Pretentii. Decizia nr. 3570/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 3570/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 20078/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3570/R-cont

Ședința publică din 14 Noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: A. T. - judecător

Judecător: A. A. T.

Judecător: I. B.

Grefier: M. B.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, cu sediul ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013) împotriva sentinței civile nr.3726/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, și reclamantul S. V. , domiciliată în Humele, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată la data de 5.09.2012, reclamantul S. V. a chemat în judecată pârâtele Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Argeș, reprezentând Administrația Finanțelor Publice Costesti și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 7.421 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Opel tip Vectra și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Opel tip Vectra și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 7.421 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.

P. sentința civilă nr.3726/13.12.2012, Tribunalul Argeș a respins excepția, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de A.F.P. Costești, fiind obligă pârâta Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 7.421 lei, reprezentând taxa de poluare.

Cererile privind acordarea dobânzilor au fost respinse.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, astfel încât a fost respinsă excepția de inadmisibilitate.

Pe de altă parte, s-a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice Costești are calitate procesuală pasivă în calitate de emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare.

În legătură cu fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Opel tip Vectra și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 7.421 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Costești.

Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.

Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor a fost admisă acțiunea, anulată decizia emisă de A.F.P. Costești și obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 7.421 lei reprezentând taxă de poluare.

Cererea privind acordarea dobânzilor a fost respinsă, deoarece nu s-a reținut culpa procesuală a pârâtelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Costești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nemotivată, instanța nearătând de ce se impune anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a invocat niciun motiv de nulitate.

Sentința este nelegală și prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din Legea nr.9/2012, cererea fiind și inadmisibilă.

Spre deosebire de vechea reglementare, taxa se face venit la bugetul A.F.M., iar nu la bugetul statului.

Pârâta nu putea fi obligată la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.

Nu sunt întrunite ipotezele art.117 Cod procedură fiscală, actul în temeiul căruia reclamantul a achitat benevol taxa fiind legea, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.

Se solicită judecata în lipsă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Opel tip Vectra, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2000, fiind calculat de către Administrația Finanțelor Publice Costești, cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat.

Taxa a fost achitată la data de 20.07.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 7).

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, aplicabilă ipotezei de față, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.

Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă (filele 27-30 dosar fond).

Asupra fondului, înlocuind argumentele primei instanțe, care s-a raportat la dispozițiile reglementând taxa pentru primă înmatriculare, neaplicabile în cauză, față de data calculării și achitării taxei pentru emisii poluante, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.

Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).

Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.

În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.

Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.F.P. Costești, prin D.G.F.P. Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în ..22, județul Prahova - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, cu sediul ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013) împotriva sentinței civile nr.3726/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, și reclamantul S. V., domiciliată în Humele, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

A. T.

Judecător,

A. A. T.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. B.

Red.A.T./19.11.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3570/2013. Curtea de Apel PITEŞTI