Pretentii. Decizia nr. 3841/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3841/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 8879/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 3841/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte - C. M.
Judecător - T. D. M.
Judecător - Ș. D.
Grefier - F. O.
S-au luat în examinare recursurile introduse de recurentul-intimat D. A. și intimata-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței civile nr. 1470 din 09.04.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. Ștefănica care substituie pe avocat Ț. G. E., pentru recurenta-intimată D. A., lipsă fiind recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași –Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și intimata –chemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 31 din 8 octombrie 2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului C.-Recurs_RP1, pentru termenul de judecată din data de 14 octombrie 2013 conform programării ședințelor de judecată, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, s-a procedat la înlocuirea acestuia cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență pentru termenul din 14 octombrie 2013, aferentă completului C.-Recurs_RP1, respectiv judecător Ș. D. (primul de pe listă).
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat U. Ștefănica, pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise, împuternicirea avocațială, delegația de substituire și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.1470/CA/ din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanal D. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, a fost obligată pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 5.102 lei cu dobânda fiscală aferentă în condițiile art.124 c pr.fisc, calculată începând cu a 46 zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism, pentru care a achitat taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 5.102 lei.
Cu privire la legalitatea taxei, se reține că taxa plătită de reclamant este o taxă pentru emisii poluante reglementată de Legea 9/2012 așa cum a fost modificată prin OG 1/2012, taxă ce este contrară dreptului UE.
Potrivit disp. art. 148 alin 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 110(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea .
Între principiile dreptului european, instanța reține supremația dreptului european, și ca urmare a efectului direct al art. 110 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, constată dispozițiile din Legea 9/2012 în baza căreia s-a perceput taxă încalcă Tratatul .
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului UE este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I. K. I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 B. O. și J. O. paragraf 61-70).
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen recurs pârâtă DGFP Iași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și reclamanta D. A.. Reclamanta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că accesoriile nu au fost acordate de la data achitării acestei taxe. În cauză este aplicabilă hotărârea CJUE din 18.04.2013 dată în cauza C-565/11Irimie.
Intimata a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I.i este nefondat iar recursul formulat de D. A. este fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 5.102 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul UE Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile TFUE, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului UE potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului UE întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Examinând cererea de recurs a reclamantului-recurent, Curtea constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, printre altele, ca pârâta să fie obligată: „... la plata dobânzii legale, începând cu data plății taxei”.
Având în vedere că taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin Legea 9/2012 este contrară art. 110 din TGUE, și că, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U.E, au prioritate, față de dispozițiile contrare din legile interne, Curtea apreciază că reclamantul era îndreptățit să obțină o reparație integrală a prejudiciului suferit, ca urmare a obligării sale la plata unei taxe neconforme legislației comunitare, și că, în considerarea acestui principiu, accesoriile trebuiau calculate de la data plății unei atare taxe.
În acest sens este și hotărârea CJUE din 18.04.2013 dată în cauza C-565/11Irimie în considerentele căreia se arată că principiul efectivității impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei. Această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
În concluzie arată Curtea „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ, apreciind că soluția primei instanțe este doar în parte legală și temeinică, curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă DGFP Iași și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr.1470 din 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, și să admită recursul reclamantei, în sensul că, modificându-se în parte hotărârea atacată, în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamantului dobânda aferentă sumei de restituit, începând cu data de 7 iunie 2012, data plății și până la data achitării depline a datoriei.
În baza art. 274 c.pr.civ Curtea va obliga recurenta ca parte căzută în pretenții să plătească intimatei D. A. suma de 500 de lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-intimat D. A. împotriva sentinței civile nr. 1470/ca/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o modifică în parte în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând taxa de emisii poluante calculată de la data achitării taxei.
Respinge recursul declarat de intimata-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții a sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata-recurentă să plătească reclamantului-intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
Cu opinie separată
Grefier
F. O.
Red.C.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./16.10.2013
Tribunalul Iași – jud. P. E.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauză nu au fost administrate probele suficiente și concludente pentru a se putea trage concluzia că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, a perpetuat regimul discriminatoriu, contrar dreptului comunitar, ce a fost introdus prin O.U.G. nr. 50/2008.
Consider că în acest sens stau mărturie însăși prevederile legii prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012, act normativ prin care, pe de o parte, a fost anulată orice distincție între bunurile ce urmau a face obiectul obligației de plată, iar pe de altă parte a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin regimul fiscal instituit, a urmărit în mod declarat descurajarea achiziționării și înmatriculării în România a autovehiculelor second-hand ce proveneau din alte state membre ale Uniunii Europene, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a bunurilor, principiu consacrat de T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, norme care stabileau că obligația de plată a taxei intervine: „și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule”, nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere definitivă și totală a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei simple norme tranzitorii și nicidecum valoarea unei exceptări perpetue a unor categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe.
Faptul amânării termenului de la care obligația de plată devenea scadentă, prin instituirea unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să își regularizeze situația bunurilor achiziționate din spațiul comunitar, mai înainte de a cere înmatricularea autovehiculelor respective în România, nu putea fi considerat ca fiind contrar T.F.U.E. și jurisprudenței C.J.U.E. și cu atât mai puțin Legii nr. 24/2000, din moment ce respectiva obligație redevenea scadentă începând cu data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 1/2012; cadru normativ care impunea admiterea recursului promovat de pârâtă, modificarea hotărârii atacate, și în fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Judecător
T. D. M.
Red.T.D.M.
Tehnored.F.O.
2 ex./16.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3208/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2592/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
