Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 592/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 8958/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 592/R-C.
Ședința publică din 22 Februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V.,împotriva sentinței nr. 1422 din 02 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimată fiind petenta .., cu sediul în Rm. V., Calea lui T. nr. 131A, județul V..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat U. D. pentru intimata-petentă, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta-intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 18.02.2013 – prin fax și la 20.02.2013 – prin poștă, cerere prin care intimata-petentă solicită comunicarea motivelor de recurs și amânarea cauzei în acest sens.
Apărătorul intimatei-petente arată că a luat cunoștință de motivele de recurs, astfel că nu mai susține cererea de amânare a cauzei pentru comunicarea acestora. Depune la dosar note de ședință și decizia DGFP V. prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de impunere. De asemenea, precizează că nu mai are cereri de formulat.
Față de această susținere, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei-petente solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 08.10.2012 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a deciziei. Arată că există motive întemeiate pentru suspendarea executării, întrucât organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Toyota RAV 4, care valorează de cel puțin trei ori suma datorată.
Subliniază că prin decizia DGFP nr. 353/10.12.2012, depusă la acest termen la dosar, intimata și-a recunoscut greșeala desființând în parte actul atacat.
În ceea ce privește fondul cauzei, arată că Tribunalul V. a fixat prim termen de judecată la 27.05.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la 19.10.2012, reclamanta . Rm.V. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Rm.V. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.FVL 627/08.10.2012 și a RIF nr.FVL 427/08.10.2012, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații fiscale în cuantum de 18.479 lei.
În motivarea cererii s-a susținut că prin actele administrative fiscale menționate s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 18.479 lei, reprezentând profit, dobânzi, TVA, dobânzi și penalități aferente.
Reclamanta arată că reținerile organului fiscal sunt eronate și date cu interpretarea greșită a art.21 alin.3 lit.n) din Legea nr.571/2003, potrivit cu care următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: „n) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit art.4 lit.t) la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții”, dar și pe cele ale art. 155 din C.fiscal, referitoare la condițiile de document justificativ.
Prin urmare, se susține că din probatoriul administrat rezultă cu certitudine faptul că în cauză trebuie acordată deductibilitate cu privire la cele două autoturisme pentru care a făcut dovada că au fost utilizate de două persoane cu atribuții în conducerea societății.
Ca atare, în opinia reclamantei, sunt întrunite cerințele art.14 din Legea nr.554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, la data achiziționării respectivelor autoturisme societatea având doi asociați, ambii cu funcții de conducere în societate.
De asemenea, a invederat că potrivit art.145 alin.2 Cod fiscal, pentru exercitarea dreptului de deducere, condițiile impuse de legiuitor constau în utilizarea bunurilor pentru folosul operațiunilor taxabile și existența facturii, astfel că orice altă interpretare a acestor dispoziții este nulă de drept, excedând cadrului legal.
Și cea de-a doua condiție prevăzută de textul art.14 din Legea nr.554/2004 este în opinia reclamantei întrunită prin aceea că intimata a dispus instituirea măsurilor asiguratorii cu privire la patrimoniul societății, astfel că prin ajungerea titlului de creanță la scadență, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii, fără nicio altă formalitate.
Prin încheierea nr.1422/02.11.2012, Tribunalul Vâlvea a admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.FVL_12 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea acesteia.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, coroborate cu cele ale art.215 alin.2 Cod procedură fiscală republicat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal, până la pronunțarea instanței de fond.
Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor astfel de acte, este recunoscută și în plan european.
Astfel, potrivit Recomandării R(89)8 adoptată de Consiliul de Miniștrii al Consiliului Europei, instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă asupra măsurii de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsurii atunci când executarea actului administrativ și fiscal este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui.
În speță, instanța a constatat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este îndeplinită, din împrejurările cauzei rezultând o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Această îndoială, a rezultat explicit din modul în care organul de inspecție fiscală a apreciat că petenta nu poate beneficia de un drept de deducere pentru cheltuiala efectuată cu achiziționarea în leasing a autoturismului marca Audi, cu motivarea că nu este necesar societății în condițiile în care acesta are un singur asociat, necesitatea achiziționării acestuia neputând fi analizată decât pe fondul cauzei.
Instanța a constatat că este îndeplinită și condiția referitoare la paguba iminentă în condițiile în care sechestrul asigurător a fost aplicat pe utilitara necesară desfășurării activității petentei.
Aceasta cu atât mai mult cu cât organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituire sechestrului asupra unor bunuri a căror valoare depășește suma datorată.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 alin1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.FVL 627/08.10.2012 (raportul de inspecție fiscală incorporând o operație administrativă), până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat recurs în termen legal de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod eronat instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei de impunere emisă pe numele intimatei-reclamante, fără a avea în vedere că pentru admiterea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal este necesară întrunirea cumulativă a două cerințe, a căror definiție este dată de art.2 din Legea nr.554/2004, respectiv caz bine justificat și pagubă iminentă, astfel încât inexistența uneia atrage în mod automat respingerea cererii de suspendare.
Or, în prezenta cauză s-a susținut că lipsește condiția cazului bine justificat, mai concret, emiterea unui act administrativ fiscal a cărui legalitate este contestată.
Se susține că în mod greșit instanța a reținut că reclamanta a oferit indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal, în loc să verifice doar îndeplinirea celor trei condiții impuse de art.14 și nu să intre pe fondul cauzei, verificând temeinicia și legalitatea actului contestat.
În cauza de față, în opinia recurentei, contestatoarea nu face vorbire despre vreo îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, mai mult, este bine-cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.
Pe de altă parte, dovada plății cauțiunii nu este o condiție imperativă pentru a se dispune suspendarea executării, ci este doar o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a da eficiență art.1 din Legea contenciosului administrativ.
Totodată, s-a criticat greșita reținere de către instanța de fond a îndeplinirii condiției prevenirii unei pagube iminente, fără ca reclamanta să aducă argumente cu care să demonstreze producerea unei pagube.
De asemenea, se susține că motivarea cererii reclamantei, dar și a sentinței pronunțate este una „tradițională”, bazată numai pe susțineri teoretice nu și pe dovezi certe care să conducă la convingerea suferirii de către reclamantă a unui prejudiciu efectiv.
S-a criticat și faptul că instanța de fond a ignorat împrejurarea că interesul statului de a executa actele administrativ fiscale este mai mare decât protejarea unui interes privat, cu atât mai mult cu cât s-a procedat la încălcarea prevederilor legale prin sustragerea de plata impozitelor și taxelor către bugetul consolidat al statului.
Pe de altă parte, s-a criticat și că instanța de fond nu a ținut seama de necesitatea aplicării principiului proporționalității și nu a cântărit în mod corect interesele părților raportat la fiecare rezultat posibil, întrucât a nu executa actul administrativ fiscal înseamnă a nu executa legea, iar suspendarea este consecința unor situații extreme, temeinic motivate, care în cauză nu s-a dovedit.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii ca nefondată.
Intimata a depus la dosar întâmpinare însoțită de înscrisuri, în temeiul art.305 Cod procedură civilă (f.20-33).
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele conform art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, referitor la critica vizând greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, în partea privitoare la condițiile cumulative prevăzute de acest text, respectiv pagubă iminentă și caz bine justificat, Curtea reține că judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă cauzei cu care a fost învestit.
Într-adevăr, suspendarea executării unui act administrativ fiscal este o situație de excepție care intervine numai atunci când sunt întrunite cerințele anterior arătate, cerințe regăsite la art.2 din Legea nr.554/2004, respectiv caz bine justificat, constând în acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (lit.t) și pagubă iminentă ce reprezintă prejudiciu material viitor și previzibil (lit.ș).
În cauza de față, analizând doar sub aspect formal situația de fapt care a condus la stabilirea de către organul de control a unor obligații fiscale față de reclamantă, mai concret, ca urmare a înregistrării de cheltuieli aferente unui contract de leasing, fără a respecta prevederile legale privind limita de deductibilitate a cheltuielilor cu autoturismele utilizate de persoanele cu funcții de conducere sau de administrare din Legea nr.571/2003, Curtea reține că se impunea stabilirea situației de fapt ținând cont de circumstanțele cauzei, pentru a putea încadra operațiunile reclamantei în ipotezele prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În sensul celor precizate, dispoziția regăsită la art.105 alin.1 din OG nr.92/2003 este menită să conducă la evitarea emiterii unui act administrativ fiscal susceptibil de neexecutare ca urmare a neexaminării stărilor de fapt și a raporturilor juridice, pentru stabilirea numai a celor relevante pentru impunere.
Este real că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare și motive de nelegalitate a actului administrativ-fiscal, care nu pot fi analizate în cadrul procedurii de suspendare, însă Curtea apreciază că, în raport de înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractele de la filele 21-33, pe care organul de control le-a analizat cu ocazia emiterii actelor administrative a căror suspendare se solicită, acestea sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității deciziilor de impunere.
Totodată se va sublinia că și cea de-a doua condiție a măsurii de suspendare este îndeplinită, prin dovedirea instituirii măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri cu o valoare mai mare decât sumele reținute ca fiind datorate de intimată.
Așa cum s-a arătat anterior, întrucât măsura de suspendare a actelor administrativ fiscale este o măsură provizorie, luată în condiții ce presupun doar cercetarea aparenței dreptului reclamanților, se conchide că analiza operațiunilor efectuate de către reclamantă urmează a fi efectuată în cadrul acțiunii ce vizează fondul acțiunii în anularea actelor administrative emise pe numele reclamantei, când se va stabili dacă acestea conțin neregularități care să înfrângă prezumția de legalitate a acestor acte.
Desigur că organele administrativ fiscale sunt obligate să execute legea, dar aceasta nu înseamnă că trebuie puse în executare și actele care prezintă neregularități și sunt menite să prejudicieze persoanele cărora li se adresează.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile OG nr.92/2003 și Legea nr.554/2004, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V.,împotriva sentinței nr. 1422 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimată fiind .., cu sediul în Rm. V., Calea lui T. nr. 131A, județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red.I.B.
EM/2 ex./25.02.2013
Jud.fond.M.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2589/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2453/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
