Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-07-2013 în dosarul nr. 1661/63/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 30 Iulie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. C. - judecător
Judecător: E. M.
Judecător: L. B.
Grefier: A. Coșei
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 5993 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat B. L. pentru intimatul reclamant I. I., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat B. L., reprezentantul intimatului reclamant, depune chitanța nr. 33 din 30.07.2013 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat și învederează, la interpelarea instanței, că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu m ai sunt cereri din partea părților acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat B. L., pentru intimatul reclamant I. I., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 5993 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, să restituie reclamantului suma de 6803,69 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 05.09.2007, până la data plății efective.
S-a admis în parte cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de la 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 5993 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a invocat prescripția dreptului material al reclamantului de a cerere restituirea sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 135 din OG nr. 92/2003, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
A precizat că atât procedura prealabilă, cât și cererea de chemare în judecată, au fost efectuate în anul 2013, după împlinirea termenului de prescripție.
A apreciat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
A menționat că la art. 11 din O.U.G. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Acțiunea este inadmisibilă cu privire la restituirea sumei actualizată, deoarece nu a fost urmată procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei. Reclamantul a solicitat restituirea taxei, fără actualizarea ei cu dobânda legală.
Pe fond, recurenta a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei, a aratat că cererea de restituire nu se încadrează în dispozițiile art.113 (117) Cod procedură fiscală.
A susținut recurenta că nu există o decizie a Consiliului Național pentru combaterea discriminării care să constate și să combată vreo discriminare în domeniul impozitelor și taxelor la care sunt supuși cetățenii statului român care C.E.J în exercitarea autorității conferite de tratat nu a condamnat statul român pentru aplicarea acestei taxe.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul Român să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Dispozițiile art. 23 (9) și art25 (12) din tratat nu sunt aplicabile deoarece taxa de primă înmatriculare nu este o taxă vamală, aplicându-se și autoturismelor produse în România.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 din tratat nu sunt aplicabile pentru că taxa de primă înmatriculare se plătește de toți proprietarii indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată recurenta a criticat soluția sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, instanța putând obliga la plata acestora partea care cade în pretenții.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate în recurs, a apărărilor invocate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din conținutul acțiunii introductive reiese că instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect restituire diferență taxă primă înmatriculare, iar din considerentele hotărârii rezultă că aceasta a analizat o cerere de restituire taxă de poluare.
Instanța de fond trebuie să rețină faptul că intimatul reclamant a achiziționat autoturismul second-hand, a achitat taxa de primă înmatriculare și că a investit instanța cu cerere de restituire a diferenței și nu o cerere de restituire a taxei de poluare, fiind evident că la data achitării taxei, nu erau în vigoare dispozițiile OUG nr. 50/2008, deoarece acest act normativ a intrat în vigoare la 01 iulie 2008.
În mod evident, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, situație în care în cauză, nu s-a analizat în mod practic fondul cererii deduse judecății în raport de motivele acțiunii, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc ( art. 129 alin. 4 C.P.civ. ).
Necercetarea fondului rezultă în mod neechivoc din neanalizarea unor aspecte esențiale, invocate de reclamant, și nemenționate de către instanță, în acest fel lipsindu-l practic pe reclamant, de dreptul său de acces la instanță, în vederea înlăturării vătămării învederate prin acțiunea introductivă de instanță.
Soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte ambelor părți, dreptul de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, în dovedirea, respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății.
Curtea apreciază că, în cauză, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, atât pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție pentru ambele părți, cât și pentru lămurirea tuturor aspectelor invocate, posibilă prin exercitarea rolului activ al instanței, astfel cum este prevăzut de art. 129 alin.4 C.P.Civ.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admit recursul formulat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare la aceeași instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 5993 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 iulie 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, E. M. | Judecător, L. B. |
Grefier, A. Coșei |
Red. jud. L. B.
Tehnored. M.O./ 2 ex. /
31.07.2013
Jud.fond: C. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
