Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 7296/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7296/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 2981/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7296/2014
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. V.
Judecător I. M. D.
Judecător V. S.
Grefier Z. E.
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul C. JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr.1224/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul prin consilier juridic B. S. potrivit delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul că recursul este la primul termen, motivat, după care;
Întrebat fiind reprezentantul recurentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, pentru toate motivele în fapt și în drept invocate pe larg în motivele de recurs și răspunsul la întâmpinare.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ , reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚULUI G. a solicitat suspendarea executării Dispoziției Președintelui Consiliului Județean G. nr. 228/10.04.2014 emisă de pârât,până la data pronunțării instanței de fond.
Prin sentința civilă nr 1224/24.06.2014 Tribunalului G. a admis cererea și s-a dispus suspendarea executării Dispoziției nr. 228/10.04.2014 emisă de Președintele Consiliului Județean, până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Județului G., invocând prevederile art. 488 pct. 8 C.proc.civ.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat în esență următoarele:
În data de 10.01.2012 a fost înregistrat la C. Județului G. cu nr. 236 Decizia nr. 46/09.01.2012 a Camerei de Conturi G. - Curtea de Conturi a României.
La punctul 3 din cadrul acestei Decizii, Curtea de Conturi a României a decis: „Veți stabili întinderea prejudiciului cu privire la cheltuielile de personal efectuate fără respectarea prevederilor legale, reprezentând sporuri pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă (spor de calculator și spor de antenă), precum și a beneficiilor nerealizate (dobânzi, penalități) și veți dispune măsurile legale în vederea recuperării acestora.
În data de 16.01.2012 C. Județului G. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 46/09.01.2012 a Camerei de Conturi G. - Curtea de Conturi a României. încheierea prin care s-a înregistrat răspunsul la contestație a fost înregistrată la C. Județului G. cu nr. 1928/23.03.2012.
De asemenea, în data de 30.01.2012 C. Județului G. a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea in parte a Deciziei nr. 46/09.01.2012 a Camerei de Conturi G. - Curtea de Conturi a României. Nu s-a primit răspuns la plângerea prealabilă.
C. Județului G. a formulat acțiune în anulare a Deciziei nr. 46/09.01.2012 a Camerei de Conturi G. - Curtea de Conturi a României prin care a solicitat anularea acestui act administrativ conform prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ia data de 11.04.2012.
În ceea ce privește acțiunea în anulare, instanța de judecată a respins cererea pe fond în data de 28.03.2013. C. Județului G. a formulat recurs, Curtea de Apel G. respingând recursul la data de 05.11.2013.
Tribunalul G. a eliberat Decizia nr. 5135/2013 a Curții de Apel G. în data de 05.12.2013 prin care s-a respins recursul declarat în cauză de către recurentă.
Solicită respingerea cererii de suspendare pentru următoarele considerente:
Președintele C. Județului G. a emis dispoziții de imputare după stabilirea întinderii prejudiciului constatat de Camera de Conturi G..
In jurisprudență s-a precizat: „In ceea ce privește termenul de 30 de zile, chiar dacă din analiza literală a textului de lege se arată că termenul de emitere a dispozițiilor de imputare este de 30 de zile de la momentul constatării pagubei, consideră că decizia de imputare este prin esența ei „ in personam", așa încât, constatarea pagubei nu înseamnă neaparat cunoașterea celui răspunzător de producerea ei, cele două momente putând să se afle la o distanță temporală considerabilă unul față de celălalt, așa încât emiterea deciziei să devină imposibilă în termenul de 30 zile de la constatarea pagubei, pentru bunul motiv că termenul prevăzut de art.85 alin.1 din Legea 188/1999 este un termen de recomandare, rolul lui fiind acela de a accelera procedura de recuperare a pagubei produse instituției publice de angajații săi." (Decizia nr. 317 din 2010 Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, C. Administrativ și Fiscal).
Conducătorul instituției publice nu putea emite dispoziții de imputare atâta timp cât executarea actului constatator ai pagubei era suspendată conform legii, astfel:
În conformitate cu pct. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, Decizia Camerei de conturi se suspendă în cazul formulării unei contestații la Curtea de Conturi a României în 15 zile de la comunicare. C. Județului G. a formulat contestația nr. 236/16.01.2012, răspunsul fiind primit în data de 23.03.2012 prin încheierea nr. 40 din 14.03.2012.
Executarea Decizie Camerei de Conturi G. nr. 46/09.01.2012 a fost suspendată în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea actului administrativ respectiv până la data de 05.11.2013, prin încheierea din 07.05.2012 a Tribunalului G.. Decizia Curții de Apel G. privind soluționarea recursului le-a fost comunicată la data de 05.12.2013.
Mai mult decât atât, soluționând cererea de suspendare a executării, nu se poate pronunța pe tardivitatea emiterii dispozițiilor de imputare, această excepție vizând chestiuni de fond.
Având în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente", recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat.
Potrivit dispozițiilor de principiu ale art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Principiul legalității actelor administrative presupune, pe de o parte, că autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în același timp, ca respectarea acestor exigențe de către autorități, să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată a fi în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu-și producă efectul asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie: al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.
Așa cum în mod constant a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În cauza de față însă, reclamantul s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, susținând și motivând nelegalitatea acestuia.
A susținut că există dubii certe cu privire la tardivitatea emiterii dispoziției de imputare având în vedere că s-a depășit termenul de 30 de zile stabilit de Legea 188/1999 . Totodată a invocat apărări cu privire la netemeinicia celor reținute prin Decizia Curții de Conturi și care au condus la imputarea sumelor menționate în dispoziția de imputare.
Instanța constată că, potrivit art. 84 din Legea 188/1999, „ răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile."
Iar potrivit art. 85, „ repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei."
În jurisprudență au fost exprimate două păreri cu privire la data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziției de imputare: de la data la care autoritatea sau instituția publică a luat la cunoștință despre emiterea Deciziei Curții de Conturi, respectiv de la data înregistrării acestei decizii la instituția supusă verificărilor, respectiv de la data întocmirii raportului de specialitate de către instituția verificată prin care, pe baza constatărilor generale ale Curții de Conturi, se stabilesc în concret întinderea prejudiciului și persoanele responsabile de producerea acestuia .
Opinia majoritară a fost în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care autoritatea sau instituția publică a luat la cunoștință despre emiterea Deciziei Curții de Conturi, respectiv de la data înregistrării acestei decizii la instituția supusă verificărilor.
S-a apreciat că la această dată este constatată paguba, instituția publică are cunoștință de existența acesteia și în termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință despre emiterea Deciziei Curții de Conturi trebuie să stabilească întinderea prejudiciului, persoanele responsabile și să emită dispozițiile de imputare.
S-a considerat că nu poate fi primit punctul de vedere al instituțiilor verificate potrivit căruia termenul de 30 de zile ar curge de la data întocmirii raportului de specialitate de către instituția verificată prin care, pe baza constatărilor generale ale Curții de Conturi, se stabilesc în concret întinderea prejudiciului și persoanele responsabile de producerea acestuia, întrucât cuantificarea prejudiciului ar rămâne la discreția angajatorului, care ar putea amâna nepermis de mult momentul emiterii dispoziției de imputare. Mai mult, acesta cunoștea existența pagubei chiar la o dată anterioară emiterii Deciziei, respectiv la data întocmirii procesului verbal de control de către Curtea de Conturi.
În aceste condiții, având în vedere și imperativul asigurării caracterului unitar al practicii judiciare, se apreciază că există anumite aspecte care afectează prezumția de legalitate a actului administrativ emis de pârât.
În privința pagubei iminente, este evident că punerea în executare a deciziei contestate duce, inevitabil, la diminuarea veniturilor reclamantului.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerile reclamantului confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate.
Față de toate acestea, Curtea apreciază că reclamantul a făcut în cauză dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, astfel încât, în conformitate cu art. 496 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr.1224/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014.
Președinte, D. V. | Judecător, I. M. D. | Judecător, V. S. |
Grefier, Z. E. |
Red/Tehno/DIM/31.10.2014 Tehno ZE/31.10.2014 Ex.4 Fond:D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1523/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6730/2014.... → |
|---|
