Alte cereri. Decizia nr. 8480/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 8480/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 4987/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 8480/2014

Ședința publică din data de 17 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. B. – președinte secție

Judecător - M. M.

Judecător - V. V.

Grefier - F. N.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 1626 din data de 02.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul se află la primul termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata cauzei în lipsă, după care:

Curtea verificând actele dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1626 din data de 02.10.2014 Tribunalul G. a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii, invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.; a admis acțiunea formulată de reclamanta . G., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T., jud. G.; a obligat-o pe pârâta AFP T. (Serviciul Fiscal Municipal T.) să achite reclamantei suma de 6949 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății (04.05.2010) până la restituirea integrală a sumei; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice T.; a obligat-o pe chemata în garanție să achite pârâtei suma de 6949 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data de 04.05.2010 până la restituirea integrală a sumei; a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intimata reclamantă a achitat taxa de poluare în sumă de 6949 lei la data de 4 mai 2010 și că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008. Totodată, a reținut că această lege are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, că taxa de poluare este contrară normelor comunitare și că suma achitată nu este datorată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., a declarat recurs, în termenul legal, criticând-o pentru următoarele motive: în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității și prematurității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă; că normele metodologice privind taxa pe poluare sunt conforme cu normele europene; că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Recursul nu este fondat;

Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale în rezolvarea excepțiilor și a O.U.G. nr. 50/2008 și că a pronunțat o sentință temeinică și legală care va fi menținută.

Astfel, prin decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.

Prin urmare, sesizarea instanței de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei pe poluare, nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Intimata reclamantă a achitat taxa pe poluare în cuantum de 6949 lei la data de 4 mai 2010 cu chitanța . nr._ (f. 11 dosar fond), fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.

Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.

Din considerentele deciziei menționate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.”

Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială Totodată, a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior”.

De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale”.

Prima instanță a procedat corect înlăturând de la aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt contrare legislației comunitare. În acest sens, a statuat Constituția României în art. 148 alin. 2 că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Recurenta pârâtă a invocat faptul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă) însă nu a dezvoltat acest motiv și nu a precizat în ce constă încălcarea principiului separației puterilor în stat. Astfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea prezentei cauze.

În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 1626 din data de 02.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 Decembrie 2014.

Președinte,

A. B.

Judecător,

M. M.

Judecător,

V. V.

Grefier,

F. N.

Red. M.M. 12 Ianuarie 2015

Tehn. F.N. 12 Ianuarie 2015

Fond: V. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 8480/2014. Curtea de Apel GALAŢI