Pretentii. Decizia nr. 8037/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8037/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 9782/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8037/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. R.
Judecător R. M.
Grefier D. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 5725/2012 din 12.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul reclamant G. N. O. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu BUCUREȘTI, având ca obiect taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 C.p.c.
Constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri formulate din partea părților, Curtea retine cauza in vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 5725/2012 din 12.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul G. Nicușor O. în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ., corp A, sector 6, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. Nicușor O., domiciliat în comuna Broșteni, . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M.. A fost obligată pârâta să dispună restituirea către reclamant a sumei de 6287 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Audi achitată la data de 03.12.2007 cu chitanța . nr._. A fost obligată pârâta la plata sumei de 39,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D. M., în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele:
În mod greșit instanța a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, ajungându-se la prestarea unui serviciu public fără plată, creându-se astfel discriminare față de persoanele care au plătit taxa de înmatriculare. Tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale cu condiția să nu genereze discriminări între produsele provenind din diferitele state membre, dar nu prevede să nu se plătească niciun impozit.
Recurenta mai arată că aprecierea instanței de fond conform căreia suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, deoarece dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, autoturism ce a fost deja înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, astfel încât nu se poate reține că restituirea taxei de primă înmatriculare a acestui autoturism în România s-a efectuat în condiții discriminatorii față de înmatricularea autoturismelor înregistrate pentru prima oară în circulație în România. Dimpotrivă, discriminarea s-a produs prin aceea că înmatricularea în România s-a condiționat de achitarea unei noi taxe de primă înmatriculare, deși autoturismul era deja înmatriculat într-un alt stat UE..
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În ce privește motivele de recurs iunvocate, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.110 (fost 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrară regulilor Tratatului. Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 (fost 90) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită contribuabilului în integralitate, iar nu doar ca diferență între taxa de primă înmatriculare și cea de poluare, și cea din urmă fiind contrară tratatului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar constatând că statul membru și-a depășit limitele libertății de a-și organiza sistemul fiscal, prin introducerea de taxe care generează discriminări între produsele provenind din diferitele state membre.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 5725/2012 din 12.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimatul reclamant G. N. O. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu BUCUREȘTI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013
Președinte, C. P. | Judecător, A. R. | Judecător, R. M. |
Grefier, D. M. |
D.M. 20 Iunie 2013
Red. RM / 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Hotărâre din 28-05-2013, Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








