Pretentii. Decizia nr. 4214/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 4214/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 9409/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 4214/2013

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte - C. M.

Judecător - T. D. M.

Judecător - G. A.

Grefier - F. O.

S-a luat în examinare recursul introdus de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 1961/CA/07.05.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – obligare înmatriculare fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că intimatul, prin avocat, a depus, prin serviciul de registratură întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA D E A P E L,

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 1961/CA din 07.05.2013 Tribunalul Iași, respingând excepția inadmisibilității invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. A., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. jud. Iași – Serviciul Public Comunitar Permise Auto și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, și a obligat pârâta la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului proprietatea reclamantului, marca VW P. nr. de identificare WVWZZZ3BZYE375826.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca VW P., nr. de identificare WVWZZZ3BZYE375826, provenind din Germania, unde a și fost înmatriculat pentru prima dată.

La solicitarea sa de a i se înmatricula autoturismul în România fără plata taxei pentru emisiile poluante, prevăzută de Lg.9/2012, Instituția P. jud. Iași – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PERMISE AUTO ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELELOR IAȘI, prin adresa sus amintită, i-a comunicat că înmatricularea autoturismului fără plata taxei instituită de Lg. 9/2012 nu este posibilă.

În continuare, se reține de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Lg. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Invocându-se dificultăți de ordin tehnic, prin OUG nr.1/2012 legiuitorul a suspendat, pentru perioada 31.01._13, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit.i, ale art.4 alin.2, și ale art.5 alin.1 din Lg.9/2012.

Astfel, deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei, prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.

Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:

De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin. 4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Articolul art. 110 din TFUE stabilește că nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.

Potrivit jurisprudenței CJUE(Cauza T. c. statului român), art. 110 al TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Analizând însă prevederile în vigoare ale Legii nr. 9/2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.

Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr. 9/2012, așa cum era în vigoare la data cererii reclamantului privind înmatricularea autovehiculului, este contrară art. 110 al TFUE( fost 90 CE)., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE.

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en. Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c.Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).

Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară și cea a CJCE că art. 90 din Tratat( art. 110 al TFUE) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prin judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat( art. 110 al TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale si Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției P.. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne în temeiul căreia s-a solicitat plata taxei dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la înmatricularea fără plata taxei de emisii poluante a autovehiculului proprietatea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâtul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

In motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal a fost admisă acțiunea formulată și că taxa pentru emisiile poluante prevăzuta de lege la momentul la care a fost depusa cererea de înmatriculare a autovehiculului nu contravine dispozițiilor comunitare.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică.

În recurs nu s-au mai administrat alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea consideră că refuzul pârâtei este nelegal și este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la înmatricularea definitivă a autovehiculului său fără plata taxei pentru emisiile poluante.

În acest sens curtea reține că reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara membră UE și că pentru a-l înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012.

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și 4 din Legea nr. 9/2012, așa cum a fost modificată și completată, taxa pentru emisiile poluante se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Art. 110(1) din Tratatul CE stipulează: Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse”. Art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg, în cauzele Comisia c. Austria prin hotărârea din 11.12.2008, Comisia c. Filanda prin hotărârea din 19.03.2009 și Maciej Brezezinski împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie (Polonia) prin hotărârea din 18.01.2007.

Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante. Prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, este impusă obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.

Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 28 și art. 110(1) din Tratatul CE, ceea ce face din dispozițiile Legii nr. 9/2012 niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 28 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât respectiva taxa, prin modul în care este reglementată diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nadasdi și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (Decizia în cauza C. /Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.

Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea cu privire la nelegalitatea taxei de poluare se menține și în cazul taxei pentru emisii poluante. Această interpretare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu . Astfel prin această hotărâre s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Judecătorul național, ca prin judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt și autoritățile fiscale si Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției P. Județului V.. Pentru a se supune acestei obligații autoritățile administrative trebuie să se abțină din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar (cauza Fratelli Constanzo Spa c. Comune di Milano).

Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne în temeiul căreia s-a solicitat plata taxei dovedită contrarie cu normele dreptului Uniunii Europene înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Prin urmare, instanța constată că taxa pe emisii poluante impusă reclamantului nu este datorată potrivit normelor europene, iar în această situație pârâtul Instituția P. jud. Iași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu mai justifică refuzul de a înmatricula autoturismul achiziționat de către reclamant, în cazul în care acesta a depus toate celelalte acte necesare prevăzute la art.7 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor 1501/2006, cu excepția dovezii de plata a taxei.

Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a jurisprudenței CJUE, Curtea, cu majoritate, urmează să respingă recursul declarat de recurenta Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor Iași împotriva sentinței civile nr. 1961/CA/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Instituția P. Județului Iași – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor împotriva sentinței civile nr. 1961/ca/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2013.

Președinte Judecător Judecător

C. M. T. D. M. G. A.

Cu opinie separată

Grefier

F. O.

Red.C.M.

Tehnored.F.O.

2 ex./05.11.2013

Tribunalul Iași –jud. Mițică A.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauză se impunea admi­terea recursului promovat de Instituția P. Județului Iași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea unei cereri de a se obliga instituția publică pârâtă la înmatri­cularea unui autovehicul second-hand, achiziționat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare, cerere în susținerea căreia s-a invocat faptul că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 este contrară dreptului comunitar și că prin intermediul ei s-a perpetuat regimul fiscal discriminatoriu introdus prin OUG nr.50/2008.

Raportat la obiectul acțiunii, care dă și limitele investirii, consider că instanța de control judiciar era obligată să se rezume la a verifica dacă soluția primei instanțe, care a reținut că, prin raportare la prevederile Legii nr. 9/2012, în forma rezultată din aplicarea OUG nr. 1/2012, refuzul pârâtului nu poate fi apreciat decât ca fiind nejustificat, este sau nu temeinică și legală, din perspectiva preve­derilor art. l alin. l și respectiv ale art. 2 alin. l lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Ori, sub acest aspect, se impunea a se constata că simpla cerere de a se înmatricula fără plata taxei de poluare un autovehicul ce a fost achiziționat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene nu obliga Serviciul Public Comunitar să o examineze și să o soluționeze, din moment ce ea nu satisfăcea pe deplin cerințele Ordinului nr. 1501/2006, ce a fost emis de Ministerul Administrației și Internelor, act administrativ cu caracter normativ care reglementează procedura de în­matriculare a vehiculelor pe teritoriul României și pe baza căreia recurenta își desfășoară activitatea.

Nefiind dovedit că la cererea adresată instituției publice che­mată în judecată au fost anexate toate înscrisurile cerute de norma de reglementare evocată, consider că instanța de control judiciar nu avea suportul probator necesar pentru a aprecia că cererea reclaman­tului îndeplinea condițiile legale pentru a fi examinată și soluționa­tă; caz în care nu se putea trage concluzia că adresa de răspuns la respectiva cerere a fost rezultatul unui „exces de putere”.

În acest context, consider că măsura de a dispune înmatricularea unui autovehicul, mai înainte de a se fi dat posibilitatea entității administrative competente să verifice existența și conținutul înscrisurilor ce trebuiau să însoțească, în mod obligatoriu, cererea de înmatri­culare, reducând problematica întregii operațiuni administrative la chestiunea caracte­rului pretins necomunitar al prevederilor Legii nr. 9/2012, echivalează cu o depășire nejustificată a limitelor puterii judecătorești; instanța substituindu-se, în fapt, atribuțiilor serviciului public specializat, fără ca la dosarul cauzei să se fi depus întreaga documentație ce trebuia să însoțească respectiva cerere de înmatriculare.

Chiar dacă se poate accepta teza potrivit căreia taxa reglementată prin Legea nr. 9/2012 se circumscrie, într-un sens mai larg, sferei rapor­turilor juridice ce au fost reglementate prin OUG nr. 50/2008, acest fapt nu era de natură să permită extrapolarea constatărilor și judecăților la care au ajuns C.J.U.E. și Înalta Curte de Casație și Justiție la o regle­mentare pe care nici instanța comunitară și nici instanța națională nu au examinat-o, identitatea sferei raporturilor juridice reglementate nepresupunând și identitate de reglementare.

Faptul că, prin OUG nr. 1/2012, au fost instituite norme cu caracter tranzitoriu nu putea fi interpretat ca o perpetuare, în plan legislativ, a regimului fiscal discriminatoriu ce a fost introdus prin OUG nr. 50/2008, din moment ce prin ordonanța de urgență menționată nu s-a făcut altceva decât să se amâne momentul de la care obligația de plată a taxei devenea scadentă; soluție legislativă ce nu se putea confunda cu anularea obliga­ției, singura care ar fi justificat invocarea încălcării art. 110 din Tratat.

De altfel, în condițiile în care primei instanțe nici nu i s-a solicitat să se pronunțe, în mod distinct și explicit, asupra chestiunii . nr. 9/2012 cu dreptul comunitar, instanța de control judiciar ar fi trebuit să constate că această chestiune este în același timp străină sferei atribuțiilor ce revin pârâtului și că ches­tiunea „excesului de putere” nu se putea aprecia decât în funcție de ca­drul normativ în care serviciul public comunitar este obligat să își desfășoare activitatea.

Ca atare condiții, nefiind făcută dovada că refuzul de a soluționa cererea de înmatriculare, fără plata taxei pe poluare, a fost unul nejustificat, rezultat al unui exces de putere, consider că soluția ce se impunea era aceea a admiterii recursului pârâtului, a modificării hotărârii atacate și a respingerii acțiunii reclamantului, ca fiind nefondată.

Judecător

T. D. M.

Red.T.D.M.

Tehnored.F.O.

2 ex./05.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4214/2013. Curtea de Apel IAŞI