Pretentii. Decizia nr. 1364/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1364/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 640/83/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 1364/CA/2013 – R
Ședința publică din 27 martie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M. și cu intimatele-pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M. și Direcția G. a Marilor Contribuabili, cu sediul în București, ., împotriva Sentinței nr. 3223 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 3223/CA din 20.09.2012 Tribunalul Satu M. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității de reprezentant a . de a reprezenta . IFN SA invocate de pârâta Direcția G. a Marilor Contribuabili București. A admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele ANAF - D.G.F.P. Satu M. și Direcția G. a Marilor Contribuabili și, în consecință, a anulat actul administrativ fiscal nr. 1986/06.01.2012 emis de Direcția G. de Administrare a Marilor Contribuabili. A obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 9064,68 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, după data de 01.01.2007, reclamanta a achiziționat șase autoturisme folosite, înmatriculate în statul de origine, stat membru al Uniunii Europene, pentru care a achitat suma de 9064,68 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prevăzută de art. 214 Cod fiscal.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamanta a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismele. Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismelor de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141 - art. 2143 Cod fiscal. Potrivit facturilor depuse la dosar, reclamanta a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.
Reclamanta a solicitat organului fiscal care a încasat taxa specială în cuantum de 9064,68 lei, potrivit actelor administrative din data de 11 martie 2008, 25 ianuarie 2008, 05 februarie 2008, 29 ianuarie 2008 ,22 februarie 2008, restituirea acesteia, apreciind-o ca fiind nelegală, însă cererea de restituire a fost respinsă, invocându-se în motivarea răspunsului faptul că dispozițiile legale privind obligativitatea achitării taxelor de primă înmatriculare nu sunt abrogate, iar petenta nu are o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să i se restituie taxa.
Împotriva acestui răspuns reclamanta a formulat contestație care de asemenea a fost respinsă potrivit actului administrativ nr. 1986/06.01.2012.
Refuzul exprimat de autorității publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamantă printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117 C .proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Întrucât răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică sau juridică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei . de a reprezenta . IFN invocată de pârâta Direcția G. de Administrare a Marilor Contribuabili București, instanța de fond le-a respins întemeiat pe considerentul că, reclamata . a fost împuternicită de societatea de leasing, față de care s-au emis decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actelor administrativ fiscale emise de către pârâtă și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a achiziționat șase autoturisme pentru care a achitat suma de 757,69 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prevăzută de art. 214 indice 1 – 214 indice 3 Codul fiscal, dintr-un stat membru al UE.
Reclamanta a solicitat organului fiscal restituirea taxei achitate, apreciată fiind nelegală, cerere respinsă prin răspunsurile comunicate potrivit actelor administrative nr._/06.01.2012,_/28.07.2011,_/30.01.2012.
Reținând această stare de fapt, instanța de fond a apreciat că refuzul astfel exprimat al pârâtelor, care constituie în fapt o manifestare unilaterală de voință a organului fiscal competent ce privește drepturi și obligații fiscale, are natura juridică a unui act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 Cod de procedură fiscală care poate fi cercetat sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ întrucât constituie un act administrativ așa cum este definit de art.2 lit. c din Legea nr.554/2004.
Cu privire la fondul cererii reclamantei, instanța de fond a constatat că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 214 indice 1 – art. 214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct. 31 indice 1 – 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 1861/2006, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se instituie asupra tuturor autoturismelor înaintea primei lor înmatriculări în România, atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate aduse din import.
Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene: „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Scopul acestei reglementări comunitare, așa cum se reține din jurisprudența CJCE, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne și care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Cum în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în țară, dar se datorează o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare pentru care se solicită reînmatricularea în România, este evident că prin instituirea acestei taxe legiuitorul român a încălcat dispozițiile art.90 din TCE, prin crearea unui regim fiscal discriminatoriu între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Prin Legea nr.157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, efectele acestei aderări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, conform cărora:
„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Reținând principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin jurisprudența sa, a consacrat și consecințele practice ale acestui principiu, respectiv că: aplicarea normelor dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul intern nu trebuie condiționată de declararea unei legi ca neconstituțională; instanțele naționale nu vor putea aplica măsuri legislative interne care sunt în contradicție cu dreptul comunitar, chiar dacă acestea sunt adoptate după aderarea la UE; instanțele naționale trebuie să aplice dreptul comunitar în totalitate și prin urmare sunt obligate să înlăture dispozițiile interne contrare acestuia (cauza C./ENEL, cauza Simmenthal/Ministerul Finanțelor din Italia).
Așadar, în conformitate cu prevederile constituționale precitate precum și cu jurisprudența CJCE, judecătorul național este obligat să aplice în mod direct normele dreptului comunitar, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, constatând că normele interne, respectiv art.214 indice 1 – 214 indice 3 Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor Tratatului CE, și reținând aplicabilitatea prioritară și directă a normelor comunitare, instanța de fond a apreciat că actele administrative emise de pârâte în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează taxa specială de primă înmatriculare sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea pârâtelor la restituirea integrală a acestei taxe.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.274 Cod de procedură civilă și a textelor de lege anterior invocate instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâta Direcția G. a Marilor Contribuabili București, să admită acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, a anulat actul administrativ contestat ca nelegal și a obligat pârâtele la restituirea sumei reprezentând plata taxei speciale prevăzute de art. 214 indice 1 Codul fiscal, cu dobânda legală, prevăzută de Cod de procedură fiscală, până la restituirea efectivă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșita a legii.
In primul rând, critică sentința pentru faptul ca instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate S.C. R. L. S.R.L. si excepția lipsei calității de reprezentant al S.C. R. L. S.R.L. pentru S.C. PORCHE Leasing România IFN S.A..
Menționează ca, taxa de prima înmatriculare a fost achitata de către o societate de leasing, astfel cum rezulta din înscrisurile atașate cererii de chemare in judecata.
La dosarul cauzei nu există împuternicirea dată în conformitate cu prevederile art. 68 alin.1 din Codul de procedura civila, de către societatea de leasing reclamantei, în vederea introducerii prezentei acțiuni.
In conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 din Codul de procedura civila: „Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecata sau de reprezentare in judecata trebuie făcuta prin înscris sub semnătura legalizata; în cazul când procura este data unui avocat, semnătura va fi certificata potrivit legii avocaților."
Potrivit prevederilor menționate, împuternicirea trebuie sa îndeplinească condițiile de forma cerute imperativ de către lege.
Chiar daca persoana care a formulat cererea de chemare în judecata este parte în contractul de leasing, în calitate de utilizator, iar societatea de leasing, în calitate de finanțator, este cealaltă parte din contractul de leasing invocat prin cererea de chemare în judecata, apreciază recurenta ca aceasta calitate nu este suficienta pentru a avea si calitatea de reprezentant.
In cauza, nu se poate reține nici incidența unei reprezentări legale în sensul art. 70 din Codul de procedura civila, care stipulează: "Când dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau dintr-o dispoziție judecătoreasca, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie."
Actul normativ care reglementează activitatea de leasing, respectiv O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing, conferă potrivit art.12 utilizatorului doar următoarele drepturi: "a) de acțiune directa asupra furnizorului, în cazul reclamanților privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garanție si postgaranție, locatorul/finanțatorul fiind exonerat de orice răspundere;
b) de a exercita acțiunile posesorii fata de terți".
Prin urmare, arată recurenta, în cazul unui utilizator al unui bun ce face obiectul contractului de leasing, nu se poate retine incidența unei reprezentări legale a finanțatorului de către utilizator, în scopul atacării unui act administrativ ori pentru restituirea taxei de poluare.
Mai mult, prevederile legislației specifice activității de leasing se coroborează cu prevederile legii contenciosului administrativ.
Astfel, Legea nr. 554/2004 menționează în mod expres care este persoana care poate formula o cerere în contenciosul administrativ, la art. 2 alin.1 lit. a): "persoana vătămata - orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vătămata de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".
In concluzie, susține recurenta, S.C. R. L. S.R.L. nu are calitate procesuala activa si nici calitatea de reprezentant al societății de leasing, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active si respingerea cererii de chemare în judecata.
In al doilea rând, consideră ca hotărârea a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii, întrucât instanța de fond a obligat A.N.A.F. sa restituie reclamantei suma încasata cu titlul de taxa de poluare, precum si cheltuielile de judecata.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei de prima înmatriculare în România, pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art.90 paragraf 1, "normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalcă principiul liberei circulației a mărfurilor, aceeași taxa nefiind perceputa pentru autoturismele second-hand autohtone".
Astfel, precizează că discriminarea invocata, prin asimilarea taxei prevăzute de art.214 ind. 1 Cod fiscal unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, nu exista si nu poate fi reținuta de către instanța.
In acest sens, arată că textul național nu instituie o discriminare în sensul dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, conform cărora "niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare".
In fapt, arată recurenta, taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214 ind. 1- 214 ind. 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizează că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamanta în susținerea acțiunii formulate arată că incidența în cauză a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România si la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
In ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, arată următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale în sens strict". Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
In aceeași ordine de idei, arată că, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuție si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existența OUG nr.117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr.218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr.C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, arată recurenta.
Totodată, în ceea ce privește obligarea A.N.A.F.-D.G.A.M.C. la restituirea taxei de poluare, arată că, potrivit art. 1 din actul normativ menționat anterior: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
De asemenea, potrivit art.8 alin. 5 din H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008: "... restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul Fondului pentru Mediu."
În al treilea rând, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, având în vedere următoarele considerente:
Prin hotărârea judecătoreasca atacata, instanța de fond a obligat-o la restituirea către reclamanta a sumei de 9064,68 lei reprezentând taxa de poluare, suma care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
La pronunțarea hotărârii nu s-au avut în vedere următoarele dispoziții legale, texte care reprezintă legea speciala in speța:
Art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule potrivit căruia: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului."
Potrivit art. 5 alin.1 si 4 din aceeași O.U.G.: "(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.
[...] (4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 5 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr. 50/2008, prevede ca: " [...] restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul Fondului pentru mediu."
Potrivit prevederilor legale menționate anterior, consideră ca cererea de chemare în garanție este întemeiata si solicită admiterea acesteia.
Cu privire la obligarea recurentei-pârâte A.N.A.F. la plata cheltuielilor de judecata, solicită instanței să constate că în mod neîntemeiat instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod de procedură civilă.
Intimatele, legal citate nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dezlegarea dată de instanța de fond excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității de reprezentant a acesteia este corectă, raportat la împrejurarea că deși taxa specială de înmatriculare a fost inițial achitată către organul fiscal de către societatea de leasing, în final cea care a suportat plata acesteia a fost reclamanta. Societatea de leasing a refacturat către reclamantă contravaloarea taxei speciale de înmatriculare, astfel că interesul de a solicita restituirea acesteia îi aparține reclamantei, societatea de leasing recuperându-și sumele achitate către organul fiscal cu titlu de taxa specială de înmatriculare de la reclamantă. Mai mult, la dosarul cauzei se regăsește și acordul dat reclamantei în formă scrisă de societatea de leasing, în sensul promovării de către reclamantă a litigiului privind restituirea taxei speciale de înmatriculare aferentă autovehiculelor achiziționate de aceasta.
Prevederile art. 68 Cod procedură civilă, nu sunt incidente în cauză, acțiunea fiind promovată de reclamantă în nume propriu si nu în reprezentare societății de leasing.
Pe fondul cauzei, se reține că suma a cărei restituire o solicită reclamanta a fost suportată de aceasta cu titlu de taxa specială de înmatriculare.
În mod legal a procedat instanța de fond, înlăturând dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, C.J.C.E., în cauza Michel Humblot, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că ”statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența C.J.C.E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 C. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicării directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține că hotărârea instanței de fond este legală, impunându-se înlăturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de către recurentă în susținerea recursului său.
Raportat la împrejurarea că, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa specială de primă înmatriculare fiind practic înlocuită acum cu taxa de poluare, instanța reține că prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot constitui temei pentru respingerea acțiunii, reclamanta nefiind ținută să suporte plata taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autoturismelor în România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi percepută pentru aducerea în țară a unui autoturism la o dată anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M. și cu intimatele-pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M. și Direcția G. a Marilor Contribuabili, cu sediul în București, ., împotriva Sentinței nr. 3223 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-B.L.- 16.04.2013
Jud. fond – C. G.
Dact.M.M - 2ex.- 16.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3458/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
