Obligaţia de a face. Decizia nr. 3033/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3033/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 6307/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 3033/R-C.
Ședința publică din 09 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M. - judecător
C. D. - judecător
G. A. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în nume propriu, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr.2197 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul T. V., cu domiciliul în Curtea de Argeș, ., ., . și pârâtele Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 și Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 08 oct. 2013, intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise (fila 15).
Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească în faza de recurs și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2011 reclamantul T. V. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, Administrația F. pentru Mediu solicitând anularea deciziei nr._/3 decembrie 2010 și restituirea sumei de 2.113 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca F. Punto, fabricat în anul 1999.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca F. Punto, fabricat în anul 1999 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 2.113 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2197/26 septembrie 2012, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești și inadmisibilității, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/2010 și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.113 lei reprezentând taxă de poluare.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și Agenția pentru Protecția Mediului Argeș.
P. a se pronunța astfel, tribunalul a arătat că reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca F. Punto, fabricat în anul 1999, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă în sumă de 2.113 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice.
Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.
Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor a fost admisă în parte acțiunea, anulată decizia nr._/2010 și obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.113 lei reprezentând taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Și excepția de inadmisibilitate invocată a fost respinsă, deoarece nu s-a solicitat anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și Agenția pentru Protecția Mediului Argeș pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât s-a considerat că acestea nu au atribuții expres prevăzute de lege în procedura de restituire a taxei de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Excepția inadmisibilității trebuia admisă, deoarece taxa pe poluare a fost calculată prin decizie, acest act fiind un titlu de creanță fiscală ce trebuie atacat în procedura administrativă prealabilă potrivit art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003.
Astfel, textul arată că titlul de creanță trebuie atacat cu contestație administrativ fiscală, iar art.218 din același act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.
Prin urmare, nu au fost respectate dispozițiile reglementând procedura prealabilă, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.90 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Legea nouă a respectat principiul neretroactivității legii, deoarece nu se referă la autoturismele înmatriculate anterior intrării sale în vigoare.
Taxa pe poluare a fost calculată prin decizia nr._/2010, acest act fiind un titlu de creanță fiscală potrivit art.44 din O.G. nr.92/2003, așa cum este el definit și în punctul 107.1 din H.G. nr.1050/2004.
Nici reclamantul și nici instanța nu au indicat vreun motiv de nelegalitate a actului administrativ fiscal, reclamantul neîndeplinind procedura prealabilă și nu a dovedit care sunt motivele pentru care plata efectuată trebuie restituită de către autoritatea pârâtă.
Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca F. Punto, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1999, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/3 decembrie 2010 2012 (fila 4 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 3 decembrie 2010, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 5).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14 noiembrie 2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamantă nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Pe de altă parte, asupra fondului, complinind argumentele aduse de prima instanță, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
P. aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în nume propriu, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2197/26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul T. V., cu domiciliul în Curtea de Argeș, ., ., . și pârâtele ADMINISTRAȚIA F. P. MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. M. | Judecător, C. D. | Judecător, G. A. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.C.D./18.10.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: N.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3589/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3161/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
