Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 26114/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 17 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. G.

Judecător S. P.

Judecător G. D. C.

Grefier M. F.

x.x.x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. D. PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.C., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., împotriva sentinței civile nr.3685/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. S., precum și cu intimata pârâtă A.F.M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, întâmpinare formulată de către intimata reclamantă, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, instanța a apreciat cauza în stare de judecată, trecând la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.3685/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. S., domiciliată în ., ..48, Jud. D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Au fost obligate pârâtele în solidar, la plata sumei de 2948 lei, taxă de poluare și dobânda legală aferentă, conform art. 124 alin. 2 Cod.proc. Fiscală.

Au fost obligate pârâtele, în solidar la plata sumei de 42 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. D. PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.C., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât OUG nr.50/2008, care a abrogat prevederile art. 2141 – 2146 Cod procedură fiscală ce reglementau taxa de primă înmatriculare a fost abrogată iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.

II. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.

Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.

III. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.

Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.

Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.

Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.

Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.

A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă D. D. PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.C., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:

Deși criticile formulate de recurentă vizează prevederile OUG 50/2008, legea aplicabilă la data la care a fost achitată taxa este Legea nr. 9/2012, având în vedere că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de emisii poluante la data de 13.11.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2948 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante la data de 13.11.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamantul a solicitat A.J.F.P. C. restituirea integrală a taxei de emisii poluante cu dobânda legală, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.J.F.P. C. a comunicat refuzul restituirii sumei.

Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei. Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.

Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.

Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.

Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.

Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.

Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.

Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Recurenta pârâtă susține că sentința cuprinde motive contradictorii, însă în argumentele ce susțin această critică se referă la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată.

Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată cu ocazia concluziilor pe fond, aspect menționat și în practicaua sentinței, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. De asemenea, prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ.

În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.C., actual Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.C., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., împotriva sentinței civile nr.3685/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. S., precum și cu intimata pârâtă A.F.M., având ca obiect pretenții.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 octombrie 2013.

Președinte,

C. A. G.

Judecător,

S. P.

Judecător,

G. D. C.

Grefier,

M. F.

Red.jud.SP/31.10.2013

Tehnred.MF/2 ex.

J.f.CCB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA