Obligaţia de a face. Decizia nr. 1715/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1715/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 3904/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1715/2013
Ședința publică din 20 mai 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V., împotriva sentinței nr. 23/CA din 14.01.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de intimatul Bacosca – B. M. F. – Întreprindere Individuală.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 23/CA din 14.01.2013, Tribunalul V. a admis acțiunea reclamantului Bacosca – B. M. F. – Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V., a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 5.286 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și să-i plătească dobânda fiscală prev. de art. 124 Cod pr. fiscală, începând cu data de 22.10.2012, data introducerii acțiunii, până la restituirea sumei,a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN tipul 1J/SEAXRX01/GOLF, fabricat in anul 2006, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ6W002901, . de identitate J355324.
În vederea înmatriculării autoturismului în România a inregistrat la organul fiscal cererea aferenta, insa i s-a impus achitarea sumei de 5.286 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, calculată în baza dispozițiilor OUG nr 50/2008, ceea ce a si făcut de altfel în data de 10.05.2012.
Pe fondul cererii de restituire, instanța a reținut că aceasta este întemeiată.
Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări
prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009 și OUG nr. 118/2010.
OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data la care reclamantul a achitat taxa.
Potrivit art. 4 din acest act normativ (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Alineatul 2 a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Asadar, rezultă că, în prezent, ca urmare a suspendării dispozițiilor alin. 2 a art. 4 din Lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate și care sunt deja în circulație.
Problema care s-a ridicat este aceea de a stabili dacă legea nr. 9/2012 este compatibilă cu prevederile comunitare.
În privința prevederilor comunitare în materie, instanța reține că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 -forma in vigoare- rezultă că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua inmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
În consecință, instanța a reținut ca legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, intrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singura zona economica, o piața . comerțul se poate dezvolta liber. Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurentiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in Romania si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, instanța a apreciat ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără insa a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
Prin aceasta hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare naționala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie 1) sa nu depășească valoarea reziduala a aceleiași taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si 2) sa nu aibă o valoare atât de mare, astfel incât, raportat la reglementările anterioare reglementarii evaluate in dosar descurajează importurile fără a descuraja si achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața naționala.
De asemenea, in hotărârea pronunțata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Targu Carbunesti, Administrația F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010, ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incât descurajează punerea in circulație in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără insă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala."
Interpretarea dată de instanța europeană reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autorităților administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate sa cunoască si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (CIFj/Autorita Garante della Concorenza e del Mercatd).
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) in raport cu ordinea juridica interna. Aceste principii au fost consacrate si de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecință, intrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, tratatele
constitutive ale uniunii Europene se aplica prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a considerat cererea de restituire a sumei achitate cu titlul de taxă pentru emisii poluante, ca fiind întemeiată, astfel că a dispus restituirea sumei de 5.286 lei către reclamant.
Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzii aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, instanța reține că în temeiul prevederilor articolului 124 alineatul 2 din OUG 92/2003 cuantumul acesteia este dat de nivelul dobânzii fiscale.
Dobânda a fost acordată de la data de 22.10.2012, data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă.
În consecință s-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ. instanta a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată in suma de 39,3 lei –reprezentând –contravaloare taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V., în motivarea căruia arată că adoptarea Lg. nr. 9/2012 a avut drept scop asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea, în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Precizează faptul că acest din urmă act normativ prin care s-a introdus noua taxa pe poluare pentru autovehicule, este corelat cu notificările Comisiei Europene referitoare la incompatibilitatea dintre reglementare națională și reglementarea comunitară, în speță cu dispozițiile art. 90 parag. 1 din Tratatul CE.
Referitor la legalitatea cererii de restituire, face precizarea că cererea de restituire a sumei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, nu se încadrează în niciuna din sumele enumerate în mod expres și limitativ de prevederile art. 117 alin. (1) lit. a-h din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de proc. fisc. rep., cu modif. și completările ulterioare.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului V. a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Lg. nr.9/2012, calculând și reținând taxa pentru emisiile poluante în conformitate cu aceste reglementari.
Potrivit jurisprudenței CEJ s-a statuat în principiu, că supunerea la un impozit intern cu prilejul unei prime înmatriculări a unui autovehicul second-hand importat din alt stat membru, unde fusese înmatriculat, nu este contrară dreptului comunitar atâta timp cât potrivit legislației interne și autoturismele similare, înmatriculate anterior în statul membru, indiferent de proveniența acestora, din producția internă sau din import, noi sau second hand, sunt supuse aceluiași tip de impozit la prima lor înmatriculare în statul membru. Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante se aplică o singură dată și nu cu ocazia fiecărei revânzări.
Este evident faptul ca, prin dispozițiile legale analizate nu se creează o diferență de tratament între mașinile provenind din alt stat membru și cele provenind din producția autohtonă pentru a se putea reține că prin instituirea acestui impozit s-a produs o discriminare a autoturismelor second hand provenind dintr-un stat membru și cele autohtone.
De asemenea, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008 adresată de I. Garboan a constatat faptul că prin adoptarea actului normativ menționat, normele României în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
În aceste condiții, perceperea taxei pe poluare cu prilejul primei înmatriculări în România a autoturismelor achiziționate de către reclamant, are temei legal în legislația internă, care e compatibilă cu dreptul comunitar iar acțiunea reclamantului este neîntemeiată atâta timp cât legea prin care s-a impus obligația de plata a taxei pentru emisiile poluante nu este contrară dreptului comunitar.
Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că actul normativ prin care s-a instituit obligații de plata a taxei pentru emisii poluante nu este în contradicție cu normele dreptului comunitar, fiind plătită în baza unei legi în vigoare Ia data plații, solicită admiterea recursului.
Intimatul a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul V. ca fiind legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Este necontestat faptul că reclamanta a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, că pentru a le înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 si 4 din Legea nr. 9/2012, așa cum a fost modificată și completată, taxa pentru emisiile poluante se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Instanța reține că articolul 25 din tratatul CE prevede: „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Articolul 28 CE prevede: „Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Art. 90(1) din Tratatul CE stipulează: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite
interne de natură să protejeze indirect alte produse”.
Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004),obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Criteriul „primei înmatriculări” nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și conduce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg, în cauzele Comisia c. Austria prin hotărârea din 11.12.2008, Comisia c. Filanda prin hotărârea din 19.03.2009 și Maciej Brezezinski împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie (Polonia) prin hotărârea din 18.01.2007.
În cauza Comisia c. Austria, Curtea a argumentat că reglementarea națională, care condiționează înmatricularea vehiculelor de ocazie, importate și înmatriculate anterior în alte state membre, de îndeplinirea anumitor cerințe tehnice privind emisiile poluante și nivelul sonor, în condițiile în care vehiculele de ocazie care sunt deja pe piața națională și au aceleași caracteristici nu sunt supuse unor asemenea cerințe cu ocazia unei noi înmatriculări, încalcă norma comunitară.
Tot astfel, în cauza Comisia c. Finlanda, Curtea a reținut că, în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 TCE urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele care se află deja pe piața națională; astfel, un sistem de taxare va putea fi considerat compatibil cu art. 90 TCE doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naționale și doar dacă nu produce în nici un caz efecte discriminatorii.
Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Ca o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nadasdi și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit
art. 148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (Decizia în cauza C. /Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013.
Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90(1) din Tratatul CE, ceea ce face din dispozițiile Legii nr. 9/2012 niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de poluare pentru autovehicule se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxă pentru emisiile poluante, prin modul în care este reglementată taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cei pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta S.R.L. c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en. Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c.Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prin judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale si Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției Prefectului Județului V.. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne în temeiul căreia s-a solicitat plata taxei dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate
recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Pentru motivele invocate, văzând în drept dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art. 148 din Constituție, Curtea apreciază ca soluția data de prima instanța este legală și temeinică.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice V. împotriva sentinței civile nr. 23/CA/14.01.2013, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. G.A.
Tehnored. R.G.
2 ex./31.05.2013
Tribunalul V. – jud. A. E.-G.
OPINIE SEPARATĂ
redactată de judecător T. D. M.,
în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauza nu au fost administrate probe concludente pentru a se reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, perpetuează regimul discriminatoriu și necomunitar introdus prin O.U.G. nr. 50/2008 privind taxele pe poluare pentru autovehicule.
În acest sens stau mărturie însăși prevederile actului normativ prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv ale Legii nr. 9/2012, normă care a anulat orice distincție între bunurile care urmau a face obiectul obligației de plată a taxei, eliminându-se totodată regimul discriminatoriu instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin sfera limitată de aplicabilitate și prin regimul fiscal excesiv aplicat autovehiculelor introduse în România din spațiul comunitar, urmărea, în mod declarat descurajarea achiziționării de autovehicule second-hand ce fuseseră anterior înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene, contravenind astfel art. 110 din T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, care stabilesc că obligația de plată a taxei intervine "și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturism, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule", nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei norme tranzitorii, și nu valoarea unei exceptări de la obligația de plată.
Amânarea obligației de plată, prin instituire unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să-și reglementeze situația bunurilor achiziționate in spațiul comunitar, dar neînmatriculate încă în România, nu contravine nici T.F.U.E., nici jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prevederilor Legii nr. 24/2000, obligația redevenind scadentă după data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. l/2012, cadru normativ care impunea modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantul-intimat.
Judecător
T. D. M.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./31.05.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2255/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 34/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
