Alte cereri. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 94/240/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 03.10.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.10.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă . împotriva Încheierii de ședință din 19.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Orașul Hațeg reprezentat prin Primar, Primăria Orașului Hațeg și Primarul Orașului Hațeg, având ca obiect sesizare C.C.R..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Împotriva Sentinței civile nr. 6551/2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a formulat recurs ., în contradictoriu cu intimații ORAȘUL HAȚEG, PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG și PRIMARUL ORAȘULUI HAȚEG prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere și a actelor de executare, obligarea la repararea pagubei pricinuite și plata cheltuielilor invocate
La termenul de judecată acordat la data de 11 septembrie 2013, recurenta prin administrator a depus la dosarul cauzei cerere de sesizare a Curții constituționale și cerere de sesizare a C.J.U.E, instanța rămânând în pronunțare cu privire la cererile depuse.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată a dispozițiilor art. 253 din Codul fiscal, recurenta a prezentat următoarele argumente:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 253 din Codul fiscal așa cum este formulat.
Recurenta a motivat că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât de judecarea acesteia depinde asigurarea unei judecăți echitabile și imparțiale a prezentei cauze, în conformitate cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că justifică interesul legitim în judecarea acestei excepții de neconstituționalitate pentru asigurarea unui cadru procesual legitim în judecarea cauzei.
Recurenta prin administrator prezintă următoarele argumente de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 253 Cod procedură fiscală:
Se susține că dispozițiile art. 253 din Codul fiscal încalcă următoarele prevederi constituționale: art. 1 alin. (4) - Principiul separației și echilibrului puterilor in stat, art. 11 alin. (1) - Respectarea obligațiilor internaționale, Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale Articolul 1 Protecția proprietății, Declarația Universala a Drepturilor Omului Articolul 17, art. 44 din Constituție - Dreptul de proprietate privată, art. 136 Proprietatea.
Se învederează că în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că existența dreptului dobândit cu rea-credință sau prin abuzul autorităților publice nu este compatibilă cu garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, potrivit art.57 din Constituție, care prevede că cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună - credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Garantarea proprietarii are in vedere dimensiunea retroactiva, responsabilitățile prezente si dimensiunea proiectiva. Garantarea proprietății exprima faptul ca dreptul de proprietate este sfanț si imprescriptibil. In aceasta accepție, raportul dintre ocrotire si garantare este un raport de parte la întreg.
Garantarea proprietății presupune o dimensiune retrospectiva. Ceea ce înseamnă așezarea acesteia pe o baza morala. Astfel, statul este dator sa repare abuzurile săvârșite in trecut împotriva proprietății. Restituirea proprietarilor si reparațiile materiale pentru agresiunile împotriva proprietății private sunt obligatorii. Fiecare roman trebuie sa știe ca nimeni nu-1 poate deposeda de bunurile sale, multe sau puține, dobândite in mod legal.
Garantarea proprietății presupune o dimensiune prospectiva. Aceasta înseamnă ca statul este dator sa înlăture obstacolele din calea dezvoltării proprietății. Dezvoltarea propriei proprietății este o obligație a persoanei, nimeni neputând sa se substituie acesteia si neavând dreptul de a cere statului sau comunității sa o facă in locul sau. In același timp, însa, spiritul antreprenorial si asumarea riscului trebuie încurajate si atitudinea statului trebuie sa fie respectuoasa si binevoitoare fata de întreprinzători, fata de acele inițiative menite sa sporească, sa diversifice, sa înfrumusețeze ori sa asigure proprietatea.
Administratorul recurentei consideră ca dispozițiilor art. 253 din Codul fiscal încalcă Principiul Proporționalității.
In dreptul Uniunii, CJUE a statuat că statele membre pot adopta sancțiuni în cazul nerespectării obligațiilor prin care se urmărește asigurarea colectării corecte a impozitelor și prevenirea evaziunii fiscale, iar dreptul comunitar nu împiedică statele membre să impună, dacă este cazul, o amendă sau o sancțiune pecuniară proporțională cu gravitatea faptei.
Principiul neutralității fiscale, în calitate de principiu fundamental important pentru instituirea și funcționarea sistemului comun de taxe, trebuie interpretat în sensul că permite o practică de control fiscal, prin care, atunci când se constată o nerespectare a legislației fiscale, se aplică o sancțiune pentru întârzierea plății constând în plata unor dobânzi. Acest element este de apreciat atunci când legislația este clară, dar art. 253 din Codul fiscal este extrem de relevant pentru că aduce în lumină practicile excesive ale ANAF:
Plata unor dobânzi de întârziere poate constitui o sancțiune adecvată, cu condiția ca aceasta să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului, care constă în prevenirea fraudei și în asigurarea colectării corecte .
O asemenea sancțiune este disproporționată. Aprecierea caracterului proporțional al sancțiunii revine instanței de trimitere. Majorările, dobânzile și penalizările pot să fie și de patruzeci de ori mai mari decât presupusul prejudiciu cauzat. Multe din drepturile contribuabilului trebuie regândite pentru aducerea ANAF în epoca curentă europeană, dincolo de feudalismul măsurilor propuse printr-o legislație care este letală contribuabilului.
Prin analogie recurenta prin administrator consideră că este relevantă Cauza Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak Orlowski, C 188/09 punctele 29, 30.
In această privință, în lipsa unei armonizări a legislației comunitare în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un regim instituit prin această legislație, statele membre sunt competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate. Acestea sunt totuși obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale și, în consecință, cu respectarea principiului proporționalității.
In ceea ce privește aplicarea concretă a principiului proporționalității, este de competența instanței de trimitere să aprecieze dacă măsurile naționale sunt compatibile cu dreptul Uniunii, Curtea fiind competentă numai să furnizeze toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi permită instanței de trimitere să aprecieze o astfel de compatibilitate.
Cauza 262/99, punctul 67 se referă la modul în care instanțele naționale trebuie să analizeze și să pună în echilibru, măsurile administrative, respectiv sancțiunile care cuprind amenzile, penalizările, însoțite de dobânzi. In absența unei legislații armonizate la nivelul Uniunii în domeniul penalizărilor aplicabile acolo unde condițiile scrise nu sunt urmate, Statele Membre sunt împuternicite să aleagă acele penalități care li se par apropiate. Ei trebuie, să-și exercite această putere, în conformitate cu dreptul comunitar și a principiilor sale generale, și, în consecință, cu principiul proporționalității.
C-210/91 punctul 20, C-286/82 și 26/83 Luisi și Carbone împotriva Ministero del Tesoro, C-68/88 Commission v Greece și Cauza 203/80 Casați, paragraph 27, indică importanța principiului proporționalității (traducere): Măsurile administrative și penalitățile nu trebuie să treacă dincolo de ce este strict necesar, în așa fel încât procedurile de control să nu fie făcute în așa fel încât să îngrădească libertățile pe care le cere Tratatul și nu trebuie să fie însoțite de o penalitate disproporționată cu gravitatea încălcării, în așa fel încât să devină un obstacol în exercitarea acelei libertăți.
Principiul proporționalității mai este analizat și de Cauza Ecotrade, C-95/2007 care are în vedere elemente care sunt aplicabile astăzi controalelor ANAF.
Art. 1 alin. 4 - Principiul separației și echilibrului puterilor in stat
Adoptarea de către Parlament a unui proiect de lege se poate efectua prin procedura legislativa obișnuita, prin dezbatere în Parlament, în procedura de urgenta. Ultima varianta reprezintă o soluție in extremis, si își găsește justificarea numai în cazuri de extrema urgenta, sau atunci când structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuala sau de urgenta. In momentul de fata coaliția guvernamentala are în Parlament o majoritate de ordinul a 70 %, așa încât motivul existentei unei structuri nefavorabile nu poate fi invocat. Nici urgența numai poate fi invocata.
Recurenta prin avocat învederează faptul ca promulgarea acestei legi prin procedura ordonanței de urgenta a Guvernului contravine Art. 1 alin. 4 - Principiul separației și echilibrului puterilor, din Constituția României. Art. 11 si Art. 20.
Se mai arată că art. 11 și 20 din Constituție implica, printre altele, respectarea prevederilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, a recomandărilor delegaților Miniștrilor care supraveghează executarea hotărârilor Curții, precum si a recomandărilor din deciziile CEDO.
In aceasta privința, trebuie reamintit scopul Convenției care este de a proteja drepturi, nu teoretice si iluzorii, ci concrete si efective.
Având în vedere cele învederate, recurentul solicită pronunțare în sensul admiterii acestora ca fiind fondate și sesizarea Curții Constituționale.
Prin încheierea de ședință din 19 Septembrie 2013, Tribunalul T. a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentă prin administrator.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, tribunalul a constatat că reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 253 din Legea nr. 571/2003.
În motivarea excepției, s-a susținut, în esență, că art. 253 din Legea nr. 571/2003 contravine prevederilor art. 1 alin. (4) - Principiul separației și echilibrului puterilor in stat, art. 11 alin. (1) - Respectarea obligațiilor internaționale, art.44 Dreptul de proprietate privată, art. 136 Proprietatea.
S-a reținut că, potrivit art. 29 al. 1 din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia iar potrivit al. 3, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea Curții Constituționale, având în vedere următoarele motive: în fața instanței s-a invocat excepția de neconstituționalitate a unui articol de lege, respectiv art. 253 din L.571/2003 care este în vigoare și privește „Calculul impozitului datorat de persoanele juridice”; reclamanta prin acțiunea de față, aflată în faza recursului, a solicitat anularea unor acte de executare silită, respectiv a titlului executoriu nr.6/20 și a somației nr.2532/04.04.2011 emise în dosar nr. 233/2003 de către Primăria Orașului Hațeg prin care aceasta a fost obligată la plata impozitului agricol, pe clădiri și teren actele de executare fiind emise în baza art. 141 și 145 din O.G. 92/2003. Astfel instanța constată că articolul de lege a cărui neconstituționalitate este susținută de către reclamantă nu are legătură cu soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât motivele invocate de recurentă în susținerea contestației la executare, respectiv faptul că nu au fost respectate prevederile art. 145 alin 1 din O.G. 92/2003 privind comunicarea somației; privind comunicarea titlului executoriu și emiterea actelor de executare pentru obligații fiscale prescrise, nu au legătură cu calculul impozitului prevăzut de art. 253 din L.571/2003 a cărui constituționalitate se contestă.
În consecință, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamantă, aceasta fiind nerespectând prevederile art. 29 alin.1 din L.47/1992. Art. 29 alin.5 din L.47/1992, prevede: „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal reclamanta ., solicitând modificarea acesteia și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, învederându-se că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, raportat la disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992, că aceasta poate fi invocată în orice stadiu a pricinii, că respingerea excepției de neconstituționalitate a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 CEDO, că excepția a fost respinsă fără vreo motivare, contrar art. 23 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, că soluția adoptată de Tribunalul T. implică substituirea acestuia în prerogativele Curții Constituționale, că în mod eronat încheierea de respingere s-a considerat a nu fi supusă controlului judiciar, contrar art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, modul în care instanța învestită cu soluționarea litigiului de fond a făcut analiza cauzelor de inadmisibilitate a excepției fiind supus controlului judiciar, procedura de invocare a excepției și de sesizare a Curții Constituționale având caracter autonom, dreptul la recurs fiind garantat de art. 6 și 13 din CEDO.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Recursul declarat este nefondat.
Contrar susținerilor recurentei, Tribunalul T. a analizat în mod judicios condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate și, implicit, cererea de sesizare a Curții Constituționale, prin aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992. Astfel, rezultă din considerentele încheierii atacate că Tribunalul T. a considerat că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care aceasta reprezintă o dispoziție privind calculul impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice, în timp ce tribunalul era învestit cu soluționarea unei contestații la executare, în cadrul căreia s-a solicitat anularea unor acte de executare silită, respectiv a titlului executoriu și a somației.
Se constată că concluzia tribunalului este corectă, respectiv, că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, dat fiind obiectul acesteia, mai sus descris, de vreme ce reclamanta nu atacă în speță titlul de creanță, ci doar actele de executare silită întocmite de intimată.
Pe de altă parte, este de reținut că, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, revine instanței de trimitere atribuția de a analiza caracterul admisibil al excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa, respectiv, necesitatea soluționării excepției în vederea analizării pricinii cu care a fost învestită, astfel încât nu s-ar putea constata că Tribunalul T. s-a substituit instanței constituționale, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.
De asemenea, se constată că prin încheierea atacată nu s-a încălcat dreptul recurentei la calea de atac, în dispozitivul acesteia fiind consemnat în mod expres dreptul de promovare a recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare în ce privește excepția de neconstituționalitate, rezultând astfel că sunt lipsite de obiect toate argumentele din cererea de recurs referitoare la completarea dispozițiilor din Legea nr. 47/1992 cu normele procedurale de drept comun, pentru asigurarea dreptului la recurs, exigență impusă de art. 6 și art. 13 din CEDO.
În fine, instanța reține că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, de care se prevalează recurenta, procedura de sesizare a Curții constituționale pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate fiind reglementată în art. 29 și următoarele din același act normativ, în timp ce art. 23 alin. 5 este amplasat în secțiunea legii care vizează verificarea constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției, situație ce nu se regăsește în speță.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefundat recursul declarat, iar în baza art. 274 C.pr.civ., se va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă . împotriva Încheierii de ședință din 19.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Orașul Hațeg reprezentat prin Primar, Primăria Orașului Hațeg și Primarul Orașului Hațeg.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. A. P. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
RED/ R.C./28.10.2013
TEHNORED/D.C./ 28.10.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecători: N. A. F., I. I., D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8197/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... → |
|---|
