Contestaţie la executare. Hotărâre din 15-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1486/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1266/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul B. M. P., împotriva sentinței civile nr. 2598/ca din 20.11.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este la al doilea termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de recurent, prin apărător ales.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2598/ca din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Iași a respins contestația formulată de Bors M P. în contradictor cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 7972/31.10.2011 și a Deciziei nr. 180-270/28.12.2011, emise de intimată.
A reținut instanța de fond, că la data de 31.10.2011, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis decizia de impunere nr. 7972 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F.
A calculat pârâta, în sarcina reclamantului o contribuție de asigurări de sănătate de 2872 lei, dobânzi de 627 lei, penalități de întârziere de 410 lei.
Reclamantul a contestat in termen legal decizia de impunere, aceasta fiind respinsă prin decizia nr.180_270/28.12.2011.
Instanța a constatat că, pentru toată perioada avută în vedere la întocmirea deciziei de impunere, reclamantul a dovedit că și-a exercitat dreptul de a-și alege liber casa de asigurări, fiind depus la dosar contractul din 04.06.1999, încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, ordinii Publice, Siguranței naționale și Autorității Judecătorești, însă nu a făcut și dovada achitării contribuției trimestriale către această casă.
Conform art. 213 alin. 4 din Legea 95/2006, categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alineatele 1 și 2 au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările de sănătate în condițiile legii, iar obligația virării acestei contribuții revine și persoanelor care exercită profesii libere (art. 215 alin. 3 din aceeași lege), indiferent dacă acestea dețin și calitatea de pensionar și din acest venit virează lunar contribuție de asigurări de sănătate.
De asemenea, potrivit dispoz art. 261 alin. 2 și 4 din L 95/2006, CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice. În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat că în speță, competenta de emitere a deciziei de impune și de executare a obligației reprezentând contribuție FNUAS, revine intimatei din prezenta cauza, neavând relevanță faptul că reclamantul are încheiat contract de asigurare cu o alta casa naționala, atât timp cât nu face și dovada achitării contribuției în contul acestei instituții.
Referitor la dobânzi și penalități, Tribunalul a reținut că în acest litigiu, pârâta a stabilit obligația principală datorată de reclamant pentru perioada mai 2008 - sept .2011, caz în care sunt aplicabile disp. art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, conform cărora, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează după împlinirea termenului de scadență, respectiv cel prevăzut de Codul fiscal sau în alte legi care îl reglementează.
Prin urmare, în mod corect a procedat pârâta când a determinat cuantumul dobânzii și al penalităților de întârziere în raport de termenele legale de scadență și nu de cel al emiterii deciziei de impunere.
De altfel, obligația reclamantului de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate izvorăște direct din lege și nu din decizia de impunere, așa încât, reclamantul trebuia să plătească respectiva contribuție în cuantumul prevăzut de normele incidente indiferent de faptul emiterii sau nu a unui titlu de creanță anual sau de faptul informării ori a neinformării cu privire la existența debitului fiscal.
În plus, codul de procedură fiscală nu interzice ca prin același titlu de creanță, respectiv decizie de impunere, să fie stabilită atât datoria principală cât și accesoriile.
În consecință, constatând că reclamantul nu a demonstrat caracterul nelegal al actelor administrative fiscale contestate, acțiunea a fost respinsă ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamantul B. P., considerând-o nelegală și netemeinică, în motivarea căreia arată că în fapt, prin sentința recurată Tribunalul Iași îi respinge cererea constatând că în ciuda faptului că are un contract de asigurare cu OPSNAJ, actele emise de C. de Sănătate Iași sunt perfect legale; de asemenea, instanța nu a ținut cont nici de criticile aduse pentru nerespectarea art. 222 din Legea nr. 95/2006 sau de principiul neretroactivității legii în condițiile în care, obligația plății contribuțiilor de catre PFA a apărut prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (î) pct. 2 subpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si pentru modificarea art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale.
Astfel, consideră recurentul că intimata C. Națională de A. de Sănătate Iași nu avea competența emiterii vreunei decizii de impunere, ceea ce face ca orice acte de acest tip emise să fie nule absolut.
Potrivit prevederilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară,
calitate în care persoana în cauza trebuie sa încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pentru plata contribuției lunare de 5,5% asupra tuturor veniturilor de natura celor prevăzute la art. 257 din Legea nr. 95/2006, este necesar ca persoana asigurată să încheie un contract de asigurare cu casa de sănătate.
Menționează că nu a încheiat un contract de asigurare cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași și prin urmare nu a avut obligația să depună declarația de venituri conform art. 32 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul CNAS nr. 617/13.08.2007, ceea ce face să fie inaplicabile dispozițiile art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, privind stabilirea obligațiilor fiscale din oficiu.
Cum în cauza de față contribuția este stabilită asupra unor venituri obținute din activități independente, era imperios necesară încheierea directă a unui contract de asigurare cu reclamantul, condiție prealabilă care neîndeplinită afectează însăși dreptul pârâtului de a percepe o asemenea contribuție.
Din această perspectivă este de observat că dacă legiuitorul ar fi dorit ca această contribuție de 5,5% să se nască doar din calitatea de asigurat, nu ar fi avut nici o reținere juridică să reglementeze în cadrul aceluiași alin. 1 al articolului 211 din Legea nr. 95/2006, obligația încheierii unui contract de asigurare.
Corelativ, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada că a încheiat contract de asigurare cu reclamantul nu se poate pune problema aplicării prevederilor art. 257 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 95/2006.
Ori, în lipsa unui contract de asigurări de sănătate nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală și nici dispozițiile art. 80 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a acestui cod, aprobate prin HG nr. 1050/2004, care să îndreptățească pe pârât să stabilească din oficiu obligații fiscale, mai ales că lipsa unui asemenea contract nu obligă pe reclamant să depună declarație fiscală.
Menționează de asemenea că a încheiat un contract de asigurare cu C. Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, iar decizia de impunere în discuție nu cuprinde nici mențiunea privind audierea contribuabilului potrivit prevederilor art. 43 alin. 2 lit. j din Codul de procedură fiscală, încălcându-se astfel principiul general de conduită în administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzut de art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat, chiar dacă această deficiență nu atrage nulitatea prevăzută de art. 46.
Solicită așadar admiterea recursului promovat, casarea sentinței de fond, cu admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, întrucât corect a reținut instanța de fond faptul că potrivit dispozițiilor legale incidente, obligația de a-si declara veniturile si a face dovada plătii contribuțiilor îi reveneau în primul rând reclamantului B. P..
Potrivit principiului instituit de legiuitor prin Legea 95/2006, respectiv cel al obligativității si solidarități contribuțiilor sociale de sănătate în România, norma juridică indică expres categoriile care sunt asigurate fără plata contribuției, per a contrario rezultând fără putință de tăgadă care sunt categoriile asigurate cu plata obligatorie a contribuției către Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate.
Asigurării sociale de sănătate nu îi poate fi aplicat regimul general al unui centract de drept comun de asigurare, fiind instituită prezumția legală a faptului că orice cetățean român este asigurat.
Din interpretarea prevederilor art.208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006. a art. 211 alin. I din aceeași lege precum și a art.218 alin. 1 lit. a rezultă fără putință de tăgadă faptul că, calitatea de asigurat se dobândește prin lege și încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
Nici dobândirea calității de asigurat și nici încetarea acesteia nu sunt condiționate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurări de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
În urma verificărilor întreprinse în baza de date a ANAF - Administrația Finanțelor Publice Iași, conform Protocolului încheiat eu ANFP, a identificat unele persoane care aveau declarate venituri obținute din activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași.
Învederează de asemenea faptul că, pentru a emite actul administrativ fiscal pe numele dlui B. Petr, CAS Iași a avut în vedere veniturile comunicate în format electronic de către ANAF-AFP în urma Protocolului încheiat Intre aceste instituții.
În cadrul notei de Calcul anexată la decizia de impunere au fost evidențiate în mod amănunțit pentru fiecare an fiscal contribuțiile rezultate ca urmare a raportării la veniturile comunicate și avute în vedere de către CAS lași. La aceste venituri au fost aplicate cotele de contribuție aferente fiecărui an în parte, respectiv:
- în anii 2005, 2006 și 2007 contribuția față de Fond a fost stabilită în cuantum de 6,5%,
- pentru anul 2008 pentru lunile ianuarie - iunie contribuția a fost de 6,5%, iar pentru lunile iulie-decembrie cuantumul contribuției a fost de 5,5%,
- pentru anul 2009 contribuția a fost stabilită la o cotă de 6,5%,
- pentru anii 2010 și 2011 cota de contribuție pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente și aplicată asupra veniturilor realizate a fost stabilita la 5,5%.
Aplicând aceste cote la veniturile comunicate au rezultat contribuțiile datorate pentru perioada de prescripție fiscale, dar întrucât aceste sume nu au fost achitate conform legii la termenele stabilite, CAS lași a calculat accesoriile fiscale, aspect evidențiat în mod amănunții în nota de calcul.
Pentru fiecare cotă procentuală a accesoriilor calculate a fost indicată baza legală, pe ani, în cadrul notei de calcul atașata deciziei de impunere.
Reglementarea legală incidență în prezenta cauză legea nr. 95/2006, impune petentului să depună declarația fiscală pe propria răspundere conform art. 82 alin 2 Cpr.fiscală. Neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea un caracter exonerator de la plată a contribuției legale, ci dimpotrivă are chiar un caracter sancționator, contravențional. Lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească din proprie inițiativă cuantumul obligației de plată, Contribuabilul ce nu și-a îndeplinit această obligație legală nu poate invoca eu succes propria culpă ca un eventual temei al considerării inexistentei unui titlu de creanță împotriva sa. Organului fiscal îi este recunoscut dreptul de a identifica cuantumul unei creanțe fiscale și de a emite titluri executorii pentru recuperarea acestei creanțe.
Cât privește valabilitatea deciziei de impunere emise pe numele dlui Bors P.solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că legea nu stipulează obligația organului fiscal de a emite decizii de impunere pentru plăți anticipate, ci doar pentru creanțele deja născute, iar instituția intimată și-a exercitat dreptul stabilirii obligației fiscale în intervalul termenului de prescripție. De altfel, obligația reclamantului de a achita contribuția de asigurări sociale izvorăște direct din lege și nu din decizia de impunere.
Pe de altă parte, cu privire la calculul accesoriilor fiscale învederează faptul că din interpretarea art. 111 alin. 1 cp.pr.fiscală creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care Ie reglementează și nu de la data emiterii deciziei de impunere, în același sens fiind și dispozițiile art. 119 alin. 1 C.pr.fiscală conform cărora dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează după împlinirea termenului de scadență, respectiv cel prevăzut de Codul fiscal sau alte legi care îl reglementează.
Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculați de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an In parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere, iar petentul nu a invocat și nu a dovedii nici un aspect de nelegalitate formală a deciziei de impunere și nici nu a invocat sau dovedit inexistența sau greșita stabilire a creanțelor fiscale de către instituția intimată, așa încât, pentru suma datorată ce se constituie ca o creanță bugetară, se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88 lit. c, art. 119, art. 120 alin. 7 și 120^ din O.G. 92/2003.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal, prima instanță a făcut distincția cuvenită între problematica valorificării drepturilor decurgând din statutul de asigurat, prin efectul legii, al tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară, și chestiunile ce țin de aspectele obligaționale, de ordin fisca1 ce decurg din calitatea de asigurat.
Este necontestat faptul că o persoană, având cetățenia română și domiciliul în România, este liberă să își aleagă furnizorul de servicii medicale, - drept de care s-a și uzat în cauză, recurentul depunând la dosar copia cererii de perfectare a unui contract de asigurare pe care a adresat-o CASAOPSNAJ -, numai că acest fapt nu înseamnă că, în lipsa contractului de asigurare cu intimata, ea este exonerată de obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, întrucât această obligație, prevăzută de Legea nr. 95/2006 și consfințită de art. 56 din Constituția României, și operează de drept, independent de existența sau inexistența contractului de asigurare sau de conduita părților contractante.
Din moment ce contribuabilul, care realizează activități independente, este cel căruia îi revenea obligația să depună declarații privind veniturile realizate, la Casa de Asigurări de Sănătate, iar această obligație nu a fost îndeplinită, nu mai are nici o relevanță că asigurătorul nu și-ar fi executat obligația de informare sau că s-ar fi așteptat nepermis de mult pentru a se emite actul de stabilire a cuantumului sumelor datorate, ori că diferitele entități, cu atribuții în domeniu, nu ar fi valorificat în mod corespunzător baza comună de date, din moment ce obligațiile acestora sunt subsecvente obligației contribuabilului, care nu poate invoca propria culpă sau necunoașterea legii.
Corect a reținut instanța de fond și faptul că raportat prevederilor art. 261 din Legea nr. 95/2006, în care se arată că:
“(1) Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
(2) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF….
(4) În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
(5) Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”, competența întreprinderii măsurilor de executare silită revenea pârâtei intimate, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care era încheiat contractul de asigurare de persoana asigurată prin efectul legii.
Curtea nu poate reține susținerea recurentei, potrivit căreia deținerea statutului de pensionar, concomitent cu calitatea de persoană care desfășoară activități independente ar fi exoneratoare de la plata contribuțiilor datorate în această din urmă calitate, raportat prevederilor textelor prevăzute la art. 257 alin. 2, alin. 3 si alin. 5 din Legea nr. 95/2006.
Din contră, recurentul avea obligația de depunere a deciziilor de impunere anuale aferente activităților independente în litigiu, Codul de Procedură Fiscală stipulând expres dreptul organului fiscal de a calcula pe lângă obligații fiscale principale și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legala și că, în raportul juridic de drept fiscal dedus judecății, nu are nici o relevanță faptul dacă s-a încheiat sau nu contractul de asigurare, dacă persoana asigurată a beneficiat sau nu de servicii de asigurări sociale de sănătate, sau dacă sarcina de plată nu s-a stabilit de îndată ce contribuabilul a depus la organul fiscal declarațiile de venituri, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de reclamantă, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B. P. împotriva sentinței nr. 2598/ca/20.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
R. G.
Red.G.A.
Tehnored. R.G.
2 ex./29.04.2013
Tribunalul Iași – jud. G. B. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1052/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 3649/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
