Obligaţia de a face. Decizia nr. 3464/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3464/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 7179/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3464/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. F.
S-au luat în examinare recursul promovat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, împotriva sentinței nr. 966/2013 din 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face-Lg. 290/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 23 septembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 septembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.966 din 7 martie 2013, Tribunalul Iași a admis cererea formulată de reclamanții G. P., G. M., G. V. și M. E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în sensul că a obligat pe pârâta să plătească reclamanților suma de 371.870 lei, stabilită prin Hotărârea nr.136 din 15.03.2007 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr.290/2003, respingându-se cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unei amenzi civile, în favoarea statului, de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art.580 ind.3 alin.l Cod procedură civilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 136/15.03. 2007, Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr.290/2003 a stabilit,în beneficiul reclamanților, acordarea sumei de 371.870 lei, cu titlu de despăgubire pentru bunurile sechestrate ori reținute în Basarabia, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P., semnat la Paris, la 10.02.1947, că reclamanții au adresat pârâtei o cerere de efectuare a plății sumei menționate, și că această solicitare a rămas fără răspuns.
În raport de această situație de fapt, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile refuzului nejustificat de soluționare a cererii reclamanților, chiar dacă pârâta susține că neplata sumei cuvenite s-a datorat nealocării de fonduri suficiente acestui scop de la bugetul de stat.
Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și având în vedere că dreptul de creanță al reclamanților, față de statul român, a fost clar stabilit prin hotărârea menționata, și considerând că nu poate fi însușită apărarea pârâtei referitoare la insuficiența resurselor bugetare, din moment ce, prin lege, au fost stabilite etape cronologice pentru acordarea despăgubirilor, prima instanța, în lipsa unei dispoziții legale de amânare sau de reeșalonare a plații despăgubirilor respective, a concluzionat că refuzul pârâtei de a rezolva cererea reclamanților nu are temei legal, drept pentru care acțiunea a fost admisă, așa cum a fost ea formulată; socotind totuși că cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unei amenzi civile, în temeiul art.580 ind.3 alin.1 Cod procedură civila, nu poate fi admisă, întrucât această sancțiune vizează etapa executării silite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, care invoca faptul că, la acest moment, „creanța stabilita prin Hotărârea nr.136/15.03.2007 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr.290/2003 nu este exigibilă, acțiunea promovată prin cererea de chemare în judecată de intimații-reclamanți căzând sub incidența OUG nr. 10/2013" și că „solicitarea intimaților-reclamanți se încadrează la art.l alin.l din OUG 10/2013, suma de 371.870 lei urmând a fi achitată conform acestei ordonanțe de urgență, începând cu 01.01.2014", con-siderând că: „Plata, eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului, iar executarea „uno icto” constituie doar o altă modalitate de executare", „statul necontestând existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise în temeiul Legii nr.290/2003 și nu refuză plata acestora".
Intimații nu au depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, la data pronunțării hotărârii recurate (7 martie 2013) erau în vigoare prevederile O.U.G. nr.10 din 27 februarie 2013, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr.114 din 28 februarie 2013, act normativ prin care se stabilește, la art.I alin.l, că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr.290/2003, se face în tranșe anuale egale, eșalonate pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată; cuantumul unei tranșe neputând fi mai mic de 20.000 lei", la alin.2 al aceluiași articol stabilindu-se că: „Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014" și că „Prevederile alin.l se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
În raport de acest cadru normativ, care se aplică în mod egal tuturor beneficiarilor Legii nr.290/2003, și care nu contravine nici unei prevederi a Convenției Europene a Drepturilor Omului, din moment ce emiterea OUG nr.10/2013 a fost justificată prin: „imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", Curtea apreciază că prima instanța era obligată să dea prioritate interesului public, amânarea, până la data de 1 ianuarie 2014, a începerii plăților în contul despăgubirii stabilite prin hotărârea comisiei județene, nefiind de natură să aducă atingere substanței dreptului recunoscut reclamanților.
Ca atare, constatând că hotărârea atacată s-a dat cu neobservarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr.10/2013, Curtea, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, va admite recursul promovat de către pârâtă, în sensul că, modificând în parte hotărârea recurată, va admite, în parte, acțiunea reclamanților, în sensul că va obliga pe pârâtă să plătească celor în cauză suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărârea nr.136 din 15.03.2007, emisă de Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr.290/2003, în termenele și în condițiile stabilite prin O.U.G. nr.10/2013, act normativ care rămâne singurul cadru legal în care reclamanții își pot valorifica dreptul de creanță ce îl au împotriva statului român.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul introdus de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 966/07.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o modifică în parte.
În fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. P., G. M., D. M., G. V., M. E. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Obligă pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 136/15.03.2007, emisă de Comisia Județeană Iași de Aplicare a Legii nr. 290/2003 în termenele și condițiile stabilite prin OUG nr. 10/2013.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
F. F.
Red. T.D.
Tehnored. F.F.
2 ex/30.09.2013
Jud.fond - M. Hărățu
| ← Pretentii. Decizia nr. 4114/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 947/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
