Pretentii. Decizia nr. 1634/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1634/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 10744/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2011
DECIZIA NR.1634/CA/2013 – R
Ședința publică din 11 aprilie 2013
PREȘEDINTE: T. I. - judecător
B. G. - judecător
S. D. - judecător
S. M. - grefier
*********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I. A. cu domiciliul în Beiuș, ., nr.47/B, jud. Bihor împotriva sentinței nr.5146/CA din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect – pretenții -
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și se află la primul termen de judecată, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.5146/CA din 16 octombrie 2012, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul P. A.-I., cu domiciliul în Beiuș, ., nr.47/B, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș, cu sediul în Beiuș, ., județul Bihor, și, în consecință, a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 11.07.2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Beiuș, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 7095 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, achitată cu chitanța . nr._ din 11.07.2011, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei arată în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor – în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș, solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate.
Apreciază hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
În susținerea casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, învederează instanței faptul că nu i s-a comunicat nici cererea de chemare în judecată și nici înscrisurile aferente pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare. Mai arată că la primul termen de judecată din17.04.2012, pârâta a formulat o cerere de amânare a cauzei întrucât nu i-au fost comunicate nici cererea de chemare în judecată și nici actele anexe, așa cum prevăd art. 112-114 Cod procedură civilă, fiind în imposibilitatea formulării apărării.
În susținerea excepției neîndeplinirii regulilor procedurale recurenta arată că nu i s-a comunicat un exemplar din acțiune și înscrisurile aferente pentru a-și formula apărarea conform art. 86, și 1141 alin.2 Cod procedură civilă.
Conform prevederilor art.113 alin. 1 Cod procedură civilă „la cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii de pe cerere câte părți sunt”, iar potrivit art. 24 alin. 1 din Constituție „dreptul la apărare este garantat”.
Prin urmare, apreciază că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Totodată, solicită instanței înlăturarea dispoziției privind obligarea instituției pârâte – AFP Beiuș - la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și a dobânzii aferent, având în vedere că, potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția recurentă nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare și în acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația Fondului pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației Fondului pentru Mediu București.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimata chemată în garanție, legal citată nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Nu poate fi primită critica recurentei privind încălcarea dreptului la apărare invocată de recurenta DGFP Bihor, deoarece la fond a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș, alături de DGFP Bihor.
Pentru termenul de judecată din 17.04.2012, pârâtei DGFP Bihor - AFP a Municipiului Beiuș, i s-a comunicat o copie de pe acțiune conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la filele 49 și 51.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Și excepția invocată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Beiuș și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Beiuș, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I. A. cu domiciliul în Beiuș, ., nr.47/B, jud. Bihor împotriva sentinței nr.5146/CA din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
T. I. B. G. S. D. S. M.
Red.dec. – jud. B.G.
Jud. fond E. V.
Tehnoredact. - S.M.-
2 ex./23.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3312/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
