Pretentii. Decizia nr. 4352/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4352/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2507/111/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012- R
DECIZIA NR. 4352/CA/2013 – R
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 4271/CA din 04.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța constată că, urmare a reorganizării activității intervenite la nivelul recurentei prin O.U.G. nr. 74/2013, activitatea acesteia a fost preluată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, procedura de citare pentru acest termen de judecată fiind îndeplinită cu această din urmă instituție, care a preluat prin semnătură și stampilă citația emisă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4271/CA din 04.06.2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. Z. Impex S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și, în consecință, a anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._ din 29.01.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de_ lei, achitată cu ordinul de plată nr.1 din 31.01.2012, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a obligat chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei de_ lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante încasată nelegal, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 543,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța de fond a constatat că, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).
Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.
În raport de aceste considerente al Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța de fond a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că va obliga chemata în garanție să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma de_ lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal, precum și dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, micșorată, în conformitate cu art.274 alin.3 C.proc.civ., de la suma de 1400 lei la suma de 500 lei, proporțional cu complexitatea cauzei și efortul depus din partea avocatului, la care s-a adaugat taxa judiciară de timbru de 43 lei și timbrul judiciar de 0,6 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
În primul rând, a arătat că, prin sentința recurată, în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea sa la dobânda fiscală calculată de la data plății efective.
Acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele de restituit de la buget este reglementată de art. 124 raportat la art. 70 Cod de procedură fiscală. Potrivit acestor dispoziții legale, dobânda legală în materie fiscală se calculează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire, și nu cu începere de la data plății taxei pe poluare.
Dobânda legală pentru obligații bănești este reglementată de Ordonanța nr. 9/2000, iar începând cu 1 septembrie 2011 de Ordonanța nr. 13/2011 și se acordă de la data achitării sumei.
Taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul fiscal. În consecință, nu i se pot aplica prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânda fiscală, aplicabile exclusiv creanțelor fiscale.
Ca urmare, apreciază că în mod nejustificat s-a dispus actualizarea sumei reprezentând taxa pe poluare cu dobânda fiscală calculată de la data plății, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 3 din Ordonanța nr. 9/2000, respectiv Ordonanța nr. 13/2011.
Pe fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, astfel că în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
De asemenea, a mai arătat și că, potrivit art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prevederilor privind timbrul de mediu, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către intimat în recurs, a solicitat instanței a face aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Intimatele, legal citate, nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din Codul de procedură fiscală (OG. 92/2003), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Cât privește natura dobânzii acordate de prima instanță, în mod corect aceasta a apreciat că reclamantul este îndreptățit să solicite dobânda fiscală, natura taxei achitate de acesta fiind una fiscală, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 3 din Ordonanța nr. 9/2000, respectiv Ordonanța nr. 13/2011.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 9/2013, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acesteia.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 4271 din 04.06.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-G.I.-29.11.2013
Jud. fond-E. D.
Dact.M.M-2ex.-29.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 615/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2999/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
