Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2852/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2852/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 407/40/2015
Dosar nr._ - suspendare executare act administrativ -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2852
Ședința publică din data de 3 august 2015
Președinte G. C.
Judecător N. M.
Judecător M. L.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta ., cu sediul în comuna M. E., ., împotriva sentinței nr. 629 din 27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimată fiind pârâta Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției, nr.5, județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic I. D., pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind reprezentantul intimatei-pârâte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în procedura de regularizare a cererii intimata a depus întâmpinare.
Verificându-și competența, în baza art. 131 din Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 Cod de procedură civilă și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004.
Reprezentantul recurentei-reclamante depune răspuns la întâmpinare, iar, întrebat fiind, arată că în recurs nu a depus delegația sa de reprezentare, însă există la dosarul de fond; de altfel, sub acest aspect mai arată că cererea de recurs este semnată și de administratorul societății pe care o reprezintă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei ., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar în rejudecare, admiterea cererii și dispunerea suspendării Deciziei de impunere nr. F-BT 14 din 28.01.2015, Raportului de Inspecție fiscală nr. F-BT 12 din 28.01.2015 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6097 din 28.01.2015, așa cum a dezvoltat și în răspunsul său la întâmpinare depus la dosar.
Declarând dezbaterile închise, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2015, sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-BT 12 din 28.01.2015, raportului de inspecție fiscală nr. F-BT 12 din 28.01.2015 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6097 din 28.01.2015 primite în data de 30.01.2015, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare astfel:
a) impozit pe profit in suma de 34.031 lei, dobânzi/majorări de întârziere în suma de 3.029 lei și penalități de întârziere în suma de 2.083 lei;
b) TVA in suma de 124.439 lei, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 11.106 lei și penalități de întârziere în suma de 9.931 lei;
c)cheltuieli nedeductibile fiscal privind energia electrică în valoare de 23.216 lei;
d) cheltuieli cu rumegușul în valoare de 27.084 lei, aferent anului 2012 și 2013;
Prin sentința nr. 629 din 27 mai 2015 Tribunalul B. – Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta-reclamantă . B., criticând-o pentru nelegalitate.
Motivându-și recursul, recurenta a arătat referitor la condiția cazului bine justificat, că definiția s-a referit la împrejurări legate stări de fapt și de drept care erau de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Aceste împrejurări au urmat a fi apreciate de către instanță, în acest sens fiind și practica CEDO.
A mai precizat reclamanta că instanța de fond a apreciat că aceste împrejurări ce priveau legalitatea actului administrativ pot fi analizate doar în procedura de fond a contestației, iar probele aduse tocmai s-au referit la fondul problemei.
Ori, în apărări reclamanta a vorbit de aspecte din decizia de impunere care au fost de natură a crea o îndoiala serioasă în ce privește legalitatea acestuia.
Cu privire la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte a statuat că pentru constatarea
îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuia să procedeze ia analizarea criticilor de nelegalitate pe care s-a întemeiat însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuia să și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care are
capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură
un act administrativ.
Chiar aceste exemple aduse în fata instanței, duc la concluzia unor îndoieli cu privire la legalitatea actului, iar aceste aspecte nu au fost de natură a analiza atribuțiile organului de control.
Ca urmare recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 629 din 27 mai 2015 A Tribunalului B., iar în rejudecare, admiterea cererii și dispunerea suspendării Deciziei de impunere nr. F-BT din 28.01.2015, Raportului de inspecție fiscală nr. F-BT 12 din 28.01.2015 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6097 din 28.01.2015, primite în data de 30.01.2015, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.07.2015 (f. 15-17) intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
A arătat că suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii de pagube iminente.
Admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii pe fond, este condiționată de existenta justificării temeiniciei precum și de dovada existentei producerii unei pagube iminente.
Cu privire la cazul bine justificat, pârâta a considerat că nu a fost dovedită această primă condiție de suspendare, nerezultând împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în sensul Legii nr.554/2004 reclamanta nemotivându-și în acest sens în nici un fel acțiunea.
Cuantumul obligațiilor de plata, reprezentând obligații de plata, au constituit un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Legea nr.554/2004.
A mai menționat pârâta că obligațiile stabilite în sarcina contestatoarei au fost generate de verificările efectuate urmare inspecției fiscale efectuate, constatările fiind evidențiate atât în Raportul de inspecție fiscala F-BT nr.12 din 28.01.2015 cât și în Decizia de Impunere F-BT nr.14 din 28.01.2015.
Având în vedere dispozițiile generale ale Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ și ale OG nr.92/2003 - Codul de procedură fiscală, a rezultat că actul administrativ în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte din dispozițiile art. 14 cât și din dispozițiile generale ale Legii nr.554/2004 a rezultat că suspendarea executării unui act administrativ a fost o măsură excepțională care a putut surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege.
Secția de C. administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care s-a întemeiat însăși cererea de anulare a actului administrativ ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care aveau capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
De asemenea noțiunea de pagubă iminentă a avut în vedere producerea unui prejudiciu. A mai arătat că în cauză este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal să aibă drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale, dar atâta vreme cât acest lucru avea la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu s-a circumscris cerințelor art.2 al.1 din lege (Deciziile nr.256/2006, nr.184/2007, nr. 517/2008 nr. 1.211/2008, nr. 804 din 27 septembrie 2007, nr.700/2008 etc. ale Curții Constituționale).
Totodată a mai precizat pârâta că instanța de fond, corect a apreciat că nu poate fi reținută existenta primei condiții de admisibilitate a cererii, motiv pentru care nu mai era necesară a fi analizată cea de-a doua, respingând ca nefondata cererea de suspendare pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând recursul, ale cărui motive se subsumează celor prevăzute la art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru cele ce urmează:
Așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, cele două condiții cumulative necesar a fi îndeplinite în vederea suspendării executării actului administrativ, condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite în cauză. Condiția “cazului bine justificat” astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 nu a fost dovedită în cauză; reclamanta nu a probat existența unor stări de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra actului administrativ a cărui suspendare a executării a solicitat – susținerea că sumele stabilite suplimentar la plată sunt foarte mari față de cifra de afaceri, nefăcând dovada îndoielii asupra legalității actului emis, de altfel executoriu.
Condiția “pagubei iminente”– astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 este fără eficiență a fi analizată în situația în care textul legal vizează îndeplinirea cumulativă a celor două condiții enumerate. În subsidiar însă este de menționat că nici această condiție nu a fost dovedită prin depunerea de acte contabile, reclamanta făcând doar referire la situații ce țin de fondul cauzei și de circumstanțiere (a achitat taxele, impozitele la zi etc.)
Față de aceste considerente, sentința recurată fiind emisă cu respectarea prevederilor legale speciale în materie, conform art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta ., cu sediul în comuna M. E., ., împotriva sentinței nr. 629 din 27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ,intimată fiind pârâta Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției, nr.5, județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 august 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.G.C
Jud. fond. R. M.
Tehnored. V.G. /4Ex./03.09.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1549/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1661/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
