Obligaţia de a face. Sentința nr. 1692/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1692/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 15123/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 298/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de C. S. împotriva sentinței nr. 1692/CA din 04.07.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31 ianuarie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 1692/CA /2012 a Tribunalului Iași s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. Ș., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție Județean Iași - Serviciul de Ordine Publică .
A reținut instanța de fond în ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii, faptul că din interpretarea logico- sistematică a alin. 5 art. 7 din Legea 554/2004 se desprinde concluzia potrivit căreia, procedura prealabilă este posibilă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, adică atunci când este vorba de o manifestare expresă de voință într-un caz concret, nefiind obligatorie în cazul actelor administrative asimilate, respectiv refuzului nejustificat ori tăcerii administrative menționate în cuprinsul art. 2 alin. din lege, ipoteză ce se regăsește și în speță, drept urmare a fost respinsă această excepție .
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin adresa nr._/25.11.2011 pârâtul a refuzat eliberarea atestatului solicitat de către reclamant, care să îi permită exercitarea calității de agent de pază și ordine .
În perioada ianuarie 1993-septembrie 1994 (20 de luni) a efectuat stagiul militar obligatoriu la UM_ Timișoara fiind trecut în rezervă cu gradul de soldat.
Potrivit art. art. 41 alin. 5 din legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor „(5) Sunt exceptate de la obligația obținerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care dețin un certificat de competențe profesionale, dobândit potrivit legii, și care fac dovada că au avut calitatea de polițist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puțin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.”
Legea nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaților si gradaților voluntari în art. 1 prevede că:
Soldații și gradații voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe baza de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.
(2) Soldații și gradații voluntari sunt angajați pe baza unui contract în funcții prevãzute în acest scop în statele de organizare a unitãților militare, pe o perioada determinata, în funcție de nivelul de pregãtire, starea de sãnãtate și aptitudinile acestora pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.
În atare situație calitatea de soldat sau gradat militar nu poate fi asimilată perioadei în care reclamantul a efectuat stagiul militar obligatoriu câtă vreme după îndeplinirea acestuia reclamantul nu a fost angajat pe baza unui contract în funcții prevãzute în acest scop în statele de organizare a unitãților militare .
Având în vedere considerentele expuse, reținând refuzul justificat în eliberarea unui atestat pentru reclamant fără obligația absolvirii unui curs de calificare profesională, a fost respinsă acțiunea .
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamantul C. S., în cuprinsul căreia arată că motivarea instanței de fond este netemeinica si nelegala, in mod greșit instanța de fond apreciind că recurentul trebuia să fie încadrat si ., cu carte de munca pe perioada nedeterminata, atât timp cât dispozițiile Legii 333/2003 nu stipulează o astfel de condiție, situație în care prima instanță a adăugat practic la lege, fără a se tine cont de faptul ca dispozițiile Legii 384/2006 nu îi erau aplicabile, din moment ce reclamantul nu a avut niciodată calitatea de soldat sau gradat voluntar.
Singurele rapoarte de serviciu avute au fost cu U.M._ Timișoara, unde și-a si satisfăcut stagiul, denumita de altfel „unitate speciala de artilerie - batalionul Comando".
De asemeni, in temeiul dispozițiilor Legii 384/2006, „soldații si gradații voluntari provin din cetățenii romani care au îndeplinit serviciul militar activ si întrunesc condițiile menținerii in evidentele militare, sau dintre soldații si gradații voluntari trecuți in rezerva, sau dintre cetățenii romani care n-au îndeplinit serviciul militar activ, dar consimt sa devină rezerviști voluntari".
Așadar, chiar si in condițiile in care Legea 384/2006 este aplicabila, instanța de fond putea sa ia act si de dispozițiile enunțate anterior, recurentul având calitatea de soldat trecut in rezerva.
În final, solicită a se avea în vedere si faptul că, în opoziție cu susținerile pârâtei I.P.J. Iași - SOP, în România în acest moment se eliberează astfel de atestate in temeiul Legii 333/2003, (așa cum a solicitat și recurentul), fără nici o altă interpretare convenabila sau tendențioasa a emitenților acestor acte.
Consideră că refuzul în emiterea atestatului în ceea ce-l privește este nejustificat și constituie un abuz grav săvârșit de către autoritățile statului roman, fără nici un drept, prin adăugare la lege, împiedicându-l în acest fel să exercite în bune condiții o funcție sau o meserie, astfel încât solicită, admiterea prezentului recurs așa cum a fost formulat, urmând a obliga pârâta IPJ Iași - Serviciul de Ordine Publica la eliberarea actului solicitat.
Intimata nu a depus întâmpinare .
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, nu se poate reține susținerea recurentului potrivit căreia, prima instanță ar fi adăugat la lege, atunci când a considerat că, pentru a putea fi încadrat în ipoteza prevăzută de art. ART. 41 alin. 5 din legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor, și a beneficia de excepția prevăzută de text de la obligația obținerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, acesta trebuia să fi fost încadrat într-o funcție militară (polițist sau cadru militar), cu carte de munca pe perioada nedeterminata, ori să fi avut, pentru o perioadă de cel puțin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.
Recurentul din prezenta cauză, întrucât recunoaște expres că nu a avut nici una din aceste calități anterior solicitării atestatului în litigiu, încearcă însă să acrediteze ideea potrivit căreia, noțiunea de „stagiu militar obligatoriu”, - ce se constituie ca stagiu efectuat pentru aducerea la îndeplinire a unei obligații prevăzute printr-o lege specială, și care nu presupune așadar manifestarea unui drept de dispoziție al persoanei vizate de prevederea legală incidentă,- (constând în speță în stagiul militar pe care recurentul l-a efectuat la UM_ Timișoara in perioada 07.01._84), ar putea fi asimilat noțiunii de „soldat sau gradat militar voluntar” .
Numai că, prevederile din Legea nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, exclud orice confuzie a activității prestate de soldații și gradații voluntari, în raport cu soldații ce efectuează stagiul militar obligatoriu, din moment ce legiuitorul a prevăzut expres că aceștia „constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe baza de voluntariat ..sunt angajați pe baza unui contract în funcții prevăzute în acest scop în statele de organizare a unitãților militare, pe o perioada determinata, în funcție de nivelul de pregãtire, starea de sãnãtate și aptitudinile acestora pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.”, tocmai aceste atribute de pregătire specifice, fiind cele care au determinat legiuitorul, ca în cuprinsul art. ART. 41 alin. 5 din legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor, să le asimileze sferei cursurilor de calificare profesională, a căror absolvire avea relevanță pentru dovedirea cunoștințelor de specialitate în profesia vizată de reclamant.
Ori, însăși noțiunea de stagiu militar obligatoriu, o exclude pe cea de voluntariat, în condițiile în care recruții ce efectuează un astfel de stagiu nu întrunesc nici celelalte elemente avute în vedere de art. art. 41 alin. 5 din legea 333/2003, întrucât aceștia nu sunt „angajați pe baza unui contract”, în considerarea unor cunoștințe militare prealabile, ci sunt în situația de a dobândi primele cunoștințe în domeniu, urmând să dobândească la finalul stagiului eventuale grade militare, funcție de nivelul cunoștințelor dobândite.
Și din această perspectivă, este din nou contrazisă susținerea recurentului potrivit căreia, dispozițiile Legii 384/2006 nu îi erau aplicabile, și că instanța de fond ar fi adăugat astfel la lege, atunci când a făcut referire la dispoziții din acest act normativ, din moment ce prevederile Legii 333/2003, pe care acesta le-a invocat atunci când a solicitat emiterea atestatului în litigiu, (fila 17 dosar fond), făcea trimitere expresă la calitatea de soldat sau gradat voluntar, pe care trebuia eventual să o dovedească solicitantul, iar această calitate este definită expres în cuprinsul Legii 384/2006, care completa de drept așadar dispozițiile Legii 333/2003, devenind în atari condiții aplicabilă implicit, cum corect a apreciat prima instanță.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va admite respinge recursul formulat de reclamantul C. S. împotriva sentinței nr. 1692/CA/4.07.2012 a Tribunalului Iași, pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul C. Ș. împotriva sentinței nr. 1692/4.07.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie.2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. O.
Red.G.A.
Tehnored.G.A:/F.O.
2 ex./05.02.2013
Tribunalul Iași – jud. D. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3551/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 2663/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
