Pretentii. Decizia nr. 6317/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6317/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 5407/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6317/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător T. B.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.2508 din data de 14 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O., în contradictoriu cu intimatul reclamant A. C.-B. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s- a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2508 din data de 14 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O. s-a admis cererea formulată de reclamantul A. C. B., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Slatina și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 5.504 lei reprezentând taxa pe poluare și dobânda legală aferentă sumei la data efectuării plății. S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâtele să achite reclamantului suma de 539,30 lei cu acest titlu din care: 500lei - onorariu avocat, 39 lei - taxa de timbru și 0,30 lei - timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești.
În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind, conform art. 146 din Constituție, exclusiv Curții Constituționale. Instanța de fond, reținând ca unică motivare a soluției date că un text de lege este ilegal, în condițiile în care acest text de lege este în vigoare, nefiind declarat neconstituțional, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea astfel pronunțată este nelegală.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul R. să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Recurenta a apreciat că trebuie reținut faptul că, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar și pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, în urma dezbaterilor publice și avizului favorabil a Comunității Europene, Guvernul României a emis data de 21.04.2008 Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, prin care a modificat taxă de primă înmatriculare, cu intrare în vigoare de la 01.07.2008. Prin emiterea acestei ordonanțe de urgență, conformă cu legislația europeană, cu ocazia primei înmatriculări, contribuabilul este obligat la plata unei taxe de poluare, similare taxei prevăzută de art. 2141din Codul fiscal, diferența putându-se restitui potrivit art. 11 din actul normativ.
Recurenta a criticat și obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu se poate reține culpa procesuală a instituției în generarea prezentului conflict judiciar.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Analizând prin considerente comune criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Textul art. 90, actual 110, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională. Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România. Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010. Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar. Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată.
Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat. Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Totodată, Curtea constată că prima instanță a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.2508 din data de 14 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O., în contradictoriu cu intimatul reclamant A. C.-B. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013
Președinte, M. F. | Judecător, T. B. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.L.C.
V.C./2EX/ 29 Mai 2013
J.Fond I.D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9799/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 8612/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
