună acordarea acestora în temeiul art. 274 C.pr.civilă, deși nu este respectată condiția imperativă a textului de lege și anume aceea ca „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. Prin urmare, instanța putea obliga organul fiscal la plata cheltuielilor numai dacă erau solicitate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa doar se încasează de organul fiscal, prin unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori sau își au domiciliul fiscal, urmând ca în ultima zi lucrătoare a lunii, să fie virați în contul nr. 50.17- „Disponibil al fondului pentru mediu”, deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6.
Pe cale de consecință, organul fiscal nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată cu prezenta cauză, motivat de faptul că partea ce cade în pretenții potrivit art. 274 poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. A considerat că numai Administrația F. de Mediu poate fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
Recurenta a apreciat exagerat cuantumul cheltuielilor de judecată în raport cu probele administrate, în cauză singura probă administrată fiind proba cu înscrisuri.
IV. Pe fond, recurenta a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Taxa de poluare a fost achitată pentru înmatricularea unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul taxei stabilit prin Decizia de calcul. Taxa a fost stabilită respectându-se întocmai dispozițiile legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3, precum și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului. Cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Scopul și sfera de aplicare ale taxei nu sunt date numai de denumire. În cazul acestei taxe este evident scopul ecologic, ce se încearcă a fi atins prin adoptarea ei, atâta timp cât sfera de aplicare a ei cuprinde atât produsele interne cât și cele importate, tocmai pentru a se limita înmatricularea autoturismelor poluante.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
Conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală și admiterii cererii de chemare în garanție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
În ședința publică de azi, instanța a pus în discuția părții prezente excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu.
Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția tardivității, Curtea constată că recursul declarat de către pârâtă este tardiv, pentru considerentele ce succed:
În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila 23 din dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentei pârâte la data de 07 martie 2013, iar recursul a fost comunicat prin poștă la data de 28 martie 2013.
Potrivit art. 301 C.proc.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”, acesta urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C.proc.civ.
Fiind un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 C.proc.civ., care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, astfel că excepția tardivității declarării recursului este întemeiată. Partea care a fost decăzută din dreptul de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini vreun act de procedură va trebui să solicite instanței repunerea în termen, dovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, în condițiile prevăzute de art. 103 alin. 2 C.p.civ..
Or, chiar dacă termenul de decădere poate suporta o repunere în termen, în condițiile art. 103 C.proc.civ., aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora.
Constatând că sentința a fost comunicată recurentei pârâte la data de 07 martie 2013, iar cererea de recurs a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale, termen calculat de la comunicarea hotărârii, în aplicarea dispozițiilor art. 301 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul recurentei pârâte va fi respins ca tardiv declarat.
Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea acestei excepții exclude analizarea aspectelor invocate de recurentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de recurenta pârâtă va fi respins ca tardiv.
Potrivit principiului disponibilității, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de D. D. actualmente DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actualmente AJFP D. împotriva sentinței nr. 2874 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Ia act că intimata reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.
Președinte, G. V. | Judecător, L. M. D. | Judecător, G. D. C. |
Grefier, A. Coșei |
Red. Jud. L.M.D.
2ex./A.C./ 20 Septembrie 2013
jud. fond C.D.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8416/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
