Pretentii. Decizia nr. 2137/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2137/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 14179/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR.2137/CA/2013 - R Ședința publică din 10 mai 2013
PREȘEDINTE: B. O. – judecător
JUDECĂTOR: C. G.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: T. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd cu sediul în Oradea, .. 2/B județul B., în contradictoriu cu intimatul reclamant K. A. A. domiciliat în ., ., județul B. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3257 din 05.06.2012 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul reclamant K. A. A. a depus la dosar note scrise, la data de 16.04.2013, prin Serviciul Registratură al instanței, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 3257 din 05.06.2012, Tribunalul B. a respins excepția de inadmisibilitate.
A admis acțiunea formulată de reclamantul K. A. A., cu domiciliul în ., ., jud.B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B., cu sediul în Oradea, ..2B, jud. B. și Administrația Finanțelor Publice Aleșd, cu sediul în Aleșd, ..1, jud. B. și în consecință:
A dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 4004/01.04.2009.
A obligat pârâta AFP Aleșd să restituie reclamantului suma de 2.637 lei, achitată cu chitanța . nr._/01.04.2009, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6, la plata sumei de 2.637 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Aleșd.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată că, anterior promovării acțiunii în instanță, reclamantul a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin adresa cu nr._/22.12.2011, aflată la fila 22 dosar.
Față de aceste considerente, in mod corect reclamantul in considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit din partea acesteia constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - autoturismul second hand marca Ford, fabricat în 1995. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 2.637 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr.4004 din 01.04.2009.
Reclamantul s–a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil prin actul administrativ nr._ din 22.12.2011.
Referitor la temeinicia cererii reclamantului, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care dispozițiile art.110 alin.1 TCE (fostul art.90) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.30 și 34 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art.30 (fostul art.23) stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.110 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „ art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „ o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.
În jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-402/09, T.), cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, s-a reținut, că „există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de import depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național…Prin urmare pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național”.
În continuare, la paragraful 42 al Hotărârii, se arată că, criteriile obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într‑o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. „Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule. În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
„Cu toate acestea, a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”(paragraful 58 al Hotărârii în cauza C-402/09, T.).
Chiar dacă, în speța avându-l ca reclamant pe numitul T., înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, taxa de poluare a fost stabilită printr-o decizie emisă de Administrația Finanțelor Publice la data de 27.10.2008 – dată la care era în vigoare forma inițială a OUG 50/2008, pentru identitate de rațiune, incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele ale Tratatului Uniunii Naționale se impune a fi constată și în privința modificărilor aduse formei inițiale a OUG 50/2008.
Astfel, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente – soluția nu poate fi decât aceea a constatării incompatibilității acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce privește par. 2 al art. 110 TFUE.
În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), fără ca legiuitorul să stabilească alte criterii de depreciere ale autovehiculelor de ocazie importate, aceeași soluție se impune și în cazul în care taxa de poluare a fost achitată sub imperiul acestor reglementări.
În consecință, în baza considerentelor expuse, apreciind acțiunea reclamantului ca fiind fondată, în temeiul art. 1, 8, 18 din L.554/2004 a admis-o, astfel că a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.4004/01.04.2009. Totodată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Aleșd, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 2.637 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.
În virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, dar având în vedere și faptul că este vorba de un raport de drept fiscal, a fost obligată, totodată, și la dobânda calculată potrivit dispozițiilor art. 120, 124 coroborate cu art. 70 al.1 C.pr.fiscală.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Aleșd suma de 2.637 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Astfel, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art.207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, prin care s-a stabilit în sarcina sa taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către aceasta.
A precizat că în cuprinsul deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că „ prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și „ poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ.”
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) a considerat că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamant, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului, suma reprezentând taxa pe poluare.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxa, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful 1din tratatul CE.
Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Neutralitatea unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de C.J.C.E. este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă (cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi si C-333/2005 N.).
Potrivit aceleiași jurisprudenței în ceea ce privește art.90 din Tratat, s-a apreciat ca o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Cu alte cuvinte nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG nr.50/2008 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond.
Prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
De remarcat este faptul că instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus, în mod legal organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice Aleșd, au calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare în sumă de 2637 lei.
De asemenea, a mai arătat că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește obligarea sa la restituirea taxei pe poluare actualizată cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, a considerat că aceasta ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului. Ca urmare, a apreciat că în mod nejustificat s-a dispus actualizarea sumei atât cu dobânda legală cât și cu dobânda fiscală.
Față de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Intimatul reclamant, prin notele scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dezlegarea dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este corectă, cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd este nefondat. Pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 90 din Tratat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza Legii nr.9/2012.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Critica recurentei referitoare la îmbogățirea fără just temei a reclamantului prin actualizarea taxei pe poluare cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, este neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond prin hotărârea atacată cu recurs a acordat doar dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală. Prin urmare, apreciază că reclamantul este îndreptățit a solicita dobânda fiscală potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, aceasta fiind la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Totodată, nu se poate pretinde că reclamantul s-a îmbogățit fără just temei, de vreme ce taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, potrivit prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul B. va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd cu sediul în Oradea, .. 2/B județul B., în contradictoriu cu intimatul reclamant K. A. A. domiciliat în ., ., județul B. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3257 din 05.06.2012 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
B. O. C. G. S. D. T. A.
Red. dec. S.D. – 14.05.2013
Jud. fond D. B.
Tehnored.T.A./14.05.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 397/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 4476/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
