Obligaţia de a face. Decizia nr. 7125/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7125/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 139/91/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7125/2014

Ședința publică de la 25 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - V. S.

Judecător - D. V.

Judecător - I. M. D.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 28 – 30, împotriva sentinței civile nr. 441 din 27.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a formulat întâmpinare de către intimata H. M. și Univeristatea S. Haret – ce au fost comunicare recurentului, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului in contencios administrativ de fata, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ reclamanții H. (T.) M. și H. G. au chemat în judecată pârâții U. S. Haret București și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București pentru ca, prin hotărâre judecătorească, unitatea de învățământ să fie obligată să-i elibereze diploma de licență promoția 2009 iar ministerul să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2000 lei pe zi penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai facultății de Științe Juridice și Administrative –specializarea Administrație Publică, promoția 2009 și și-au luat licența în iulie 2009, sens în care li s-au eliberat adeverințe dar, cu toate acestea, în mod nejustificat U. S. Haret a refuzat sistematic să-i elibereze diploma motivat de faptul că M.E.C.T.S. nu a aprobat tipărirea formularelor tipizate de diplomă.

Au solicitat obligarea pârâților la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă și la eliberarea diplomei de licență.

Prin sentința civila nr. 441/2014, Tribunalul V. a admis acțiunea și a obligat M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului tipizat de diplomă de licență pentru reclamant și pe pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantului diploma de licență promoția 2009 și suplimentele de diplomă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs chemata în garanție invocând, în esență, încălcarea și aplicarea greșită a legii și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Atribuțiile și competențele Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt reglementate prin H.G. nr. 536/2011 iar conform art. 2 din Legea nr. 288/2004, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.

Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, A.R.A.C.I.S. și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.

Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței.

Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamant este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. nr. 535/1999 și H.G. nr. 1011/2011.

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. „S. Haret”.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizare cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006 proceduri de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.

Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei-intimate de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Examinând sentința recurată, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 (M. O. nr. 466/30.06.2003) și H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.

În aplicarea disp. Legii nr. 84/1995, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, ca: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate”, iar la art. 8 se prevede că: „Formele de învățământ cu frecvența redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.

Față de acest cadru legal și față de împrejurarea că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 și nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, precum și nici după . O.U.G. nr. 75/2005 – privind asigurarea calității educației, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei, autorizând eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță din anii anteriori, mai puțin pentru absolvenții care au obținut diploma de licență de la nivelul anului 2009 este întemeiată.

Recurentul-chemat în garanție prin trimiterile făcute, ignoră principiul „tempus regit actum”, principiul neretroactivității legii consacrat în art. 15 al. 2 din Constituția României, făcând trimitere la H.G. nr. 536/2011 de organizare și funcționare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Legea nr. 1/2011, în condițiile în care pricina vizează refuzul de a aproba formularele tipizate pentru anul 2009.

Instanța de fond nu a fost învestită să analizeze dacă specializarea și/sau forma de învățământ erau sau nu acreditate/autorizate, ci în raport de obiectul cererii și de reglementările în vigoare care se referă la aprobarea formularelor tipizate, ce se regăsesc în ordinele de ministru nr. 2284/2007 și nr. 3404/2006, să constate dacă chematul în garanție și-a respectat propriile reglementări.

Analizând disp. art. 8 din Legea nr. 443/2002, reiese fără putință de tăgadă că recurentul-chemat în garanție avea obligații evidente de a monitoriza activitatea instituției, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, care în considerentele Deciziei nr. 2874/1 iunie 2010, a reținut că < finalizarea="" cursurilor="" universitare="" organizate="" de="" universitatea="" „spiru="" haret”="" bucurești,="" în="" cadrul="" formei="" de="" învățământ="" la="" distanță,="" prin="" susținerea="" examenului="" de="" licență="" și="" obținerea="" în="" urma="" acestuia="" a="" unei="" diplome,="" „presupune="" în="" fapt="" recunoașterea="" formei="" de="" învățământ="" urmată="" de="" către="" ministerul="" educației,="" cercetării="" și="" inovării”;="" menționatul="" refuz="" neputând="" acoperi="" lipsa="" de="" acțiune="" a="" instituției="" publice="" cu="" atribuțiuni="" în="" domeniul="" asigurării="" calității="" educației,="" în="" condițiile="" în="" care="" oug="" nr.="" 75/2002="" obligă="" pe="" furnizorii="" de="" educație="" ca,="" după="" obținerea="" acreditării,="" să="" transmită="" anual="">.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program ˃˃.

Chematul în garanție nu poate dovedi că anterior anului 2009, a inițiat sau finalizat aceste demersuri, și pe cale de consecință, încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009 a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an la forma ID.

Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității „S. Haret”, absolvită de intimații-reclamanți a fost acreditată încă de la înființarea Universității „S. Haret” prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, conform art. 2 lit. b, din amintita lege, cu specializarea drept.

Conform H.G. nr. 1175/2006, ale cărei prevederi s-au aplicat învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat, care funcționa în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I (art.7), anul înscrierii la Facultate a intimatului-reclamant, în anexa la aceasta, privind Domeniile pentru studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora, punctul A – Lista domeniilor pentru studii universitare de licență, prevedea la poziția 5 se află „Științe juridice” cu domeniul de studii universitare de licență – drept, specializările – drept și drept comunitar.

În H.G. nr. 676 din 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, prin prevederile art. 2, se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2, unde la poziția 6 apare U. „S. Haret”, iar la punctul 2, Facultatea de D. și Administrație Publică, cu domeniul de licență D. și Științe administrative și specializarea acreditată D., forma de învățământ zi, iar art. 6 precizează că „Specializările ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin … H.G. nr. 1175/2006, care funcționează începând cu anul I 2005-2006 își continuă activitatea.

Art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în al.1 specifică: „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.

Art. 29 al. 3 din O.G. nr. 75/2005 precizează că: „În învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.

La momentul 2002, anul înființării universității, Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor era în vigoare, precum și H.G. nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, dată în temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993, la al cărui art. 5 face trimitere și recurentul-chemat în garanție, ignorând însă prevederile art. 4 și rupându-l din context.

Astfel, art. 4 preciza: „Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare”.

Art. 5 dispunea: „Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”.

În aceste condiții, U. „S. Haret”, acreditată încă de la înființare avea dreptul ca în anul 2006 să organizeze forma de învățământ ID, atâta timp cât ulterior acreditării, nici prin Ordonanța nr. 75/2005 nici prin alt act normativ nu s-a instituit obligația autorizării/acreditării formelor de învățământ.

Mai mult, art. 32 al.2 din Ordonanța nr. 75/2005 precizează: „Organizația furnizoare de educație, acreditată, este parte a sistemului național de educație, cu toate drepturile și obligațiile conferite de lege” iar art. 33 al.3 din același act normativ dispune: „Organizația furnizoare de educație și programele de studii acreditate ale acesteia se supun periodic, din 5 în 5 ani, evaluării externe de către A.R.A.C.I.P., respectiv A.R.A.C.I.S., sau de o altă agenție agreată de acestea, potrivit legii”.

Recurentul-chemat în garanție nu a făcut dovada supunerii Universității „S. Haret”, Facultatea de D., vreunui nou proces de evaluare externă în condițiile art. 34 din Ordinul nr. 75/2005.

De asemenea, prevederile art. 29 ale O.U.G. nr. 75/2005, nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

În acest sens sunt și dispozițiile H.G. nr. 1418/2006, care în Partea a III-a – Evaluarea externă a calității instituțiilor de învățământ superior, al.2.

Recurentul-chemat în garanție, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului își invocă în apărare propria turpitudine, pentru că U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar potrivit art. 8 din aceeași lege „Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării, care se aprobă prin ordinul ministrului educației și cercetării”.

Adeverințele emise în urma absolvirii sunt în ființă, nu au fost anulate/revocate și produc efecte juridice. Nu s-a constatat în niciun fel nulitatea studiilor urmate de către intimații-reclamanți.

În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. care în dosarul nr._, a pronunțat Decizia nr. 5656/24 noiembrie 2011 unde se arată la pag. 7:

„U. S. Haret are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii … ce atestă absolvirea Facultății …, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiate în drept al reclamatei, să elibereze și diploma de licență.

Obligația nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului refuză tipărirea formularelor tipizate de licență.

Motivul refuzului este acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate ci numai pentru formularele tipizate necesare”.

Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță anularea adeverinței și nu a solicitat printr-o altă acțiune să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către U. S. Haret.

Obligația intimatei U. S. Haret este corelativă obligației intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat intimata-pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă sub aspectul analizat”.

Soluția din prezenta cauză se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza B. contra României.

Toate aceste aspecte au fost corect reținut de către prima instanță, sentința pronunțată fiind temeinic motivată în fapt și în drept, cu respectarea dispozițiilor procedurale în vigoare.

Față de cele expuse, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 453 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimata U. S. Haret București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul chematul în garanție M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 28 – 30, împotriva sentinței civile nr. 441 din 27.02.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Obligă pe recurent la plata sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.

Președinte,

V. S.

Judecător,

D. V.

Judecător,

I. M. D.

Grefier,

I. S.

Red.D.V./9.10.2014

Tehnored.I.S./15.10.2014/6ex.

Fond:Tribunalul V.;Jud.F.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 7125/2014. Curtea de Apel GALAŢI