Pretentii. Decizia nr. 2769/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 2769/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 4249/89/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2769/2013

Ședința publică de la 02 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. C.

Judecător: D. M. T.

Judecător: A. G.

Grefier: M. G. A.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe

recurenta F. A. în contradictoriu cu intimata Instituția P. Județului V. - Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect pretenții obligare înmatriculare fără taxă de poluare – recurs împotriva sentinței civile nr. 943/CA/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul V..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Chiriece C., cu împuternicire avocațială la dosar pentru recurentă, constatându-se lipsa reprezentantului intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.

Prin serviciul de registratură al instanței recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la concluzii.

Avocat Chiriece C., pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, să se admită acțiunea reclamantului – recurent în sensul înmatriculării autoturismului fără taxa de emisii poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012.

Depune note de concluzii scrise și precizează că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Prin sentința nr. 943/CA/1.04.2013 a Tribunalului V. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. A. în contradictoriu cu Instituția P. Județului V. - Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere, ca neîntemeiată.

A reținut instanța de fond că reclamanta i-a solicitat pârâtei, anterior datei de 19.10.2012, înmatricularea autoturismului FORD tipul MONDEO, nr. identificare WFONXXGBBNWT51495 fără plata taxei de emisii poluante.

Prin răspunsul din data de 19.10.2012 pârâta i-a solicitat dovada achitării taxei de emisii poluante, fisa de înmatriculare, documentele care atestă proprietatea si altele.

Din relațiile din cursul procesului, rezultă că reclamanta nu a depus aferent cererii premergătoare vreun alt document.

În consecință pentru ca pârâtă să se poată pronunța asupra cererii de înmatriculare fără plata taxei de emisii poluante, trebuia să analizeze proveniența vehiculului si dacă acesta a mai fost înmatriculat anterior . al Uniunii Europene.

In lipsa depunerii de către reclamant a actelor de proveniență, in mod corect pârâta i-a enumerat toate actele ce sunt necesare pentru înmatriculare.

Raportat la documentația ce a fost depusă de reclamantă la data formulării cererii premergătoare, in conformitate cu art. 7 din OMAI 1501/2006, pârâta i-a adus la cunoștință toate actele necesare.

Din acest răspuns coroborat cu actele depuse de reclamantă, nu se poate deduce refuzul pârâtei de înmatriculare. In cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. i din legea 554/_ pentru a se retine refuzul nejustificat de înmatriculare.

Faptul că reclamanta a depus aceste înscrisuri in cursul judecății (unele având si dată ulterioară răspunsului, respectiv certificatul de autenticitate din 15.11.2012) nu are relevantă pentru că refuzul se analizează in funcție de actele depuse la pârâtă.

În consecință acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică ,în motivarea căreia arată că - extras recurs

Solicită așadar admiterea recursului promovat, casarea sentinței de fond, cu admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei intimate la înmatricularea fără taxa de emisii poluante a autoturismului second hand pe care l-a achiziționat din spațiul comunitar.

Intimata nu a depus întâmpinare .

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel ,corect instanța de fond a reținut că organul administrativ pârât nu putea fi obligat la înmatricularea fără taxa de emisii poluante a autoturismului second hand proprietatea recurentei, din moment ce însăși recurenta recunoaște expres prin acțiune și prezenta cerere de recurs, că de fapt nu a depus o cerere la Serviciul de înmatriculări autovehicule Iași în acest sens, însoțită de actele de proveniență ale autovehiculului.

Din actele de la dosar rezultă doar că aceasta ar fi depus o „petiție”, la care intimata prin SPCRPCIV Iași i-a răspuns cu adresa nr._/19.10.2012, comunicându-i că documentația pe care trebuie s-o depună pentru înmatriculare cuprinde un număr de 12 acte, printre care și decizia de calcul a taxei de emisii poluante și chitanța de achitare a acesteia.

Motivația recurentei potrivit căreia ar fi avut cunoștință despre o presupusă practică a intimatei, constând într-un refuz de primire a documentațiilor ce nu cuprindeau dovada achitării taxei de emisii poluante, nu poate fi reținută, atât timp cât o astfel de conduită a organului administrativ intimat nu a fost probată în cauză, recurenta având oricum posibilitatea ca, în caz că funcționarul însărcinat cu primirea dosarului său de înmatriculare, ar fi refuzat înregistrarea acestuia pe motiv că nu era complet, (lipsind dovada achitării taxei de emisii poluante), să-l expedieze prin poștă, dispunând așadar de o dovadă în sensul sesizării organului administrativ cu soluționarea cererii ce face obiectul cauzei, demers obligatoriu anterior sesizării instanței de contencios administrativ, în lumina prevederilor art. 2 lit. i din Legea contenciosului administrativ, cum corect a reținut prima instanță.

Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va respinge recursul formulat de reclamanta F. A. împotriva sentinței nr 943/CA/1.04.2013 a Tribunalului V., pe care o va menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de F. A. împotriva sentinței civile nr. 943/ca/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.09.2013.

Președinte,

M. C.

Judecător,

D. M. T.

Judecător,

A. G.

Grefier,

M. G. A.

Red./tehnored.G.A.

2 ex./06.09.2013

Jud.fond: Tribunalul V. – I. M. P..-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2769/2013. Curtea de Apel IAŞI