Pretentii. Decizia nr. 1542/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5752/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.1542/CA/2013 – R
Ședința publică din 8 aprilie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul ales în Ordaea, .. 1, . și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.5679/CA din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.5679/CA din 31.10.2012 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de către reclamantul . cu sediul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat P. F. situat în Oradea, ..1, ., județul Bihor, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII ORADEA, cu sediul procesual ales în Oradea, .. 2B, jud. Bihor.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor, împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corpA, sector 6.
A dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.420 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin ordinul de plată nr. 177/23.03.2011, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1.420 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A respins cererea privind anularea chitanței de plată a taxei de poluare.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul second – hand, marca Mecedes Benz cu nr. de identificare WDB9061551N319743, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa în valoare totală de 1.420 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de calcularea și obligarea sa la plată.
Însă întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata acestei taxe, a fost nevoit să o plătească astfel că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr. 48/22.03.2011 pentru autovehicule prin care s-a stabilit că datora această sumă cu titlu de taxă de poluare.
Instanța a reținut că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.
Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, Curtea stabilește că din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris mai sus.
Trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C 402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulația a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea acesteia.
Referitor la fondul litigiului, a consttat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 a admis-o, astfel că a obligat pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1.420 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 08.04.2011, astfel că va admite în parte cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective, și nu cu începere de la data depunerii cererii de restituire.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea ordinului de plată justificativ a plății taxei de poluare solicitate, instanța urmează să constate că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 republicată, chitanța este un act fiscal contabil, un instrument justificativ de plată a unei sume de bani cu plata în numerar și, prin urmare, nu este un act administrativ.
De altfel, art. 2 lit. c din Legea 554/ 2004 definește actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, situație față de care instanța, raportat la starea de fapt astfel cum a fost reținută, în baza art. 8 din Legea 554/2004 urmează a respinge capătul de cerere privind anularea chitanței fiscale ca neîntemeiat.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de 1.420 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și la plata dobânzilor calculate conform prevederilor C.pr. fiscală.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Solicită înlăturarea dispoziției privind obligarea recurentei la restituirea taxei de poluare, pentru că această taxă este venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București. Taxa nu este o taxă de natură fiscală și nu este prevăzută de Codul de procedură fiscală. Mai arată că taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 nu este de natură fiscală și nu i se pot aplica prevederile OG 92/2003 privind dobânda fiscală. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, instituția nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare.
De asemenea arată că instanța de fond a omis să oblige chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deși cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant prin concluzii a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a examinat în mod corect conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele de ocazie cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acestora.
În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că fiind în prezența unei taxe pentru care în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr.50/2008 „ Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,” nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pe considerentul că nu ar putea fi obligată la restituirea taxei de poluare deoarece conform OUG nr. 50/2008 aceasta se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, această excepție nu poate fi primită deoarece chiar dacă taxa de poluare este virată în bugetul Administrației F. pentru Mediu, pârâta este autoritatea publică, care ,în conformitate cu dispozițiile art.7 din OUG nr.50/2008, a calculat și colectat taxa, a soluționat contestația și căreia i s-a solicitat restituirea.
În ceea ce privește motivul de recurs, vizând omiterea instanței de fond la obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs îl apreciază ca fiind neîntemeiat, deoarece prin cererea de chemare în garanție, pârâta nu a solicitat obligarea AFM București și la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul ales în Ordaea, .. 1, ., jud.Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.5679/CA din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond C.O.
Dact.A.C.
2 exemplare/11.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3483/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
