Pretentii. Decizia nr. 833/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 833/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 10964/111/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția a II –a civilă de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator de date cu caracter personal:3159

Dosar nr._ /CA/2011 - R

DECIZIA NR. 833/CA/2013 - R Ședința publică din 26 februarie 2013

PREȘEDINTE: T. A. – judecător

JUDECĂTOR: B. E.

JUDECĂTOR: B. S.

GREFIER: N. D.

S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA,cu sediul în .. 2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL ORADEA cu sediul în Oradea, ., .> intimata chemată în garanție pârâtă ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, împotriva Sentinței nr. 3406/CA din 12 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011, având ca obiect - PRETENȚII -.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

INSTANȚA, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin SENTINȚA nr. 3406/CA/2012, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. N. P. Comimpex S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și, în consecință:

A anulat decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 24.05.2011 și actul administrativ nr._ din 29.08.2011 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.

A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 885 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și în consecință:

A obligat chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei de 885 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 43,6 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență următoarele:

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România, pârâta stabilind în sarcina reclamantei, o taxă de poluare prevăzută de OUG 50/2008, care a fost achitată prin chitanță depusă la dosar.

Împotriva deciziei, reclamanta a formulat plângere prealabilă, care i-a fost respinsă ca nefondată prin decizia contestată.

Concluzionând prin raportare la jurisprudența CJUE că plata taxei pe poluare contravine prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ORADEAsolicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Consideră sentința recurată netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art.4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.

Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.

De asemenea, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 01 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a acestei legi, potrivit prevederilor O.U.G. nr.50/2008, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele de aplicare.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la dobânda calculată conform codului de procedură fiscală, consideră că nu poate fi obligată la plata acesteia, întrucât, nefiind emitenta textului legal în temeiul căruia a fost încasată suma, taxa instituită potrivit OUG nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală.

În privința eventualelor cheltuieli de judecată solicitate de intimată în recurs, solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.

În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :

Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.

Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.

Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.

În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa si nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 si suma datorată în baza Legii nr. 9/2010.

Cât privește dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale, aceasta are la baza faptul că taxa a fost încasată de aceasta, tot pârâta fiind si cea care a respins cererea de restituire întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA,cu sediul în .. 2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL ORADEA cu sediul în Oradea, ., .. 3 și intimata chemată în garanție pârâtă ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, împotriva Sentinței nr. 3406/CA din 12 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

T. A. B. E. B. S. N. D.

Jud.fond E. DV

Red. dec. B.E. – 22.03.2013

Tehnored. N.D. /22.03.2013 / 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 833/2013. Curtea de Apel ORADEA