Anulare act administrativ. Hotărâre din 22-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 9057/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1351/2013
Ședința publică din 22 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul T. R., împotriva sentinței civile nr. 3021/CA din 14.12.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrie, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22 aprilie 2013.
În termenul de pronunțare la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, note de concluzii scrise formulate de recurentul T. R., prin apărător.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3021/ca din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins cererea de suspendare și acțiunea formulate de reclamantul T. R. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat la termenul de judecată din data de 15.11.2012, precum și în considerarea art. 6 din CEDO care garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță. Acest drept recunoscut reclamantului este unul efectiv ale cărui limitări trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului.
Practica CEDO a statuat în mod constant că puterile conferite autorităților nu pot fi nelimitate, iar accesul persoanelor la o instanță va trebui asigurat tocmai pentru a verifica dacă autoritățile s-au menținut în limitele puterii lor discreționare.
Instanța mai constată că prin cererea înregistrată la pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași sub nr._/4.09.2011 reclamantul T. R. a solicitat să se aprobe rămânerea sa în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium Iași, până în perioada martie-iunie 2013, invocând prevederile Legii nr. 292/2011, având în vedere că urma să fie externat din centrul de plasament prin efectul Legii nr. 272/2004 la împlinirea vârstei de 26 ani (fila 29 dosar).
Prin adresa nr._/18.09.2012 pârâta a comunicat reclamantului faptul că în baza art. 51 al. 2 din Legea nr. 272/2004 coroborat cu art. 70 al. 4 din Legea nr. 292/2011 măsura de protecție specială față de reclamant a încetat, acesta fiind rugat a contacta cabinetul de asistență socială pentru evaluarea posibilității de cazare în Căminul privat pentru studenți din zona Billa unde a fost identificată o cameră dublă disponibilă, cu toate utilitățile necesare, chiria lunară în cuantum de 300 lei/persoană urmând a fi achitată de solicitant - fila 14 dosar.
Pentru a exista în cauză un refuz nejustificat de a soluționa o cerere e necesară exprimarea explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, conform art. 2 al.1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Soluționarea unei cereri în defavoarea reclamantului nu echivalează automat cu un refuz nejustificat, acest caracter rezultând doar prin raportare la prevederile legale cu care refuzul invocat de reclamant ar intra în contradicție.
Adresa nr._/18.09.2012 exprimă un punct de vedere al pârâtei referitor la solicitarea reclamantului, dar nu produce efecte juridice, neputând fi încadrată în categoria actelor administrative în sensul art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 și nici asimilată actelor menționate de art. 143 din Legea nr. 292/2011, motiv pentru care a fost respinsă cererea de anulare a acestei adrese.
Referitor la capătul de cerere privind găzduirea reclamantului în centrul de plasament, instanța reține că rămânerea în centrul de plasament nu mai este posibilă datorită încetării față de reclamant a măsurilor speciale prevăzute de Legea nr. 272/2004, având în vedere că potrivit art. 51 această lege copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu, iar dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.
Reclamantul a fost beneficiarul măsurilor de protecție specială instituite de Legea nr. 272/2004, protecția sa încetând la data de 7.09.2012 când a împlinit vârsta de 26 ani, împrejurare care atrage aplicabilitatea Legii asistenței sociale nr. 292/2011 pentru serviciul solicitat prin cererea nr._/12.09.2011.
Astfel, potrivit art. 70 al. 4 din această lege tinerii care au beneficiat de măsuri de protecție specială și nu au posibilitatea revenirii în familie, aflați în situații de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecție specială pe o perioadă determinată, în condițiile prevăzute de legislația specială.
Art. 57-59 din lege reglementează posibilitatea persoanelor fără adăpost de a beneficia de servicii sociale având drept scop asigurarea de găzduire pe perioadă determinată, iar în vederea prevenirii și combaterii riscului ca tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului să devină persoane fără adăpost, precum și pentru promovarea integrării sociale a acestora, autoritățile locale pot înființa centre multifuncționale care asigură condiții de locuit și de gospodărire pe perioadă determinată.
Pârâta nu a negat reclamantului dreptul la servicii sociale, însă, după cum s-a arătat, centrul de plasament unde a fost găzduit nu era destinat decât persoanelor aflate sub incidența Legii nr. 272/2004, act normativ de care reclamantul nu mai beneficiază.
Nici art. 51 al. 3 din lege nu poate fi invocat în favoarea reclamantului.
Acest temei legal prevede că tânărul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale sociale, dispozițiile aplicându-se așadar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani care nu mai continuă studiile, situație în care reclamantul nu se încadrează raportat la vârsta sa și situația școlară.
Din perspectiva considerentelor expuse, instanța mai reține că refuzul pârâtei nu este nejustificat, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea perioadei de rezidență a reclamantului în cadrul centrului de plasament.
Se mai constată că cererea de acordare a serviciilor sociale nu atrage automat aprobarea serviciului solicitat, fiind necesare o evaluare inițială și elaborarea unui plan de intervenție în scopul identificării nevoilor individuale (art. 46 din Legea nr. 292/2011), urmând ca autoritatea competentă să recomande serviciile pentru soluționarea situațiilor de nevoie sau risc social identificate, precum și beneficiile de asistență socială la care persoana are dreptul, conform unei proceduri speciale pe care reclamantul o poate urma.
Mai mult criticile reclamantului privind ignorarea de către pârâtă a prevederile legii asistenței sociale nu pot fi primite, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni nu îl reprezintă obligarea pârâtei la parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de art.46 din Legea nr. 292/2011 în cadrul procesului de acordare a serviciilor sociale.
De altfel, pârâta a făcut demersuri pentru a-l sprijini pe reclamant înainte și după introducerea cererii_/4.09.2011, conform înscrisurilor aflate la dosar, iar prin adresa nr._/18.09.2012 a comunicat reclamantului faptul că poate contacta cabinetul de asistență socială pentru evaluarea posibilității de cazare în Căminul privat pentru studenți din zona Billa unde a fost identificată o cameră dublă disponibilă, cu toate utilitățile necesare, chiria lunară în cuantum de 300 lei/persoană urmând a fi achitată de solicitant.
Instanța mai are în vedere că potrivit art. 3 din Legea nr. 292/2011 responsabilitatea privind dezvoltarea propriilor capacități de integrare socială și implicarea activă în soluționarea situațiilor de dificultate revine fiecărei persoane, autoritățile statului intervenind prin crearea de oportunități egale și, în subsidiar, prin acordarea de beneficii de asistență socială și servicii sociale adecvate.
În consecință, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, cu toate capetele de cerere.
A fost respinsă și cererea de suspendare, având în vedere că adresa nr._/18.09.2012 nu reprezintă un act administrativ unilateral pentru motivele arătate, iar cu privire la condiția pagubei iminente nu au fost administrate probe.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamantul T. R. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificare sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurentul invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art 304 pct.9 potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Instanța de fond a fost în eroare considerând că reclamantul a solicitat să beneficieze în continuare de dispozițiile legii 272/2004. În fapt cererea reclamantului de găzduire a fost formulată în bazaart.70 alin 4 din legea Asistenței sociale nr.292/2011 . Reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute expres de legea nr.292/2011 pentru a se continua acordarea de măsuri de protecție specială, nu are posibilitatea de a se integra în familie și a formulat o cerere în acest sens. Având în vedere veniturile scăzute pe care le obține nu avea posibilitatea de a plăti cazare în Căminul privat pentru studenți din zona Billa unde a fost identificată de pârâtă o cameră dublă disponibilă, cu toate utilitățile necesare. Consideră că pârâta avea obligația legală să găsească o soluție și nu să hotărască excluderea sa, fără a se interesa unde va ajunge și care va fi soarta sa după plecarea din căminul în care fusese cazat.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică reluând susținerile și apărările formulate în fața primei instanțe. Intimata a invocat că a efectuat numeroase demersuri pentru a-l sprijini pe reclamant, pe care acesta însă le-a refuzat.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul T. R. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, motivele de recurs invocate de recurent neputând fi primite.
Nu se poate susține că instanța de fond a fost în eroare considerând că reclamantul a solicitat să beneficieze în continuare de dispozițiile legii 272/2004. Prima instanță a reținut corect că „prin cererea înregistrată la pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași sub nr._/4.09.2011 reclamantul T. R. a solicitat să se aprobe rămânerea sa în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium Iași, până în perioada martie-iunie 2013, invocând prevederile Legii nr. 292/2011, având în vedere că urma să fie externat din centrul de plasament prin efectul Legii nr. 272/2004 la împlinirea vârstei de 26 ani”.
Cererea sa a fost respinsă pentru că reclamantul nu îndeplinea condițiile prevăzute expres de art.70 alin 4 legea nr.292/2011 pentru a se continua acordarea de măsuri de protecție specială.
Potrivit art. 70 al. 4 din această lege tinerii care au beneficiat de măsuri de protecție specială și nu au posibilitatea revenirii în familie, aflați în situații de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecție specială pe o perioadă determinată, în condițiile prevăzute de legislația specială.
Art. 57-59 din lege reglementează posibilitatea persoanelor fără adăpost de a beneficia de servicii sociale având drept scop asigurarea de găzduire pe perioadă determinată, iar în vederea prevenirii și combaterii riscului ca tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului să devină persoane fără adăpost, precum și pentru promovarea integrării sociale a acestora, autoritățile locale pot înființa centre multifuncționale care asigură condiții de locuit și de gospodărire pe perioadă determinată.
Curtea constată că sunt nereale susținerile recurentului că nu are posibilitatea de a se integra în familie, din raportul de vizită nr.4119/2012 rezultând că are relații bune cu mama sa, că aceasta locuiește într-un imobil spațios împreună cu sora și mama acesteia, iar din registru agricol rezultă că parte din imobil și teren este deținut de mama reclamantului. Mai mult, pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru a asigura un spațiu locativ reclamantului contra unor sume pe care acesta și le putea permite. Astfel prin adresa nr._/18.09.2012 a comunicat reclamantului faptul că poate contacta cabinetul de asistență socială pentru evaluarea posibilității de cazare în Căminul privat pentru studenți din zona Billa unde a fost identificată o cameră dublă disponibilă, cu toate utilitățile necesare, chiria lunară în cuantum de 300 lei, chirie accesibilă în condițiile în care recurentul avea un salariu de 800 de lei la care se adăugau și bonurile de masă. Mai mult deși acestuia i se asigura cazare gratuită dacă ar fi fost inclus în Programul de Consiliere și sprijin derulat de Fundația Omenia, recurentul a refuzat vehement această posibilitate, așa cum rezultă din Raportul nr.3729/2011 de la fila 78.
În aceste condiții, curtea constată că pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru a-l sprijini pe recurent să găsească o soluție locativă, demersuri respinse de acesta. Reclamantul a fost beneficiarul măsurilor de protecție specială instituite de Legea nr. 272/2004, protecția sa încetând la data de 7.09.2012 când a împlinit vârsta de 26 ani . Deși acesta a beneficiat de măsuri de protecție timp îndelungat, până la vârsta de 26 ani, recurentul nu a reușit să-și finalizeze studiile, iar prin adresa 3909/2012 a Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice rezultă că a fost propus pentru exmatriculare .
În fapt reclamantul a beneficiat de tot sprijinul pârâtei pentru a fi pregătit pentru o viață independentă, a beneficiat de măsuri de protecție socială mulți ani după împlinirea majoratului, până la maximul vârstei prevăzut de legea nr. 272/2004, de 26 de ani, vârstă la care ar trebui să aibă maturitatea deplină și să-și intensifice eforturile proprii în rezolvarea problemelor personale.
Prin urmare curtea constată că refuzul pârâtei nu este nejustificat în sensul art. 2 lit i. din legea 554/2004, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea perioadei de rezidență a reclamantului în cadrul centrului de plasament.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurentul T. R. împotriva sentinței civile nr. 3021/ca din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul T. R. împotriva sentinței nr. 3021/CA/14.12.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
R. G.
Red/Tehnored MC
2ex/ 16.05.2013
Jud fond: CA
| ← Pretentii. Decizia nr. 3360/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4768/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
