Pretentii. Decizia nr. 4671/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4671/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9433/63/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 4671/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 APRILIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D. L.
JUDECĂTOR T. D.
JUDECĂTOR N. Ț.
GREFIER C. B.
Pe rol, judecarea recursului C. administrativ formulat de recurenta pârâtă D. D. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr.4922 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant B. F. A., cu intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu având ca obiect restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 C.p.c.
Constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri formulate din partea părților, Curtea retine cauza in vederea deliberării.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr.4922 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. F. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
Au fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.752 de lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda legală, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 13.04.2012, până la data plății efective și 542 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008, s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, dar instanța de fond le-a acordat în temeiul art. 274 C.proc.civ., deși nu este îndeplinită o condiție imperativă a textului de lege și anume ca partea care cade în pretenții să fie obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată numai în situația în care reclamantul le solicita. Trebuia ca numai A.F.M. să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată. A menționat că această taxă de poluare a fost achitată în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul stabilit prin decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
În același timp, conform art. 51 al Hotărârii C.J.U.E., după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. C., comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Având în vedere dispozițiile art.304 și 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă D. D. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr.4922 din 31.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant B. F. A., cu intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu .
Obligă recurenta pârâtă la 500 lei cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE, D. L. | JUDECĂTOR, T. D. | JUDECĂTOR, N. Ț. |
GREFIER, C. B. |
C.B. 24 Aprilie 2013
Red.2ex./jud.T.D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








