Pretentii. Decizia nr. 7747/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7747/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 16868/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 7747/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. M. Z.
Judecător L. B.
Judecător A. C.
Grefier M. I.
_
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PT. APLICAREA LG. NR. 9/1998, împotriva sentinței nr.6612 din data de 12 decembrie 2012,pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Băncioi C. pentru intimatul reclamant T. N., lipsind recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PT. APLICAREA LG. NR. 290/2003 .
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Avocat Băncioi C. pentru intimatul reclamant T. N., solicită respingerea recursului., fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 6612 din data de 12 decembrie 2012,pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. N., domiciliat în C., cartier Craiovița Nouă, .. 4, ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PT. APLICAREA LG. NR. 9/1998, cu sediul în București, sector 1, .. 202.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 84.490 de lei, reprezentând compensații conform Hotărârii nr. 44/12.09.2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 2431/06.11.2009, emisă de pârâta ANRP, precum și actualizarea în raport de indicele de creștere a prețurilor a acestei sume, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 44 din 12.09.2007, emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului D., s–a propus acordarea compensațiilor bănești către T. N., Plăvicheanu C. și M. A., în valoare totală de 253.470,86 de lei, reprezentând compensații pentru bunurile trecute în proprietatea statului B. în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria .
Prin Decizia nr. 2431 din 06.11.2009, emisă de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a fost validată Hotărârea nr. 44 din 12.09.2007 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 9/1998. S-a menționat că plata sumei se va efectua în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din HG nr. 753/1998, în anul respectiv trebuind a fi efectuată plata în proporție de 40% din suma totală, iar restul de 60% în cursul anului următor.
Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 733/04.02.2010 la BNP Cernobai C. E., reclamantului T. N. i-a revenit 1/3 din această sumă, respectiv 84.490 de lei (fila 14 din dosar).
Se reține, astfel, că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 9/1998, fiind îndreptățit la primirea sumelor stabilite drept compensații conform Hotărârii nr. 4/12.09.2007, în cote legală cuvenită potrivit actului de partaj voluntar.
Din întâmpinarea formulată de către pârâtă a rezultat că sumele prevăzute drept despăgubiri în favoarea reclamantului nu au fost achitate pe motiv că nu au fost aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, însă un astfel de motiv nu este de natură să ducă la respingerea acțiunii formulate de către reclamant, dat fiind că au expirat termenele la care pârâta trebuia să-și execute obligația, reclamantul fiind îndreptățit așadar și la actualizarea sumei de bani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1227/2007, plata compensațiilor se realizează eșalonat, fiind condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, acest aspect fiind indicat și în comunicarea adresată reclamanților . Indică faptul că dreptul reclamanților este supus unei condiții suspensive, nealocarea sumelor necesare plății conducând la prelungirea periaodei de plată .
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de A.N.R.P. ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Recurenta pârâtă a precizat că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, sunt acordate în baza Legii nr. 9/1998, Legii nr. 247/2005 și Legii nr. 290/2003.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P.. care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul subscrisei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil” așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina A.N.R.P. o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1120/2006.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin, ultim C.proc.civ
Intimatele reclamante D. V. și I. A. au depus la dosar întâmpinare, la data de 29.05.2012, prin Serviciul Registratură, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că sunt nefondate criticile formulate:
Instanța reține că drepturile stabilite prin Hotărârea nr. 44/2007 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, au fost validate prin decizia 2431/2009 emisă de către Vicepreședintele ANRP ; au fost solicitate la plată de către reclamanți, plată care însă nu a fost făcută, deși reclamanții au efectuat demersuri în acest sens, conform dovezilor depuse la dosar.
Recurenta pârâtă nu contestă faptul că s-a dispus plata de compensații bănești, astfel încât creanța intimatelor reclamante este certă, lichidă și exigibilă și ea trebuia achitată.
Suma stabilită prin Hotărârea nr. 44/2007 este irevocabilă, iar până în prezent recurenta pârâtă nu a achitat nicio sumă de bani, deși avea obligația de a o achita, astfel că apărarea recurentei este în contradicție cu principiul executării cu bună-credință de către stat a obligațiilor ce-i revin față de proprii cetățeni.
Obligația de plată a recurentei pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este o obligație de rezultat și nu de diligență, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă.
Cum cuantumul despăgubirilor la care reclamantele aveau dreptul a fost stabilit prin hotărârea menționată și cum până la data formulării acțiunii nu s-a achitat reclamantelor nicio tranșă, în mod corect și legal prima instanță a obligat recurenta pârâtă să plătească reclamantelor cuantumul compensațiilor bănești, actualizate.
Având în vedere că timpul scurs de la momentul emiterii hotărârii este apreciabil, prin actualizare se acordă reclamantelor aceeași valoare ca și cea de care au fost lipsite prin neplata sa la timp, actualizarea având caracter compensatoriu.
Susținerile recurentei pârâte referitoare la reducerea fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor, nu pot fi considerate întemeiate.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea 9/1998 (în forma în vigoare la data validării hotărârii comisiei județene), în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi.
Din enunțarea dispozițiilor legale prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de 1 an, respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane, însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei, în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege, s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel, chiar dreptul reclamantelor la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 9/1998, ar fi lipsit de substanță.
CEDO a luat prima hotărâre pilot în cauza M. A. și alții împotriva României,_/05 și_/06, 12 octombrie 2010, iar Curtea a recomandat tratarea în legislația națională, cu cea mai mare prioritate, a simplificării și eficientizării procedurilor în domeniu și în practica administrativă, cu scopul de a crea un echilibru ținând cont de interesele tuturor părților implicate.
Instanța nu poate reține apărările recurentei pârâte referitoare la implementarea recomandărilor puse în vedere de Curtea Europeană ca urmare a procedurii hotărârii pilot ce urmează a se realiza prin noile măsuri legislative.
Instanțele au obligația de a respecta prevederile legale și de a pronunța hotărâri care să se întemeieze pe textele legale în vigoare, ori în speță, nu există niciun motiv pertinent, exonerator, care să justifice întârzierea recurentei pârâte în plata creanței intimatelor reclamante, respectiv realizarea unor noi măsuri legislative.
Procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar în speță, reclamantele, beneficiare ale compensațiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003, sunt titularele unui drept de creanță asupra statului, în temeiul Hotărârii nr. 295/2009. Sunt așadar titularele unui drept de proprietate asupra unui „bun”, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamantele au o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantelor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PT. APLICAREA LG. NR. 9/1998, împotriva sentinței nr.6612 din data de 12 decembrie 2012,pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013.
Președinte, L. C. M. Z. | Judecător, L. B. | Judecător, A. C. |
Grefier, M. I. |
Red. LMZ
2 ex / MI / 15.07.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 5758/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
