Alte cereri. Decizia nr. 3134/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3134/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 10133/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3134/2014
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător I. M. D.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul V. I. C., cu domiciliul procesual ales în G., ., . și de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3156/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursurile fiind motivate, scutite de taxa de timbru, iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, după verificare, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamantul V. I. C. a solicitat instanței obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice G. la restituirea sumei de 9531 lei achitata cu titlu de taxa pentru emisii poluante cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul consideră nelegală încasarea acestei taxe, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată si a invocat totodată și excepția inadmisibilității față de disp. art. 10, 11 din Legea nr. 9/2012 care instituie o procedura administrativa de restituire a taxei, arătând ca reclamantul nu a efectuat procedura prealabila prevăzută de lege.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza, arătând că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către AFM in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Legal citată, chemata în garanție AFM București nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 3156/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția, ca nefondată.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 9531 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii și să-i plătească suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în să plătească pârâtei suma de 9531 lei reprezentând taxa de poluare actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii și a sumei de 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce priveșteexcepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că acestea sunt nefondate, întrucât art. 110 (fost 90) parag.1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât sa i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa s-a conchis că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Pe fondul cauzei s-a reținut în esență că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Având în vedere și Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
In baza art. 274 cod procedură civilă pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului avocatului ales la 500 lei, apreciindu-se că onorariul convenit de reclamant si avocatul ales este prea mare față de valoarea și natura pricinii.
Cererea de chemare in garanție a AFM București, formulata de parata Administrația Finanțelor Publice G., a fost admisă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât reclamantul V. I. C., cât și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Prin recursul formulat reclamantul critică sentința sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, considerând că hotărârea este nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, întrucât prin chitanța depusă la dosar a făcut dovada unor cheltuieli de judecată mai mari decât cele acordate de instanța de fond.
Recurenta consideră că motivarea instanței de fond în sensul că nu se justifică suma de 800 lei cu titlu de onorariu avocat raportat la volumul de muncă depus de acesta este injustă.
În opinia recurentei instanța nu poate fi obiectivă în ceea ce privește volumul de muncă al avocatului din moment ce nu cunoaște care sunt întinderile mandatului dat prin încheierea contractului de asistență juridică. Astfel onorariul reprezintă atât demersurile în fața instanței de fond, în fața instanței de recurs, precum și demersurile necesare în vederea punerii în executare a hotărârii. Practic rezolvarea unui asemenea dosar se întinde pe o perioadă de un an și jumătate, iar în cauză procesul s-a desfășurat pe parcursul a mai multe termene. În atare situație apreciază că volumul de muncă al avocatului nu este nicidecum unul redus așa cum a sugerat instanța de fond.
Consideră recurentul că este îndreptățit la restituirea tuturor sumelor pe care le-a cheltuit cu promovarea acestui proces și solicită modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în integralitate, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, respectiv a sumei de 839,30 lei.
Prin recursul formulat, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. critică hotărârea pentru nelegalitate, prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civ., arătând în motivare că În motivarea recursului recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta susține Tribunalul G. nu a ținut cont de faptul că decizia de calcul a taxei de poluare, așa cum rezultă din OUG nr. 50/2008 a fost emisă în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în limitele prevăzute de legislația comunitară precum și necesitatea de a adopta măsuri pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai mult, prin decizia nr. 802/2009 Curtea Constituțională a decis că OUG nr. 50/2008 este constituțională.
Taxa de poluare a fost introdusă la solicitarea Comunității Europene, prin abrogarea art. 2141 – 2143 Cod fiscal care veneau în contradicție cu normele comunitare.
Recurenta a mai arătat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003privind codul de procedură fiscală, însă restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din acest act normativ, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. este nefondat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, corect a reținut prima instanță netemeinicia acesteia, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Taxa pentru emisiile poluante pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile Legii nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013 ca urmare a OUG nr. 1/2012, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent.
Relevant în speță este faptul că prin Hotărârea pronunțată de CJUE împotriva României (cauza T.) în data 7.04.2011, s-a statuat în sensul că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte sate membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
De asemenea, se reține că raportat la prevederile Legii nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, prin Ordonanța dată la data de 03.02.2014 în cauzele conexate C-97/13, C-214/13 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în sensul că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei ordonanțe s-a reținut că „prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T.”.
Față de cele reținute mai sus, constatând că în mod corect a dispus prima instanță obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante achitată de reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., recursul formulat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
Recursul formulat de reclamant este nefondat.
Reclamantul a făcut dovada în primă instanță a plății unui onorariu de avocat în cuantum de 800 lei, conform chitanței depuse la fila 20 dosar fond.
Prin sentința atacată instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, apreciind că acest cuantum al onorariului de avocat nu este unul rezonabil în raport de criteriile menționate în considerentele sentinței.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale decât în măsura în care se demonstrează realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În cauza de față, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind rezonabilun cuantum al onorariului de avocat în sumă de 500 lei, în raport de valoarea obiectului pricinii și de munca îndeplinită de avocat. În acest sens Curtea notează că nu se poate reține o complexitate deosebită a cauzei, după cum nu se poate reține nici un caracter de noutate a litigiului, pe rolul instanțelor fiind înregistrate anterior o multitudine de asemenea litigii având obiect similar. De asemenea, în cauză a fost administrată doar proba cu înscrisuri, iar cauza s-a judecat la primul termen de judecată.
Toate aceste elemente se circumscriu criteriilor reglementate de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în raport de acestea Curtea apreciază că instanța de fond a considerat în mod temeinic și legal ca fiind excesiv un cuantum al onorariului de avocat în sumă de 800 lei.
Referitor la susținerile recurentei potrivit cărora onorariul avocatului a fost perceput atât pentru demersurile în fața instanței de fond, cât și pentru demersurile în fața instanței de recurs și cele necesare în vederea punerii în executare a hotărârii, Curtea reține că la baza stabilirii obligației de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Or, în urma finalizării judecății în primă instanță nu se poate stabili culpa procesuală a părții căzute în pretenții decât în raport de această fază procesuală.
D. urmare, era responsabilitatea avocatului să stabilească în contractul de asistență juridică, distinct pentru fiecare fază procesuală, cuantumul onorariului de avocat aferent, întrucât partea căzută în pretenții nu poate fi obligată decât la cheltuielile de judecată efectuate de partea câștigătoare în respectiva fază procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul V. I. C., cu domiciliul procesual ales în G., ., . și de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3156/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, I. M. D. |
Grefier, Maghița D. |
Red./Tehnored./G.L.T./M.D.
2 ex./ 30 Aprilie 2014
Jud. fond – V. D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2177/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 880/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
