Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 297/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 819/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 297/2013
Ședința publică de la 16 Iulie 2013
PREȘEDINTE: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanta ..R.L. ("C. M." SAU "SOCIETATEA" ), cu sediul în Bumbești – J., ., județul Gorj, înmatriculată în registrul Comerțului Gorj sub nr.J_, cod unic de înregistrare fiscală nr._, cu sediul procesual ales la S.C.A. Țuca Z.&Asociații – București, ..4-8, clădirea America House, ., etaj 8, sector 1 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ ("ANAF - DGFPG"), cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, CUI_, cont RO365TREZ3365067XXX004688, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat A. P., pentru reclamanta ..R.L. („C. M." SAU "SOCIETATEA”), lipsind pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ ("ANAF - DGFPG").
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că reclamanta a depus recipisa de consemnare nr._/1 din 18.06.2013, reprezentând dovada achitării cauțiunii.
Curtea, având în vedere că este primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în raport de dispozițiile art.131 din Noul Cod de procedură civilă, a pus în discuție competența generală, materială și teritorială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cauzei.
Avocat A. P., pentru reclamanta ..R.L. („C. M." SAU "SOCIETATEA”), a apreciat competentă cu soluționarea cauzei Curtea de Apel C..
Curtea, verificând competența generală, materială și teritorială, a stabilit că este competentă cu soluționarea litigiului de față, în raport de art.10 din Legea nr.554/2004 și de dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Avocat A. P., pentru reclamanta ..R.L. („C. M." SAU "SOCIETATEA”), a susținut motivele invocate în cererea de chemare în judecată și a solicitat admiterea cererii și suspendarea executării deciziei de impunere nr.F-GJ 496/10.04.2013, emisă de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, până la soluționare în fond a cauzei.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Prin cererea formulată la data de 29.05.2013 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.F-GJ 496/10.04.2013, emisă de pârâtă prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.014.119 lei, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin raportul de inspecție fiscală nr.F-GJ 324/10.04.2013, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 461.516 lei – redevență minieră, 483.376 lei – dobânzi și majorări de întârziere și 69.227 lei penalități de întârziere și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
Astfel s-a susținut că la data de 16.05.2013 a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.F – GJ 496/10.04.2013 ce a fost expediată prin poștă către D.G.F.P. Gorj – cu confirmare de primire (20.05.2013 – filele nr.264 -275 din dosar).
În ceea ce privește existența cazului bine justificat s-au arătat următoarele:
Pentru perioada 01.10._09, Societatea a fost anterior verificată din punct de vedere fiscal, sens în care au fost emise Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 4734/04.08.2009 și Decizia de impunere nr. 1083/04.08.2009.
Pentru perioada de referință, C. M. a constituit și a declarat o redevență minieră în sumă de 296.552 lei, iar la control a fost stabilită o redevență minieră în sumă de 302.663 lei. Diferența stabilită suplimentar de organele de control a provenit din faptul că, la calculul redevenței Societatea a ținut cont de cheltuielile salariate a trei angajați care nu ar fi participat efectiv la activitatea de prelucrare a producției extrase.
În concluzie, spre deosebire de cea de-a doua verificare, la prima verificare organele de control au apreciat că Societatea a aplicat în mod corect procentul de 6% asupra producției miniere, diferențele provenind numai din cheltuielile salariale luate în calcul de Societate.
Suma stabilită suplimentar de organele de control a fost înregistrată în contabilitate și achitată de Societate.
Societatea a mai fost verificată din punct de vedere financiar potrivit Raportului de inspecție economico-financiară nr. 601/26.01.2012, prilej cu care au fost verificate redevență minieră și taxa de exploatare pentru perioada 01.04._11 („Raportul de inspecție economico-financiară").
Prin Raportul de inspecție economico-financiară au fost stabilite în sarcina C. M. sume suplimentare de 119.980 lei (reprezentând redevență minieră și dobânzi și penalități de întârziere), provenite din modalitatea de calcul a redevenței miniere;
Societatea a aplicat un procent de 6% la valoarea producției miniere, iar ANRM a considerat că s-ar fi impus aplicarea unui procent de 10% la valoarea producției miniere.
Împotriva Raportului de inspecție economico-financiară, Societatea a formulat contestație ce a fost respinsă irevocabil.
În perioada 05.02._13, la sediul Societății s-a desfășurat o inspecție fiscală privind reverificarea modalității de stabilire și virare a redevenței miniere la bugetul de stat în perioada 01.10._09, ocazie cu care organele de control au stabilit în sarcina Societății obligația de a achita o redevență minieră suplimentară în sumă de 461.516 lei, provenită din aplicarea unei cote de 10% asupra producției miniere în sumă de 7.641.781 lei, stabilită conform art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 85/2003 (i.e. fără a mai fi scăzute cheltuielile de prelucrare).
Reverificarea a fost efectuată ca urmare a Adresei nr. 5382/24.10.2012 transmisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale („ANRM") prin care s-a solicitat recuperarea sumelor reprezentând diferențele dintre sumele calculate conform Ordonanței de Urgență nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004 și Ordinului Președintelui ANRM nr. 211/2007 și cele raportate de Societate. ANRM a reținut că pentru perioada de referință Societatea a aplicat o cotă de 6% la valoarea producției miniere, iar în opinia sa, cota ar fi trebuit calculată la o valoare de 10% din valoarea producției miniere fără a mai fi scăzute cheltuielile de prelucrare.
În urma finalizării controlului a fost încheiat Raportul de inspecție fiscală parțială nr. F-GJ 324/10.04.2013, prin care organele de control au reținut în mod eronat că Societatea ar datora la bugetul de stat o redevență minieră de 10% calculată la valoarea producției miniere, așa cum prevăd dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 85/2005 astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 101/2007.
Constatările organului de control sunt eronate și provin din interpretarea și aplicarea greșită a actelor normative care stabilesc obligația de plată a redevenței miniere. La stabilirea valorii de 10% a redevenței miniere, organul fiscal a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 în vigoare la acea dată conform cărora ,,[p]revederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea /completarea acestora.".
Or, având în vedere că la acea dată: (a) Societatea beneficia de o licența de exploatare nr. 860/1999, care a fost ulterior prelungită pentru perioada 14.10._10 prin Actul adițional nr. 4/14.10.2005 și (b) prin acest act adițional părțile au stabilit un cuantum al redevenței de 6% din valoarea producției miniere, rezultă că față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 85/2003, în mod eronat au reținut organele de control că redevență 10% și nu de 6% din valoarea producției.
La data apariției OUG nr.101/2007, Licența de exploatare a Societății era în vigoare, fiind prelungită la o distanță de doi ani anteriori apariției OUG nr.101/2007, astfel încât Licenței de exploatare îi erau aplicabile dispozițiile art.21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 în varianta nemodificată care prevedeau că: „prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului."
Faptul că, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 101/2007, respectiv la data de
14.10.2005, perioada de valabilitate a Licenței de exploatare fusese prelungită până la data de 24.04.2010 nu este de natură a îndreptăți organele fiscale să aplice procentul de 10% prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 101/2007.
Dacă, s-ar aplica raționamentul eronat al organelor fiscale ar însemna că prevederile OUG nr. 101/2007 ar retroactiva, fiind aplicabile în mod nepermis și situaților juridice născute anterior intrării sale în vigoare. Or, în conformitate cu principiul neretroactivității legii, legea nu retroactivează, cu excepția celei penale mai favorabile, fiind aplicabilă doar situațiilor juridice născute sub incidența sa nu și celor anterioare.
S-a mai arătat că legiuitorul a dorit să protejeze interesele beneficiarilor licențelor de exploatare și nicidecum să stabilească în sarcina acestora obligații împovărătoare și care, mai mult, nu ar fi putut fi anticipate la momentul obținerii licenței. Or, prin încercarea organelor fiscale de a aplica OUG nr. 101/2007 și situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare, nu numai că se încearcă încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii ci, mai mult, se eludează caracterul protecționist al normelor legale care reglementează modalitatea de modificare a licenței de exploatare.
Argumentele Societății în sensul în care prevederile OUG nr. 101/2007 nu sunt
aplicabile Licenței de exploatare prelungite în anul 2005 au fost, la un moment
dat, împărtășite și de organele de control. Astfel, cu prilejul primului control fiscal pentru perioada 01.10._09. organele fiscale nu au reținut sume suplimentare în sarcina Societății provenite din diferența procentului redevenței miniere, cu toate că și în acea situație Societatea achitase o redevență minieră în procent de 6% și nicidecum de 10%. Cu alte cuvinte, cu prilejul primului control fiscal finalizat în anul 2009, ulterior intrării în vigoare OUG 101/2007, organele fiscale au fost de acord modalitatea de stabilire și de achitare a procentului redevenței miniere, confirmând practic că procentul de 6% a fost corect aplicat de Societate și achitat cu titlu de redevență minieră.
Mai mult, prin Adresa nr._/01.07.2009, ANRM a confirmat Societății
faptul că „redevență s-a menținut în același cuantum și după publicarea Ordonanței de urgență nr. 101/2007" și nu va fi modificată până la întocmirea unui nou act adițional.
Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că prevederile OUG nr. 101/2007 s-ar aplica și licențelor de exploatare încheiate și prelungite anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, modificarea cuantumului redevenței nu ar fi posibilă în lipsa încheierii unui act adițional, în caz contrar încălcându-se dispozițiile art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2003 modificată. Or, în speță, ANRM nu a încheiat niciun act adițional cu reclamanta în perioada de referință astfel încât măsura majorării procentului redevenței miniere să poată fi justificată.
S-a mai arătat că actele administrative contestate de reclamantă sunt nule. Autoritățile fiscale au încălcat principiul unicității inspecției fiscale. Decizia de reverificare nu a fost niciodată comunicată Societății
In Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 324/10.04.2013 se menționează că impozitul vizat de control este reprezentat de „redevență minieră", iar perioada avizată prin Avizul de inspecție fiscală nr. 73/21.01.2013 este 01.10._09. Totodată, în același raport se menționează și următoarele: (1) acțiunea de control fiscal reprezintă o reverificare motivată de Adresa nr. 5382/24.10.2012 transmisă de ANRM prin care s-a solicitat recuperarea diferențelor dintre sumele calculate conform dispozițiilor OUG nr. 101/2007 și ale Ordinului ANRM nr. 211/2007 și sumele raportate de agentul economic și (2) Societatea a mai fost verificată de organele fiscale, constatările acestora fiind reținute în Raportul de inspecție fiscală nr. 4734/04.08.2009, care a vizat modalitatea de calculare și achitare a aceleiași redevențe miniere, pentru aceeași perioadă verificată (i.e. 01.10._09), ocazie cu care a fost emisă Decizia de impunere nr. 1083/04.08.2009.
Cu toate că în Titlul I, Cap. II din Codul de procedură fiscală sunt legiferate, printre altele, principiul aplicării unitare a legislației fiscale pentru stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, al exercitării dreptului de apreciere al organului fiscal, al rolului activ al organului fiscal, Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 324/2013 nu cuprinde nicio referire la faptul că efectuarea inspectției fiscale ar fi fost dispusă de conducătorul inspecției fiscale sau că aceasta ar constitui o reverificare, urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute organelor fiscale cu ocazia primei verificări
La inceperea inspecției fiscale Societății nu i-a fost comunicată nicio dispoziție de reverificare a conducătorului inspecției fiscale întemeiate pe un referat în care să fie descrise vreuna din împrejurările expres prevăzute de lege care ar face admisibilă efectuarea unei noi inspecții fiscale cu același obiectiv și pentru aceeași perioadă ca cea efectuată în anul 2009. Rezultă, așadar, că pentru a se putea relua inspecția fiscală, conducătorul inspecției fiscale trebuie să emită o decizie prin care să dispună reverificarea unei anumite perioade, decizie care este supusă cerinței motivării, inclusiv sub aspectul indicării în cuprinsul ei a uneia dintre cele două ipoteze prevăzute de lege pentru justificarea reverificării. Or, în speță, o asemenea decizie nu există, inspecția fiscală efectuată în perioada februarie - aprilie 2013 fiind justificată de Adresa nr. 5382/24.10.2012 transmisă de ANRM în care nu se face nicio referire la necesitatea reluării inspecției fiscale pentru o anumită perioadă. în aceste condiții. Ordinul ANRM invocat de organele fiscale nu poate înlocui decizia la care se referă art. 105 alin. (3) din OUG 92/2003.
Pentru a se putea justifica îndeplinirea condițiilor legale de reluare a inspecției fiscale, organele de control au sarcina de a justifica care sunt elementele noi care le îndreptățesc să reia inspecția fiscală și totodată de a indica modalitatea în care au fost descoperite elementele noi, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat în concret.
Dreptul organului fiscal de a stabili în sarcina Societății diferențe de plată calculate pentru perioada 01.10.2007 – 21.03.2009 este prescris.
Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2) și ale art. 98 alin. (1) și (3) C.pr.fisc și față de faptul că Societatea nu este contribuabil mare, rezultă că pentru obligațiile fiscale de natura redevenței miniere, calculate pentru perioada 01.10._09, dreptul organului fiscal de a stabili diferențe de plată era prescris la data efectuării inspecției.
Conform art. 98 alin. (3) la societăți cum este și C. M. (respectiv societăți care nu sunt mari contribuabili), inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii trei ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Or, în speță, perioada verificată (i.e. 2007 - 2009) nu face parte din ultimii trei ani anterior pentru care există obligația depunerii declarației fiscale, motiv pentru care la data efectuării inspecției fiscale, dreptul organului de a stabili diferențe de plată era prescris.
Cu privire la paguba iminentă s-au arătat următoarele:
Eventuala executare, la acest moment, a dispozițiilor cuprinse în Decizia de impunere ar cauza dificultăți financiare și comerciale majore pentru Societate care ar intra în incapacitate de plată.
Societatea nu are disponibilă suma care se dorește a fi executată silit, activitatea subscrisei fiind blocată începând cu anul 2011 ca urmare a refuzului Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Gorj („APM Gorj") de a elibera avizul de mediu, necesar pentru prelungirea valabilității autorizației de mediu, în temeiul căreia Societatea avea dreptul de a exploata perimetrul „Bratcu-M." din Bumbești-J., jud. Gorj. Societatea a contestat refuzul APM Gorj de a elibera avizul de mediu, sens în care pe rolul Tribunalului Gorj a fost înregistrat dosarul nr._ care are următorul termen de judecată la data de 29.05.2013.
S-a mai arătat că toate argumentele și dovezile prezentate pentru a justifica necesitate suspendării executării actului administrativ trebuie analizate prin prisma imposibilității Societății de a îndeplini obiectul de activitate principal, respectiv acela de a exploata perimetrul „Bratcu-M.".
Având în vedere faptul că Societatea nu a obținut avizul de mediu, aceasta nu a mai putut încheia contracte de furnizare a materialelor specifice exploatate în perimetrul „Bratcu-M.". Mai mult, singurul contract de furnizare încheiat de Societate în anul 2011 pentru livrarea unei cantități de 100.000 tone de produse de carieră a fost reziliat ca urmare a imposibilității Societății de a mai exploata perimetrul concesionat.
Din următoarele documente: (1) bilanțurile contabile aferente anilor 2008 -2013, (2) balanțele de verificare din perioada 31.12._12 și (3) situația producției fizice realizate și comercializate în perioada 2008 - 2013 rezultă că începând cu anul 2009, Societatea a înregistrat o reducere continuă a activității. Mai mult, începând cu anul 2011, Societatea a înregistrat pierderi foarte mari. Pierderile înregistrate de Societate în perioada 2011 - 2012 se ridică la suma totală de 1.470.643 lei.
De altfel, Societatea a încheiat anul 2012 pe pierdere așa cum rezultă din bilanțul contabil aferent acestui an. Totodată, în anul 2013, până la acest moment, veniturile înregistrate de Societate sunt foarte mici.
Executarea sumelor imputate prin Decizia de impunere în valoare de 1.014.119
lei, stabilite în sarcina reclamantei cu încălcarea esențială a normelor legale și
fără ca prin comportamentul reclamantei să fi produs un prejudiciu bugetului de
stat, ar conduce la perturbarea gravă a activității reclamantei.
Iminenta executare a sumei de 1.014.119 lei este de natură a conduce la sistarea activității Societății și ., în condițiile în care, chiar și în prezent, eforturile de a menține Societatea pe linia de plutire sunt foarte mari. în dovedirea acestor afirmații, facem trimitere la bilanțurile contabile aferente anului 2012 (Anexa nr. 6), din care rezultă că: (1) Societatea nu înregistrează profit; (2) Societatea înregistrează pierderi foarte mari; (3) cheltuielile sunt sensibil mai mari decât încasările, deficitul de numerar fiind foarte mare.
În condițiile în care Societatea înregistrează deja pierderi foarte mari, activitatea sa, precum și acoperirea nevoilor curente (plata utilităților și a salariaților), iminenta executare a Deciziei de impunere, care are un pronunțat caracter de nelegalitate, va determina incapacitatea de plată, urmată de insolvență.
S-a mai arătat că Societatea are 10 angajați și că blocarea fluxurilor de numerar ar avea drept consecință imposibilitatea asigurării condițiilor de muncă pentru salariații reclamantei.
Perturbarea producției ar conduce, într-o primă etapă, la suspendarea contractelor individuale de muncă a unor angajați și ulterior la concedierea colectivă a angajaților.
Declanșarea procedurii executării silite a obligației de plată stabilită prin actul administrativ-fiscal contestat, în condițiile diminuării veniturilor ce pot fi obținute din vânzarea produselor și a inexistenței sumelor necesare acoperirii cheltuielilor curente, va determina incapacitatea de plată, urmată de insolvență.
În drept s-au invocat dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: raportul de inspecție fiscală nr.F-GJ 324/10.04.2013, decizia de impunere nr.F-GJ 496/10.04.2013, întocmite de organele de inspecție fiscală, raportul de inspecție fiscală nr.4734/04.08.2009, decizia de impunere nr.1083/04.08.2009, întocmite la societatea reclamantă, adresa nr._ din 01.07.2009, emisă de Agenția Națională pentru Resurse Miniere, contract de furnizare din 15.03.2011, bilanțul la data de 31.12.2010 pentru societatea reclamantă, raportul administratorilor privind bilanțul contabil pe anul 2010, decizia asociatului unic nr.1/01.02.2011, bilanțul la data de 31.12.2011, decizia asociatului unic nr.2/15.03.2012, raportul administratorilor privind bilanțul contabil la data de 31.12.2011, decizia nr.1 din 18.03.2013, bilanț prescurtat la data de 31.12.2008, proces verbal al Adunării General a Acționarilor, încheiat azi 26.03.2009, bilanțul administratorilor privind bilanțul contabil pe anul 2008, încheiat la 25.03.2009, bilanț prescurtat la data de 31.12.2009 și dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală nr.F-GJ 324/10.04.2013 și a deciziei de impunere nr.F-GJ 496/10.04.2013 și înscrisurile atașate acesteia.
La data de 18.06.2013 a fost consemnată cauțiunea în cuantum de 10.000 lei stabilită de instanță.
La data de 26.06.2013 pârâta D.G.F.P. Gorj a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de suspendare.
Pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF în cauza dedusă judecății arătându-se că actul a cărui suspendare se solicită este emis de către D.G.F.P. Gorj și nu de către ANAF.
Pe fondul cauzei s-a precizat, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale imperative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.
Examinând cu prioritate în condițiile prevăzute de art.248 din Noul Cod de procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către A.N.A.F, Curtea constată că această autoritate nu a fost conceptată și citată în mod distinct, nefiind parte în litigiul dedus judecății, calitate de pârât are doar D.G.F.P. Gorj, emitentul deciziei de impunere a cărei executare se cere a fi suspendată, așa încât invocarea excepției apare ca fiind lipsită de interes.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul cererii de suspendare, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept.
Organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP Gorj au efectuat un control fiscal la reclamantă, ale cărui rezultate s-au concretizat în raportul de inspecție fiscală încheiat la 10.04.2013 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 46.516 lei cu titlu de redevență minieră și majorări de întârziere aferente în sumă de 483.376 lei, precum și penalități în cuantum de 69.227 lei.
Urmare a acestui raport de inspecție fiscală și a sumelor apreciate ca fiind datorate de organul fiscal, s-a întocmit și decizia de impunere.
Reclamanta a formulat la data de 16.05.2013 contestație împotriva deciziei de impunere F - GJ 496/10.04.2013, fiind astfel îndeplinită condiția efectuării plângerii prealabile.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație ,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind „soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Stabilirea cuantumului cauțiunii este atributul exclusiv al instanței judecătorești care în funcție de circumstanțele speței și cu încadrarea în limita maximă prevăzută de art. 215 Cod pr. fiscală apreciază asupra unui cuantum rezonabil al cauțiunii, dat fiind că un eventual abuz în acest sens ar afecta garanțiile accesului liber la justiție.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.
Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Astfel, în raport de cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin decizia de impunere, respectiv 10.646.390 lei, de patrimoniul R. C. este de 2.251.025 lei la care se adaugă mijloacele fixe, precum și de datoriile regiei la data de 16 august 2010 în cuantum de 4.243.999 lei, reprezentând contravaloare motorină, asigurări utilități furnizori, Curtea apreciază că executarea deciziei de impunere ar determina incapacitatea de plată a regiei cu imposibilitatea continuării activității.
Astfel, în raport de cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin decizia de impunere, respectiv 1.014.119 lei, de cifra medie de afaceri a reclamantei de aproximativ 1.359.905 lei, în cursul anului 2011 (raportul de inspecție fiscală aflat la fila nr.37 din dosar), precum și de faptul că în perioada 2011 - 2012 pierderile înregistrate de societate se ridică la suma totală de 1.470.643 lei (bilanțurile contabile aferente anilor 2008 -2012, balanțele de verificare din perioada 2008 – 2012 (filele nr.285 și urm. din dosar), Curtea apreciază că executarea deciziei de impunere ar determina incapacitatea de plată a reclamantei cu imposibilitatea continuării activității.
De asemenea, executarea actului administrativ fiscal face verosimilă iminența unei pagube în patrimoniul reclamantei și datorită faptului că societatea prin blocarea fluxurilor în numerar ar fi pusă în imposibilitatea asigurării condițiilor de muncă pentru cei 10 angajați (fila nr.449 din dosar) ai săi.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
De asemenea, în raport de faptul că organele administrativ fiscale au avut puncte de vedere diferite asupra existenței obligațiilor fiscale ale reclamantei, precum și de faptul că prin argumentele de fapt și de drept expuse de reclamantă se pune în discuție legalitatea măsurilor deciziei de impunere, Curtea apreciază îndeplinită condiția cazului bine justificat de natură să justifice măsura suspendării provizorii a actului administrativ fiscal.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o . obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.129 și urm. din Codul de procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, în baza art.14 din Legea 554/2004, Curtea va admite cererea reclamantei și va suspenda executarea deciziei de impunere, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ..R.L. ("C. M." SAU "SOCIETATEA" ), cu sediul în Bumbești – J., ., județul Gorj, înmatriculată în registrul Comerțului Gorj sub nr.J_, cod unic de înregistrare fiscală nr._, cu sediul procesual ales la S.C.A. Țuca Z.&Asociații – București, ..4-8, clădirea America House, ., etaj 8, sector 1 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ ("ANAF - DGFPG"), cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, CUI_, cont RO365TREZ3365067XXX004688.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.F - GJ 496/10.04.2013, emisă de către D.G.F.P. Gorj până la pronunțarea instanței de fond.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iulie 2013.
Președinte, M. F. | ||
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.M.F.
Tehn.R.Ș./4ex.
18 Iulie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 6900/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
