Obligaţia de a face. Decizia nr. 2180/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2180/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 4513/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2180/2013
Ședința publică de la 07 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. R. G. Ș.
Judecător: M. C. P.
Judecător: I. O. M.
Grefier: M. G. A.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul M. Educației Naționale și pe intimații A. ( S.) C., U. "S. Haret", B. (S.) V., G. V., I. ( L.) D., N. (F.) A., V. M., având ca obiect obligația de a face, recurs împotriva sentinței numărul110/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. G., care depune împuternicire avocațială pentru intimații A. ( S.) C., B. (S.) V., G. V., I. ( L.) D., N. (F.) A., V. M., constatându-se lipsa reprezentantului recurentului și a intimatei U. „S. Haret”.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază obiectul dosarului, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este al doilea termen de judecată, faptul că recurentul a depus dovada achitării taxelor judiciare de timbru
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Instanța constată legal timbrată cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la concluzii.
Avocat B. G., pentru intimați, solicită respingerea recursului declarat de M. Educației Naționale, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul V. ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în scris, fără cheltuieli de judecată. Depune note de concluzii scrise.
Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Prin Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 110/21.01.2013, Tribunalul V. a admis in parte acțiunea formulată de reclamantii A. (S.) C., B. (S.) V., G. V., I. (L.) D., N. (F.) A., V. M. in contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, a obligat pârâta să elibereze fiecarui reclamant diploma de licență, ca urmare a promovării examenului de licență in Stiinte Administrative, si a suplimentelor la diplomă, a obligat parata sa restituie fiecarui reclamant diploma de bacalaureat, a respins capetele de cerere privind acordarea de daune cominatorii, a admis in parte cererea de chemare in garanție formulată de parata U. S. Haret in contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, a obligat chematul in garantie să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru reclamanti, constând in diplome de licență si suplimente la diploma, in termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, a respins capătul de cerere privind aplicarea de sanctiuni chematului in garantie potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 si cererea privind obligarea chematului in garantie la plata tuturor sumelor solicitate de reclamanti de la parata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantii A. (S.) C., B. (S.) V., G. V., I. (L.) D., N. (F.) A., V. M. au obtinut la data de 08-07-2009, respectiv 06-01-2011, adeverintă emisă de pârâta U. S. Haret, prin care se constată că acestia sunt absolventi ai ciclului I - studii universitare de licentă – Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea Administratie Publica, din cadrul Universitătii S. Haret, promotia 2009, si că acestia au promovat examenul de licentă in sesiunea iulie 2009, obtinând titlul de licentiat in Stiinte Administrative.
Anterior introducerii actiunii, reclamantii au solicitat pârâtei eliberarea diplomei de licentă si a suplimentului la diplomă, precum si a diplomei de bacalaureat. La aceste cereri, parata U. S. Haret a comunicat raspuns, in care a aratat ca a intreprins demersuri pentru obtinerea de la M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului a aprobarilor legale pentru tiparirea formularelor de diploma de licenta pentru absolventii promotiei 2009. Se mai arata ca M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului a onorat comanda doar partial.
Parata U. S. Haret are obligatia ca, ulterior eliberarii adeverintei de studii, ce atesta absolvirea Facultatii de Stiinte Juridice si Administrative, sustinerea si promovarea examenului de licenta in sesiunea iulie 2009, precum si obtinerea titlului de licentiat in Stiinte Administrative, sa elibereze si diploma de licenta si suplimentele la diploma.
S-a constatat ca aceasta obligatie nu poate fi adusa la indeplinire, deoarece M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului refuza tiparirea formularelor tipizate necesare. Motivul refuzului este acela ca nu se pot elibera formulare tipizate decat pentru formele de invatamant acreditate sau autorizate provizoriu sa functioneze.
Instanta a reținut ca actul prin care s-a recunoscut reclamantilor calitatea de licentiati in Stiinte Administrative este in fiinta, nu a fost revocat sau anulat, bucurandu-se de prezumtia de legalitate si veridicitate a unui act administrativ. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nu a solicitat in instanta anularea adeverintelor de studii eliberate reclamantilor de catre parata U. S. Haret. Prin urmare, reclamantii sunt licentiat in Stiinte Administrative si pot pretinde eliberarea diplomei de licenta si a suplimentelor la diploma.
In consecintă, reclamantii sunt indreptătiti să primească diplomă de licență si supliment la diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate in perioada 2006-2009.
De asemenea, instanta a reținut ca parata are si obligatia de a restitui reclamantilor diploma de bacalaureat.
Al doilea capăt de cerere având ca obiect acordarea de daune cominatorii a fost respins pentru că despăgubirile solicitate de reclamanti nu sunt probate si nici nu sunt motivate in cauză, reclamantii neprobând prejudiciul cauzat de pârâtă prin neeliberarea diplomei de licentă. Mai mult pârâta nu are o culpă in neeliberarea diplomei pentru că aceasta a solicitat prin mai multe adrese eliberarea de către chematul in garantei a necesarului de diplome. Fată de lipsa probei prejudiciului si a culpei pârâtei s-a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii.
Cererea de chemare in garanție formulată de U. S. Haret in contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului având ca obiect aprobarea tipării formularelor tipizate, constând in diplome de licență si suplimente la diploma a fost admisă. Din cererile depuse de pârâtă la chematul in garantie M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului a rezultat că a fost comunicat necesarul de tipizate pentru diplome de licentă.
Intrucât capătul privind eliberarea diplomelor a fost admis, iar necesarul de tipizate este asigurat de chematul in garantie, s-a admis această cerere accesorie.
Solicitarea paratei U. S. Haret de aplicare de sanctiuni Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului intemeiate pe art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, a fost respinsa pentru că această procedură se aplică după obtinerea unei sentinte in contencios administrativ, in faza de executare.
In ce priveste obligarea chematului in garantie la plata tuturor sumelor solicitate de reclamanti de la parata s-a constatat ca cererea reclamantilor cu privire la daunele cominatorii a fost respinsa, astfel incat cererea formulata de U. S. Haret a fost respinsa.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal M. Educației Naționale(fostul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), apreciind-o nelegală și netemeinică.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și 304 ind.1 Cod pr.civ.
În motivarea recursului său, recurentul arată că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației, potrivit HG 536/2011 și art. 216 al.2 din Legea educației naționale nr.1/2011. De asemenea, potrivit art. 2 din Legea 288/2004, organizarea ciclului de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. Art. 5 din Ordinul 2284/2007 prevede responsabilitatea instituției de învățământ superior cu privire la gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Mai arată că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. În cauza de față, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat M. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare și a decis să se acorde diplome, fără ca acestea să aibă la bază studii universitare cu parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate potrivit legii. Instanța s-a substituit unor instituții și a evaluat calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civ, arată recurentul că instanța de fond nu a ținut cont că organizarea ciclului de studii se face de instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând eronat prevederile legale aplicabile cauzei. Nu au fost analizate dispozițiile Legii 88/1993, ale OUG 75/2005, ale HG 535/1999, din acest ultim act normativ rezultând expres, potrivit art. 5, obligativitatea procedurii de autorizare și pentru a se organiza învățământul la distanță, acreditările fiind aprobate prin hotărâri de guvern. De asemenea, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Or, U. S. HARET nu a respectat etapele obligatorii acreditării. Este adevărat că Legea 84/1995 a prevăzut ca o condiție că învățământul cu frecvență redusă și la distanță se poate organiza doar de acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ zi, dar nu trebuie confundată vocația cu dreptul de a organiza școlarizarea în aceste forme. Obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare nu a fost înlăturată.
În cauza de față, mai arată recurenta, la data înmatriculării în anul I de studiu, pentru specializarea reclamanților, pârâta era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ zi, nu și ID, deci reclamanții nu sunt îndreptățiți a primi diploma de licență. Specializarea urmată de reclamanți nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, aceasta nefiind menționată în nici o hotărâre a guvernului din perioada în care au fost urmare studiile.
Solicită ca urmare admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție.
U. S. HARET a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că aprobarea de către Universitate a admiterii în forma de învățământ la distanță pentru specializările acreditate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin Legea 84/1995, în vigoare la momentul înmatriculării reclamantei. Recunoașterea prin art. 8 din Ordinul 3404/2006 al Ministrului Educației, a posibilității de organizare de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi conferă reclamanților dreptul de a solicita eliberarea diplomei. Acest drept a fost recunoscut și de pct.VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13.05.2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr. 1405/21.05.2009. Acest drept nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute în decursul timpului între Universitate și Minister, atâta timp cât acesta din urmă sau AGENȚIA ROMÂNĂ DE ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal.
Mai arată intimata că prevederile legale la momentul înmatriculării reclamanților obligau universitatea la acreditare numai pe specializări(facultăți) și nu pe forme de învățământ. Situației reclamanților îi sunt aplicabile dispozițiile art. 60 al.1 din Legea 84/1995, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță fiind ca specializarea acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă formă de învățământ la zi. Invocă și dispozițiile OUG 75/2005, în vigoare la momentul începerii studiilor reclamantei, precum și ale art. 60 al.3 din Legea 84/2005 și ale art. 4 din HG 535/2009, care nu conduc la concluzia unei acreditări distincte pe fiecare formă de învățământ. Conform art. 5 din HG 916/2005, învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.
Mai arată intimatul că până în anul 2009, recurentul a eliberat avizele necesare tipizării formularelor destinate actelor de studii pentru toți absolvenții Universității, care au parcurs studiile sub incidența aceluiași cadru legal, ca și absolvenții anului 2009, fără nici o obiecție, astfel că atitudinea Ministerului apare ca discriminatorie.
A depus în susținere o adresă emisă de M. Educației, Cercetării și Inovării, practică judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu au fost administrate alte probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată cele ce urmează::
Curtea de Apel constată că sunt nejustificate susținerile recurentului referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, obiectul acțiunii de față este recunoașterea caracterului nejustificat al refuzului de eliberare a unui act administrativ de către pârâtă.
Or, pentru verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului, instanțele judecătorești au dreptul de a verifica dacă pârâta a aplicat corect dispozițiile legale care îi permiteau refuzarea cererii reclamantei. Prin urmare, tribunalul nu a depășit atribuțiile judecătorești ce îi incumbă, pronunțându-se doar în limitele competenței generale a instanțelor judecătorești, dând expresie atribuțiilor ce îi revin în baza legii.
În mod judicios, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și a obligat pârâta să le elibereze diploma de licență, fiind admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Astfel, Curtea constată că reclamanții au urmat cursurile universitare ale Universității S. HARET, la cursuri cu frecvență redusă/învățământ la distanță, și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea 2009, li s-a eliberat adeverință prin care se atestă a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență în original. Întrucât reclamanților nu li s-a eliberat diploma de licență, aceștia, prin cererea adresată Universității, au solicitat a li se elibera actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate.
Curtea mai constată că, prin Legea 443/2002, U. S. HARET s-a înființat ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică. Ca parte a sistemului național de învățământ, U. se bucura, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
Se mai reține că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. Aceste dispoziții erau prevăzute și în art.60 alin1 din legea 84/1995, în vigoare la data la care s-a născut raportul juridic dedus judecății.
În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității pârâte să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea observă, ca și Tribunalul de altfel, că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității ”.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea apreciază că aprobarea de către U. pârâtă a admiterii la forma de învățământ cu frecvență redusă/la distanță, pentru specializarea urmată de reclamanți, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995, în vigoare la momentul înscrierii la Facultate. Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamanților dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licență.
Acest drept nu poate fi afectat de divergențele și interpretările ce au apărut, în decursul timpului, între U. SH și M. Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului lor de a li se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. pârâtă în cadrul formei de învățământ urmate de reclamanți, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect s-a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta în ceea ce privește obligarea acesteia de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență .
Curtea constată că, între pârâta U. SH și pârâtul-chemat în garanție M. Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamanți a cursurilor universitare la forma învățământ cu frecvență redusă/la distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor în vigoare, în condițiile în care, în perioada respectivă, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități, iar pentru perioada anterioară lui 2009 M. a avut o atitudine diametral opusă.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, apreciind că prima instanță a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta M. Educației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul M. Educației Naționale împotriva sentinței nr. 110/2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.06.2013.
Președinte, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. | Judecător, I. O. M. |
Grefier, M. G. A. |
M.A. 11 Iunie 2013/red si tehnored 2 ex.PMC/5.07.2013
Jud fond: A. C. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4820/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 3476/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
