Obligaţia de a face. Hotărâre din 16-09-2013, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 6648/99/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IASI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 3124/2013

Ședința publica din 16 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte - G. A.

Judecător - C. M.

Judecător - T. D. M.

Grefier - F. F.

Pe rol judecarea recursului promovat de reclamanții A. C. și A. D. împotriva sentinței nr.1028 din 15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, faptul că se solicită judecata cauzei și în lipsă, și că prin serviciul de registratură, la dosarul cauzei s-au depus:

- o cerere prin care recurenții fac dovada timbrării recursului;

- întâmpinarea, formulată de intimată, care a fost comunicată recurenților conform dovezii de la fila 9 a dosarului.

Nemaifiind alte cereri instanța consideră recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. l028/CA/ din 15 martie 2013, Tribunalul Iași a respins, ca fiind prematură, cererea formulată de reclamanții A. C. și A. D., în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că recla­manții au solicitat anularea deciziilor de impunere nr. 5333/2011 și nr .7558/2001, prin care, în sarcina lor, s-a stabilit obligația de pla­tă a sumei de 3.882 lei și respectiv a sumei de 1.655 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate, și că, plecând de la natura fiscală a contribuției respective, cei în cauză au obligația de a se supune regulilor de procedură instituite prin OG nr. 92/2003, printre care se numără și obligația de a parcurge procedura prealabila administrativă, reglementată de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală.

Constatând că reclamanții nu fac dovada că au urmat procedura administrativă prealabila și considerând că doar actul final ce încu­nunează această procedură poate face obiect al acțiunii în instanță, prima instanță a considerat contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de pârâtă ca fiind premature, cu precizarea că pentru ei rămâne des­chisă calea acțiunii în instanță, dar numai după ce pârâta le va co­munica soluția dată în contestațiile ce au formulat.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A. C. (C.) și A. D., care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut seama de faptul că ac­țiunea a fost introdusă după ce ei au așteptat nu mai puțin de 6 luni un răspuns la con­testațiile formulate, răspuns care nu s-a dat nici până în prezent, și că în atare condiții trebuia să se constate că acțiunea a fost introdusă în termenul legal și că se impunea soluționarea ei pe fond.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma moti­velor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că raportul născut din faptul emiterii deciziilor de impunere contestate, emise de către pârâtă, este un raport de drept fiscal, în sensul art.1 din OG nr. 92/2003, și că drepturile și obligațiile părților din acest raport nu pot fi altele decât cele consacrate de Codul de procedură fiscală, Cod de la care nici părți­le în litigiu și nici instanța nu se pot abate.

Din perspectiva normei de drept ce guvernează raportul juridic de­dus judecății, Curtea consideră că în mod justificat prima instanță a re­ținut că cei ce se considera vătămați prin actele de impunere emise de pârâta C.A.S. Iași erau obligați să urmeze procedura consacrată de art.205 din OG nr. 92/2003, evocată în finalul actelor contestate, contestația nefiind în viziunea legiuitorului o simplă sesizare, ci o „cale administrativă de atac”,care trebuia finalizată în condițiile și în forma prevăzută de art.210 și 211 din același cod.

Dacă instituția publică sesizată nu și-a îndeplinit obligația legală de a se pronunța asupra contestațiilor, în condițiile și forma stabilită prin art.210 și 211 din OG nr. 92/2003, nimic nu împiedica pe reclamanții din prezenta cauză să se adreseze instanței de contencios administrativ, pentru a cere să se constate refuzul nejustificat de soluționare a respec­tivelor contestații „și a se dispune măsurile necesare pentru .>

Întârzierea soluționării contestațiilor sau chiar refuzul de a le rezolva nu pot însă justifica sesizarea instanței mai înainte de finali­zarea procedurii administrative, având în vedere că legiuitorul, prin art. 218 alin.2 din Codul de procedură fiscală, a stabilit că doar deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța de conten­cios administrativ competentă, acțiune în cadrul căreia se putea verifica și legalitatea deciziilor prin care obligația de plată a fost stabilită.

Ca atare, constatând că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că nu se poate pronunța asupra legalității deciziilor de impunere, atâta timp cât procedura de soluționare a contestațiilor nu a fost finalizată, în forma și în condițiile prevăzute de art.210 și 211 din OG nr. 92/2003, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamanților, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții A. (C.) C. și A. D. împotriva sentinței nr. 1028/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.

Președinte Judecător Judecător

G. A. C. M. T. D. M.

Grefier

F. F.

Red. T.D.

Tehnored. F.F.

18.09.20l3

jud.fond - T. Ș.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Hotărâre din 16-09-2013, Curtea de Apel IAŞI