Obligaţia de a face. Decizia nr. 6668/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6668/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 992/105/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6668/R
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. I.
Judecător - V. M. D.
Judecător - E. L. P.
Grefier - I. S.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamantele Cabinetul Individual de Avocatură L. M. cu sediul ales la avocat G. A., Ploiești, Piața Victoriei, nr. 3, ., scara B, jud. Prahova, și L. M. cu domiciliul în Cîmpina, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1058 din 04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.06.2014, pronunțând prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ , reclamanta L. M., avocat în cadrul Baroului Prahova a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE CAMPINA ca instanța, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate nelegalitatea refuzului pârâtei de a restitui sumele reprezentând penalități, majorări de întârziere și „accesorii" pentru perioada 2006-2011 și să stabilească totalul sumelor datorate fiscului pana la data de 31.12.2011, precizându-se ce reprezintă fiecare suma componenta si cuantumul acesteia.
Ulterior, la data de 16. 10.2012 reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, după cum urmează:
- să se constate că sunt îndeplinite cerințele legale pentru ca CIA L. M. să beneficieze de prevederile art. XI din OG nr. 30/2011; să fie obligată pârâta să facă aplicarea prevederilor OG nr. 30/2011, în sensul de a dispune anularea penalităților de întârziere, majorărilor de întârziere și a dobânzilor aferente obligațiilor principale existente la data intrării în vigoare a acestui act normativ; să se stabilească dacă reclamantul mai datorează vreo sumă de bani la bugetul de stat, ca urmare a aplicării acestui act normativ; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlul de impozit pe venit și accesorii, reactualizate; să fie obligata pârâta la plata dobânzii legale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, la data de 13 aprilie 2011, pârâta a emis un înscris intitulat somație, prin care a făcut cunoscut reclamantei că datorează suma de 1148 lei; la data de 31 august 2011 printr-o noua somație s-a comunicat reclamantei ca aceasta datorează suma totală de 3951 lei pentru același an 2011; în cele două acte nu se precizează ce anume reprezintă sumele componente si pentru ce perioada, contrar dispozițiilor legale.
Printr-un act ulterior cu titlu de „regularizări" din data de 15.09.2011 reclamantei i se aduc la cunoștință obligații fiscale încă din anul 2003 și următorii, respectiv 775 lei pentru anul 2003; 2402 lei pentru anul 2005; 1878 lei pentru anul 2006, debit ce i-a fost comunicat de către parata abia la data de 20.05.2009, iar pentru anul 2007 i s-a pretins o alta diferența de 545 lei. Pentru anul 2009 în baza unei pretinse decizii de impunere pentru anul 2008 i se stabilește o altă pretinsă diferență de impozit de 4382 lei, pentru ca în anul fiscal 2009 să i se stabilească o altă diferență de 4432 lei.
În finalul acestei „regularizări" ce i s-a comunicat sub nr._/10._ i s-a precizat ca in conformitate cu documentul nr._/20.05.2009 figurează cu obligația de plata a sumei de_ lei; aceasta în condițiile în care, prin certificatul de atestare fiscală nr. 146/21.05.2009 emis de pârâta, s-a precizat expres că la data respectivă reclamanta nu datorează fiscului nici o suma de bani, act ce a fost emis la solicitarea băncii creditoare Agenția BCR Campina, cu prilejul acordării unui credit. Se mai invocă faptul că mare parte din pretinsele titluri nu au fost semnate de către reclamantă, considerându-se că sunt încălcate dispozițiile art. 144 Cod de procedură fiscală.
Legal citate, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr. 1058/04.04.2013 a Tribunalului Prahova-Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții: L. M. și CIA L. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE CAMPINA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta nu contesta explicit un act administrativ fiscal, respectiv un act prin care, în aplicarea legislației, se stabilesc, se modifica ori se sting drepturi și obligații și obligații fiscale, ci solicită să se constate inexistenta unor astfel de obligații. Prin urmare, deși formal reclamanta are posibilitatea de a solicita instanței modalitatea de stabilire a obligațiilor sale fiscale, aceasta nu poate pretinde lipsirea de efecte chiar și numai cu titlu incidental, fără pronunțare expresă, a actelor prin care s-au stabilit obligațiile sale fiscale. Daca s-ar adopta o alta soluție, atunci s-ar eluda prevederile art. 205-218 cod de procedura fiscala, prin care se stabilește o procedura obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale si s-ar permite contestarea unor astfel de acte oricând și mai ales cu eludarea prevederilor legale.
În acest sens, se constata ca certificatul de atestare fiscala nr. 146/21.05.2009, eliberat de parata, principalul act invocat de către reclamanta în ce privește inexistenta obligațiilor sale fiscale, nu poate lipsi de efecte deciziile de impunere anuala si celelalte înscrisuri asimilate deciziei de impunere, ci poate face dovada inexistentei obligațiilor fiscale prin stingerea acestora.
Astfel, certificatul de atestare fiscala sus menționat face dovada lipsei obligațiilor de plata către buget la data eliberării acestuia pentru persoana fizica L. M..
Astfel, potrivit art. 112 alin. 1 si alin. 2 cod de procedura fiscala, certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent la solicitarea contribuabililor. Certificatul se emite și din oficiu sau la solicitarea altor autorități publice, în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Prevederile art. 11 se aplică în mod corespunzător.
Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referință, și neachitate până la data eliberării acestuia.
Împrejurarea ca in certificatul fiscal emis în favoarea reclamantei nu se menționează nici o obligație fiscala in sarcina acesteia constituie într-adevăr un argument puternic in sensul ca la data de 21.05.2009 reclamanta nu avea nici o obligație de plata.
În același timp însa, constatarea inexistentei creanțelor fiscale nu poate avea loc prin emiterea unor certificate fiscale, ci numai in modalitățile prevăzute de codul de procedura fiscala (stingere prin plata, compensare, restituire si indirect prin prescripția dreptului de a cere executarea silita).
Astfel, reclamanta nu se poate sprijini pe aparența creata de certificatul de atestare fiscala, in condițiile in care creanțele sale fiscale au fost stabilite prin decizii de impunere, fiind necesar sa facă si dovada stingerii acestor obligații in condițiile prevăzute de lege.
In cauza a fost efectuat raportul de expertiza contabila, ca urmare a administrării probei cu expertiza, fiind numita d-na expert Cismas E. R..
Potrivit raportului de expertiza, reclamanta înregistra la data de 31.08.2011 debite la bugetul de stat cu titlu de impozite in cuantum de_ lei, precum și penalități de întârziere, majorări de întârziere și dobânzi în cuantum de 8027 lei, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiza.
Totodată, la data introducerii acțiunii (08.02.2012) reclamanta avea de achitat suma de_ lei, cu titlu de obligații principale și accesorii calculate după cum urmează: 5157 lei, obligații principale, reprezentând plăți anticipate și regularizări; 7300 lei, accesorii reprezentând dobânzi și penalități.
In ce privește susținerea reclamantei ca expertul a inclus in calculul debitelor decizii de regularizare anuale pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006, fără a avea în vedere faptul ca sumele datorate cu titlu de impozite aferente acestor ani au fost achitate si ca prin urmare nu mai puteau fi calculate accesorii aferente acestor ani, se retine ca expertul a evidențiat in anexa la raportul de expertiza (anexa nr. 1 pag. 10, respectiv fila 67 dosar si anexa nr. 1 pag 11-12, respectiv filele 68-69 dosar) modalitatea de calcul a accesoriilor, precum și plățile efectuate la obligațiile constând în impozit pe venit.
Din cercetarea acestor înscrisuri rezulta ca accesoriile au fost calculate exclusiv pentru perioada cuprinsa intre data exigibilității creanțelor fiscale si data plății acestora. Cu titlu, de exemplu, pentru deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit emise la data de 25.03.2004 au fost reținute atât data plății, respectiv 15.10.2008, cat si sumele achitate (in cazul de fata stingerea obligației principale de plata), dar si accesoriile calculate intre data exigibilității si data de 15.10.2008. După achitarea obligației principale nu au mai fost calculate nici un fel de accesorii, situație care rezulta din verificarea tuturor anexelor la raportul de expertiza. Astfel, termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 131 cod de procedura fiscala a fost întrerupt prin plățile efectuate, iar accesoriile ce au fost calculate pentru intervalul cuprins intre momentul exigibilității creanței principale și momentul stingerii acesteia prin plata se prescriu în același termen de 5 ani, calculat de la data plății efectuate (în speță plata obligațiilor principale are efectul întreruperii termenului de prescripție conform art. 133 lit. b cod de procedura fiscala).
Susținerea reclamantei, in sensul ca expertul desemnat in cauza avea obligația de a verifica daca debitele datorate au fost comunicate în formele procedurale stipulate de art. 44 alin. 2 c. pr. fiscala, nu poate fi reținută în principal pentru motivul ca actele administrativ fiscale trebuiau contestate in procedura prevăzută de art. 205-218 c. pr. fiscala, așa cum s-a arătat mai sus. Ca urmare, data exigibilității creanțelor fiscale, in raport de care au fost calculate accesorii este data prevăzută în actele administrativ fiscale emise de organul fiscal prin data prevăzută de lege pentru plata creanțelor fiscale ( se prezuma regularitatea actelor administrativ fiscale, în sensul ca data de plata a obligațiilor fiscale din cuprinsul acte coincide cu data prevăzută de lege). De altfel, aceasta chestiune este mai mult teoretica, întrucât reclamanta nu a invocat in concret existenta vreunei neconcordante la calculul accesoriilor aferente unei obligații fiscale principale, cum ar fi, cu titlu de exemplu ipotetic, faptul ca o decizie de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit emisa la data de 12.03.2008, reprezentând 120 lei impozit, nu ar avea scadenta la data de 15.03.2008, ci la o alta data.
De altfel, potrivit art. 111 alin. 1 cod de procedura fiscala, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
In ce privește susținerea reclamantei, conform căreia îndeplinea cerințele legale spre a beneficia de prevederile OG nr. 30/2011, tribunalul constata următoarele: actul normativ invocat a modificat si completat codul fiscal si reglementat unele masuri financiar fiscale.
In acest sens, conform art. XI,
Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se
anulează sau se reduc, astfel:
a)penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b)penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
(2)Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3)în cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).
(4)Prevederile alin. (l)-(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.
Din lecturarea textului normativ redat pe larg mai sus se observa ca una din condițiile pentru a se retine aplicarea facilității fiscale constând în anularea sau reducerea penalităților de întârziere și/sau a dobânzilor o constituie modalitatea de stingere a obligației principale si/sau a dobânzilor aferente, respectiv textul legal este aplicabil numai în situația în care stingerea operează prin plata voluntara ori prin compensare, iar nu și prin alte modalități.
In speță, așa cum arata reclamanta, debitele au fost stinse după înființarea popririi, inclusiv prin poprire, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 94-101). Având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, precum si norma expresa cuprinsa in art. 4 din OMFP nr. 2604/2011, rezulta ca reclamanta nu putea beneficia de facilitățile prevăzute de art. XII din OG nr. 30/2011.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat ca obligațiile fiscale au fost corect calculate prin raportul de expertiza depus la dosar, sens in care a apreciat că se impune respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A mai reținut si faptul ca in cauza, la cererea reclamantei, a fost menționat în aceasta calitate și cabinetul individual de avocatura L. M., deși aceasta forma de organizare a profesiei nu are relevanta in plan fiscal, nefiind altceva decât o forma de exercitare a unei activități economice independente a persoanei fizice, obligațiile fiscale neputând fi stabilite decât în sarcina persoanei fizice pentru activitățile desfășurate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs CIA L. M. si av. L. M., invocând prevederile art. 304 pct . 7,8 și 9 și art. 312 C.proc.civ., solicitând:
În principal admiterea recursului, in baza art.304 pct .7,8 și 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 2 și 3 C.proc.civ., și pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și constatării ca în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru ca recurenta CIA L. M. să beneficieze de prev. art. XI din OG nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și ale OMF nr. 2604/2011 privind aplicarea art. XI din OG nr. 30/2011;
- obligarea pârâtei să facă aplicarea textelor de lege mai sus indicate și să se dispună anularea penalităților de întârziere, majorărilor de întârziere și a dobânzilor aferente obligațiilor principale existente la data intrării în vigoare a actului normativ indicat, ca fiind nedatorate;
- să se constate că reclamantele-recurente nu mai datorează nici o sumă de bani la bugetul de stat la data aplicării OG 30/31.08.2011;
- să fie obligata parata-intimata la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de impozit pe venit și accesorii, reactualizate cu indicele de inflație;
- să fie obligata parata-intimata la plata dobânzii fiscale calculata la sumele plătite în plus de recurente cu titlu de impozit pe venit și accesorii.
În subsidiar admiterea recursului in baza art.312 alin. 2 și 3 C.proc.civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării materialului probator, întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și a respins obiecțiunile la raportul de expertiză în mod nejustificat.
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată din fond și recurs.
În motivarea recursului au susținut că Tribunalul Prahova a respins în mod greșit acțiunea formulata de cele doua reclamante ca neîntemeiată.
1. Prima critică se fundamentează pe art.304 pct. 7 C.proc.civ., respectiv faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Astfel, instanța reține ca reclamantele solicita sa se constate inexistenta unor obligații fiscale, stabilite prin acte administrativ-fiscale necontestate, tinzând la lipsirea de efecte a acelor acte, ceea ce ar încalcă și eluda prev. art. 205-218 Cod.pr.fiscală.
In paragraful următor, motivarea instanței este total contradictorie, in sensul ca reține faptul că certificatul de atestare fiscală nr. 146/21.05.2009 eliberat de pârâta certifică inexistența obligațiilor fiscale, însă un atare act nu poate lipsi de efecte deciziile de impunere anuale și celelalte înscrisuri asimilate deciziei de impunere, "ci poate face dovada inexistenței obligațiilor fiscale prin stingerea acestora".
Pornind de la acest act esențial pentru reclamante, certificatul de atestare fiscala nr. 146/ 2009, recurentele solicită să se constate faptul că dacă la data de 21.05.2009 nu mai datorau nici o sumă de bani cu titlu de obligații fiscale la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că respectivele datorii erau achitate la acea dată.
Acest aspect este invocat de reclamante care recunosc fără nici o reținere că au contestat o parte din deciziile de impunere a impozitului pe venit și regularizările anuale, însă obiectul acțiunii în speță de față îl constituie modalitatea în care parata a operat stingerea datoriilor și ordinea de prioritate a acestora, în condițiile în care la data de 21.05.2009 nu mai aveau datorii la bugetul de stat.
2. A doua critică se întemeiază pe disp.art.304 pct.8 C.pr.civ. "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Instanța de fond în mod total greșit apreciază că sub aparența creată de certificatul de atestare fiscala "reclamantele încearcă neplata creanțelor fiscale stabilite prin decizii de impunere, fără a face însă dovada stingerii acestor obligații în condițiile cerute de lege."
Dimpotrivă, reclamantele susțin că au achitat obligațiile fiscale stabilite prin deciziile de impunere, au contestat numai operațiunile administrative efective, prin care aceste creanțe au fost stinse, în raport de ordinea plăților, ele fiind la zi la data de 21.05.2009, din moment ce in amintitul certificat de atestare fiscala nr.146 se consemnează lipsa datoriilor la bugetul de stat la acea data.
Intimata a încălcat disp.art.110-115 și urm. Cod.pr.fiscală, privind ordinea stingerii datoriilor și nu a respectat nici dispozițiile legale privind notificarea contribuabilului asupra cuantumului debitului datorat la un moment dat.
Nu in ultimul rând, instanța de fond nu tine seama chiar de scopul urmărit de OG nr.30/2011, acela de a determina contribuabilii restanțieri sa plătească creanțele principale, exonerându-le de plata accesoriilor, daca plata se făcea in anumite condiții si pana la sfârșitul anului 2011.
Din păcate nici experta desemnata in cauza nu a înțeles obiectivele expertizei și în mod eronat a ajuns la concluziile contestate de reclamante, care au formulat obiecțiunile respinse in mod nejustificat de instanța de judecata.
Scopul acestei expertize era acela de a se stabili daca reclamantele se încadrau la 31.08.2011 in dispozițiile legale reglementate de OG nr. 30/2011 pentru a beneficia de anularea accesoriile datorate la bugetul de stat ca urmare a plății cu întârziere a obligațiilor fiscale principale.
Sub acest aspect, recurentele au solicitat unui expert financiar-fiscal, atestat al CECCAR, o verificare extrajudiciara, solicitându-i sa verifice începând cu data de 21.05.2009 sumele achitate de reclamante, acesta stabilind pe baza documentelor existente la dosar următoarea situație existenta după . OG nr.30/2011:
- total obligații la 5.09.2011 = 20.532,00 lei
- total plăți la 5.09.2011 = 7.028,00 lei
- obligații neachitate la 5.09.2011 = 13.504,00 lei.
- plăți inițiativa proprie = 1000,00 lei
- achitat cu chitanța fiscala nr._/27.09.2011 = 1000,00 lei
- plăți executare silita, din care:
- ordin de plata nr.1/21.10.2011=15.171,00 lei
- ordin de plata nr.2/21.10.2011 = 8.989,00 lei
- ordin de plata nr.1/26.10.2011 = 2.770,00 lei
Total plăți ( 27.09-26.10.2011) = 16.171,00 lei.
Rezulta in mod clar si fără nici o îndoială faptul ca reclamantele-recurente au plătit in plus la bugetul de stat aproape 3000 lei la sfârșitul lunii octombrie 2011, fiindu-le deci pe deplin aplicabile prevederile OG nr. 30/2011.
Expertul extrajudiciar a verificat si constatat ca creanțele pretinse de parata-intimata din anul 2003 erau prescrise prin trecerea termenului de 5 ani, iar ordinea de stingere a datoriilor la bugetul de stat nu a fost respectata, in sensul ca intimata a stins cu prioritate accesoriile datorate, in loc sa stingă cu prioritate din debitul principal, încălcând astfel cu buna-știință legislația fiscală.
3. A treia critica invocata de recurente are in vedere dispozițiile art.304 pct.9 teza a doua, si anume "când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Instanța de fond in mod total eronat este preocupata sa argumenteze in considerentele sentinței recurate cum se sting obligațiile fiscale restante la data de 31 august 2011, conform OG nr.30/2011, fapt care este analizat de judecătorul fondului in afara susținerilor făcute de reclamante prin precizarea la acțiune și în afara obiectului vizat de cererea de chemare in judecata.
Astfel, reclamantele au invocat prin precizarea la acțiune, dar si pe parcursul administrării întregului probatoriu, faptul ca parata-intimata a încălcat prevederile art.5 din Ordinul nr.2604/3.10.201, care prevede in mod imperios ca:
"Organele competente IDENTIFICA contribuabilii care, conform evidentelor fiscale, înregistrează obligații fiscale principale restante la data de 31 august 2011 si NOTIFICA contribuabilii privind POSIBILITATEA acordării facilității prevăzute la art.2."
Aceasta obligație ce revenea în mod obligatoriu pârâtei nu a fost respectata de către aceasta, ci dimpotrivă, aceasta a încălcat dispozițiile legale, cu rea-credință, pentru ca nu numai ca nu a notificat contribuabilul - cele doua recurente - ci, dimpotrivă, pentru a le anula orice posibilitate de a beneficia de facilitățile legale, le-a înființat poprire pe conturi, pentru a le fi inaplicabile aceste facilități.
Parata-intimata a încălcat aceasta obligație cu rea - credință, întrucât la scurt timp după emiterea Ordinului nr. 2604/ 3.10.2011, respectiv in intervalul 21.10-26.10 2011 a emis adresele de înființare a popririi la cele doua bănci unde aveau deschise conturi recurentele cu scopul evident de a le anula facilitățile oferite de legiuitor.
Încălcarea obligației ce revenea paratei, de a notifica contribuabilii, rezida și din prevederile art. 6 din Ordinul MFP nr. 2604/3.10.2011, pentru ca deși reclamanta a făcut dovada cu actele depuse la dosar ca in repetate rânduri a solicitat paratei sa clarifice neconcordantele existente intre evidentele contabile ale acestora și evidența fiscală, parata nu a răspuns solicitărilor.
Intimata nu a respectat nici măcar obligația legala de a încunoștința reclamantele despre înființarea popririlor, acestea aflând cu totul întâmplător și din cu totul alte surse despre aceste popriri.
De aici rezultă în mod indubitabil că reclamantele aveau bani în cont și deci puteau achita fără probleme sumele datorate cu titlu de debit principal, încadrându-se astfel în dispozițiile OG nr. 30/2011, daca intimata își respecta obligația legala de a le notifica asupra beneficiilor acestui act normativ.
Numai ca intimata a pășit cu rea-credință la instituirea popririi, la nici o săptămâna de la emiterea Ordinului MF nr. 2604/2011, blocând astfel efectele benefice ale actului normativ in folosul reclamantelor, în condițiile în care Ordonanța nr .30/2011 își producea efectele pana la sfârșitul anului 2011.
4. Ultima critica vizează greșita apreciere pe care o face instanța de fond asupra "corectitudinii "expertizei contabile efectuate in cauza, in condițiile în care aceasta a fost criticata de recurente prin obiecțiunile depuse la dosar si respinse de instanța fără nici o argumentare.
Expertul nu a înțeles obiectivele clare ale expertizei si in plus, nu a înțeles nici care era obiectul dosarului, pentru a se concentra in lucrarea sa pe aceste coordonate. Din aceasta cauza, expertiza este complet inutila, nerăspunzând la obiectivele mai sus arătate.
La dosarul cauzei, recurentele au depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, efectuat de expert A. G..
Legal citată, intimata pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art.304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Hotărârea recurată cuprinde aspectele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantelor, fiind îndeplinite exigențele prev. de art. 261 pct. 5 C.proc.civ.
Instanța de fond a soluționat cauza în cadrul juridic determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității, constatând în mod corect că deși reclamanta nu contesta explicit actele administrativ fiscale prin care s-a stabilit obligațiile de plată ale reclamantei către bugetul de stat în funcție de veniturile obținute și cheltuielile efectuate, solicită indirect să se constate inexistenta unor obligații fiscale către bugetul de stat, aspect de natură a eluda prevederile art. 205-218 cod de procedura fiscala, prin care se stabilește o procedura obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale.
Creanțele fiscale ale reclamantei au fost stabilite prin decizii de impunere( calcul debit și calcul accesorii), cu privire la care nu s-a făcut dovada că ar fi fost emise în mod nelegal, acestea fiind avute în vedere și la întocmirea raportului de expertiză contabilă efectuat la instanța de fond.
Din raportul de expertiză rezultă că, la data de 31.08.2011, dată la care se referă OG 30/2001, pe baza calculelor efectuate în conformitate cu prevederile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, în vigoare la fiecare perioadă analizată, reclamanta înregistra debite la bugetul de stat cu titlu de impozite, în cuantum de_ lei. Totodată, pâră la data de 31.08.2011, datora și penalități de întârziere, majorări de întârziere și dobânzi în cuantum de 8027 lei.
Din interpretarea prevederilor art. XI din OG 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale rezultă că una din condițiile pentru a se retine aplicarea facilității fiscale constând in anularea sau reducerea penalităților de întârziere și/sau a dobânzilor o constituie modalitatea de stingere a obligației principale si/sau a dobânzilor aferente, respectiv textul legal este aplicabil numai în situația în care stingerea operează prin plata voluntara ori prin compensare, iar nu si prin alte modalități.
Același lucru rezultă și din dispozițiile art. 4 din OMF 2604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, potrivit căruia facilitățile prevăzute la art. 2 nu se acordă pentru obligațiile fiscale stinse prin poprire sau prin sume încasate din valorificarea bunurilor sechestrate.
în speță, parte din debite au fost stinse după înființarea popririi, inclusiv prin poprire, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, astfel încât reclamanta nu se încadrează în ipoteza textului de lege invocat.
În lipsa achitării la termen și prin plată voluntară a obligațiilor fiscale către bugetul de stat, reclamanta nu poate invoca culpa organului fiscal în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 5 din OMF 2604/2011, privind notificarea contribuabililor referitor la posibilitatea acordării facilității prevăzute la art. 2.
Expertul desemnat în cauză a răspuns tuturor obiectivelor expertizei contabile, a avut în vedere declarațiile reclamantei privind veniturile realizate, deciziile de impunere emise pentru debitul principal și pentru accesorii, actele de executare silită demarate de către organele fiscale în privința reclamantei,, situația plăților efectuate de aceasta, stabilind totodată în mod corect că termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 131 cod de procedura fiscala, a fost întrerupt prin plățile parțiale efectuate.
În aceste condiții, în mod judicios au fost înlăturate obiecțiunile la raportul de expertiză și valorificate concluziile acestuia la pronunțarea hotărârii .
Pe de altă parte, cum corect a concluzionat și instanța de fond, constatarea inexistentei creanțelor fiscale nu poate avea loc prin emiterea unor certificate fiscale, ci numai in modalitățile prevăzute de codul de procedura fiscala (stingere prin plata, compensare, restituire si indirect prin prescripția dreptului de a cere executarea silita).
În speță, certificatul de atestare fiscala nr. 146/21.05.2009, eliberat de parata, principalul act invocat de către reclamanta în ce privește inexistenta obligațiilor sale fiscale, nu poate lipsi de efecte deciziile de impunere anuala si celelalte înscrisuri asimilate deciziei de impunere.
În aceste condiții, apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de recurs invocate, respectiv cele prev. de art. 304 pct. 7,8,9 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamante în conformitate cu art. 312 C.proc.civ. și va menține soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele Cabinetul Individual de Avocatură L. M. cu sediul ales la avocat G. A., Ploiești, Piața Victoriei, nr. 3, ., scara B, jud. Prahova, și L. M. cu domiciliul în Cîmpina, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1058 din 04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.06.2014.
Conf.art.261 alin.2 C.pr.civ. Conf.art.261 alin.2 C.pr.civ.
ptr.PREȘEDINTE JUDECĂTOR ptr. JUDECĂTOR
G. I. V. M. D. E. L. P.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
Grefier
I. S.
Red.E.L.P./07.07.2014
Tehnored.I.S./07.07.2014/2ex.
Fond.M.G.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3786/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 171/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
