Obligaţia de a face. Decizia nr. 1068/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1068/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 1870/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1068/2013
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C.
Judecător: D. M. T.
Judecător: A. G.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Tg. F. și Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg. F. în contradictoriu cu intimații B. T. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect obligația de a face taxă emisii poluante – recurs împotriva sentinței civile nr. 2756/CA/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că actele și lucrările cauzei au fost analizate în ședința publică din 15.03.2013, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților de a depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 01.04.2013.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2756/ca din 20.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg. F., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2328 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, precum și dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală și ale Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, începând cu cea de a 46-a zi de la momentul înregistrării cererii de restituire a taxei de poluare și până la momentul plății debitului,s- a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, cu prima înmatriculare în Germania la data de 1.07.1998.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
În Hotărârile T. și N., Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale
Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Date fiind hotărârile CJUE din cauzele T. și N., obligatorii pentru instanțele naționale, potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. F. la restituirea către reclamant a sumei de 2328 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța apreciază că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, pârâta datorând dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
Întrucât restituirea taxei se dispune de către instanță doar ca urmare a aplicării directe a dreptului comunitar, neavând nicio relevanță pentru modul de rezolvare a litigiului legalitatea deciziei de calcul al taxei pe poluare, capătul de cerere ce vizează anularea acestei decizii a fost respins pentru lipsa interesului reclamantului.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta va fi respinsă întrucât pârâtul A.F.P. a orașului Tg. F. nu a demonstrat existența unui raport juridic între el și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Pârâtul a acționat doar ca un organ al statului abilitat să colecteze taxa pe poluare, ceea ce nu-i conferă dreptul de a acționa în justiție autoritatea beneficiară a taxei întrucât pârâtul nu a suferit nici o vătămare a intereselor sale patrimoniale, taxa de poluare nereprezentând un venit al său propriu.
Între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică, iar, în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chematul în garanție trebuie obligat direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pârât, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chematul în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs Administrația Finanțelor Publice Tg. F., în motivarea căruia arată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea considerând că sunt incidente dispozițiile OUG 50/2008, deși acțiunea era formulată în temeiul Lg. nr. 9/2012 . Adoptarea Lg. nr. 9/2012 a avut drept scop asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea, în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Precizează faptul că acest din urmă act normativ prin care s-a introdus noua taxa pe poluare pentru autovehicule, este corelat cu notificările Comisiei Europene referitoare la incompatibilitatea dintre reglementare națională și reglementarea comunitară, în speță cu dispozițiile art. 90 parag. 1 din Tratatul CE.
Referitor la legalitatea cererii de restituire, face precizarea că cererea de restituire a sumei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, nu se încadrează în niciuna din sumele enumerate în mod expres și limitativ de prevederile art. 117 alin. (1) lit. a-h din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep., cu modif. și completările ulterioare.
Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Lg. nr.9/201 2, calculând și reținând taxa pentru emisiile poluante în conformitate cu aceste reglementari.
Potrivit jurisprudenței CEJ s-a statuat în principiu, că supunerea la un impozit intern cu prilejul unei prime înmatriculări a unui autovehicul second-hand importat din alt stat membru, unde fusese înmatriculat, nu este contrară dreptului comunitar atâta timp cât potrivit legislației interne și autoturismele similare, înmatriculate anterior în statul membru, indiferent de proveniența acestora, din producția internă sau din import, noi sau second hand, sunt supuse aceluiași tip de impozit la prima lor înmatriculare în statul membru. Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante se aplică o singură dată și nu cu ocazia fiecărei revânzări.
Este evident faptul ca, prin dispozițiile legale analizate nu se creează o diferență de tratament între mașinile provenind din alt stat membru și cele provenind din producția autohtonă pentru a se putea reține că prin instituirea acestui impozit s-a produs o discriminare a autoturismelor second hand provenind dintr-un stat membru și cele autohtone.
În aceste condiții, perceperea taxei pentru emisiile poluante cu prilejul primei înmatriculări în România a autoturismelor achiziționate de către reclamant, are temei legal în legislația internă, care e compatibilă cu dreptul comunitar iar acțiunea reclamantului este neîntemeiată atâta timp cât legea prin care s-a impus obligația de plata a taxei pentru emisiile poluante nu este contrară dreptului comunitar.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, consideră recurenta neîntemeiată acordarea acestora în condițiile în care nu se poate stabili o culpă procesuală a instituției în aplicarea prevederilor legale cu privire Ia impunerea obligației de plata a taxei pentru emisiile poluante.
Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că actul normativ prin care s-a instituit obligații de plata a taxei pentru emisii poluante nu este în contradicție cu normele dreptului comunitar, fiind plătită în baza unei legi în vigoare Ia data plații, solicită admiterea recursului.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul B. T. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F., motivele de recurs fiind întemeiate.
În primul rând instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de data nașterii raportului fiscal-17.01.2012, respectiv Lg. nr. 9/2012 și nu vechea reglementare OUG 50/2008 care nu mai era în vigoare.
Adoptarea Lg. nr. 9/2012 a avut drept scop asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea, în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile. Prin modificările aduse a fost înlăturat regimul discriminatoriu creat de vechea legislație, legislația română devenind conformă cu dispozițiile TFUE și jurisprudența CJUE.
Faptul că prin modificările aduse de OUG 1/2012 la Legea 9/2012 se reinstituie regimul discriminator și se încalcă Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nu are relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât acel act normativ nu era în vigoare în momentul achitării de către reclamant a taxei pentru emisii poluante. În data de 17.01.2012 obligativitatea taxei pentru emisiile poluante exista nu numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. ci și pentru cele reînmatriculate în România, astfel că aceasta taxă nu era discriminatorie.
Prin dispozițiile interne în vigoare în momentul nașterii raportului fiscal dedus judecății, respectiv 17.01.2013, nu erau încălcate dispozițiile art. 28 și art. 110(1) din Tratatul CE, iar la acel moment dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu puteau fi considerate discriminatorii și nelegale. Astfel că, taxa achitată de reclamant nu se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 28 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este legală, fiind conformă dispozițiilor comunitare care consacră expres principiul „poluatorul plătește”, principiu care a stat la baza instituirii taxei.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanta DGFP IAȘI în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. împotriva sentinței nr. 2756/ca din 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o va modifica în parte în sensul respingerii acțiunii introdusă de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F..
Vor fi menținute celelalte dispoziții a sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta DGFP IAȘI în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. împotriva sentinței nr. 2756/ca din 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamantul B. T. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F..
Menține celelalte dispoziții a sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. T. | Judecător, A. G. |
Grefier, M. G. A. |
Red./tehnored C.M.
2 ex./04.04.2013
Jud fond HM.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4744/2013. Curtea de Apel IAŞI |
|---|
