Pretentii. Hotărâre din 29-05-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 6362/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 6704/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013
Președinte E. M.
Judecător L. G.
Judecător N. O.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. O. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.2826/2012 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, reprezentat de avocat G. E., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant, prin avocat E. G., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr.190/22.03.2013, respectiv cheltuieli transport, conform bonului fiscal nr.91/29.05.2013. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.2826/2012 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. Pentru Mediu, fiind obligate pârâtele la restituirea sumei de 1134 lei reprezentând taxă de poluare, plus dobânda legală de la data plății – 10.10.2012 până la achitarea efectivă și la plata sumei de 539,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. O. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În opinia recurentei pârâte, sentința este neîntemeiată, întrucât instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, a aplicat greșit legea.
Recurenta a susținut că hotărârea este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești.
Astfel, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind exclusiv Curții Constituționale, conform art. 146 din Constituție, care hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor de judecată.
În mod eronat s-a considerat că taxa de poluare contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CEE.
Recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, regatul Suediei, Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Bulgaria și România privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Totodată, art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Așadar, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a mai arătat că nu sunt incidente prevederile art.90 (1) din Tratatul de funcționare al UE, taxa de poluare aplicându-se tuturor proprietarilor de autoturisme sau autovehicule la momentul primei înmatriculări, indiferent de proveniența acestora, iar încălcarea acestui articol presupune calcularea pe baza unor criterii diferite a taxelor aplicate produselor importate față de produsele naționale.
A precizat, de asemenea, că principiul „poluatorul plătește” este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene în 16 state membre, percepându-se cu ocazia înmatriculării taxă (Ungaria, Danemarca, G., Spania, Belgia, Olanda Cipru).
A mai susținut recurenta că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Totodată, recurenta a arătat că, pentru punerea de acord a dispozițiilor OUG 50/2008 cu prevederile art.110 din TFUE (Tratatul de la Lisabona), a fost adoptată OUG 117/2009.
În ceea ce privește dobânzile acordate, a arătat că în mod eronat a fost admis acest capăt de cerere, dispunându-se obligarea la dobânda legală, în condițiile în care încasarea taxei speciale de către organele fiscale s-a făcut în baza unei dispoziții legale, în vigoare și la acea dată, respectiv OUG 50/2008, neputându-se reține culpa sa în generarea conflictului judiciar.
Recurenta a criticat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, considerând că doar AFM trebuia obligată la plata acestora, ca beneficiară a taxei pe poluare.
Recurenta a considerat excesiv onorariul, apreciind că instanța trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 274 alin.3 C.proc.civ., având in vedere munca prestată de avocat, raportat la obiectul pricinii.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin.8 și 9 și art.3041 Cod procedură civilă..
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin.ultim Cod procedură civilă.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de poluare la Trezoreria Slatina, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. SLATINA, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, această critică este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. Slatina și dobânda legală (fila 7 dosar fond), instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece parte în raportul juridic este și AFP Slatina, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Critica referitoare la necesitatea diminuării onorariului este nefondată, Curtea apreciind că, raportat la complexitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă depuse, onorariul de avocat perceput și acordat de instanță nu este excesiv pentru a se pune problema reducerii lui.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., recurenta, în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 550 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocat și cheltuieli transport), către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. O. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.2826/2012 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 550 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, M. C. |
red.jud.EM/ex.2
tehnored.M.C. 03 Iunie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
