Alte cereri. Decizia nr. 6547/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6547/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 631/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 17.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.6547
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.07.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul G. D., împotriva deciziei civile nr.866/05.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Curții de Apel Timișoara, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuentul personal, asistat de avocat Iedu A. G., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a atașat dosarul de fond nr._ al Curții de Apel Timișoara.
Instanța procedează la legitimarea revizuentului, acesta legitimându-se cu C.I., . nr._.
Reprezentanta revizuentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta revizuentului solicită admiterea cererii de revizuire, iar în rejudecarea recursului să se dispună respingerea recursului formulat de intimata A.F.P. Timișoara și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2011 pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul G. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a solicitat instanței să dispună restituirea taxei pe poluare în sumă de 4.867 lei, achitată cu chitanța . nr._/16.03.2011, pentru autoturismul marca Ford tipul Fiesta, cu nr. de înmatriculare_, având nr. identificare WF0AXXGAYAXU37863.
Prin sentința civilă nr. 624/7.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., - a admis acțiunea formulată de reclamantul G. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București,având ca obiect pretenții; - a obligat pârâta A.F.P. Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 4.867 lei; - a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 39,3 lei; - a admis cererea de chemare în garanție; - a obligat chemata în garanție, A.F.M. la achitarea sumei de 4.867 lei, către pârâta A.F.P. Timișoara.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauza a paratei A.F.P. Timișoara, iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.866/05.03.2013 pronunțată în dosar nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 624/7.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
A modificat sentința civilă recurată în sensul că: - a respins acțiunea formulată de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; - a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 16.03.2011, cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, a unui autoturism marca Ford Fiesta, fabricat în anul 1999 și înmatriculat pentru prima dată în 18.04.2000.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată că autoturismul în discuție, care pare să fie un autoturism second hand, fabricat cu 11 ani anterior înmatriculării în România – că reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantului i s-a pus în vedere prin citația adresată domniei sale pentru termenul din 5.03.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv să depună la dosar copia certificată a actului de înmatriculare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene – astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 9 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, prin care Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că o bună parte din jurisprudența Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei respective.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 TFUE este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, Curtea a constatat că art. 110 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Nefiind aplicabil în speță art. 110 TFUE, Curtea a constatat că nu există nici un temei pentru a se constata caracterul discriminatoriu al taxei de poluare contestate în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, acțiunea în restituirea taxei nefiind întemeiată.
În consecință, Curtea a considerat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei plătite de reclamant, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 624/7.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, Curtea la admis.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, a modificat sentința civilă recurată în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Totodată, Curtea a respins și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având în vedere lipsa de obiect a acesteia, în condițiile în care pârâta nu a fost obligată prin hotărâre la restituirea taxei sau la plata altor sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire, revizuentul G. D., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.06.2013, sub nr._ .
În motivarea cererii se arată că, instanța de recurs a considerat că, în speță sunt incidente condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și anume că, art. 110 T.F.U.E. nu este aplicabil în speță deoarece reclamantul nu a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Se mai arată că, a fost legal citat cu această mențiune dar, datorită faptului că nu era în posesia acestor dovezi, deoarece documentele care atestă înmatricularea autoturismului în U.E. (contract de vânzare cumpărare și talon autoturism) se află la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor T., reclamantul nereținând aceste documente în copie nu a putut face această dovadă.
Mai mult, în perioada în care a fost citat și până la termenul de recurs nu s-a aflat în țară deci îi era imposibil să facă vreun demers ca să poată obține aceste documente. Văzând prin intermediul site-lui Ministerul Justiției soluția dată de Curtea de Apel Timișoara, a luat legătura cu un avocat care l-a îndrumat să facă o cerere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor T., pentru a obține o adeverință care să ateste că autovehiculul a fost într-adevăr înmatriculat într-un stat U.E. respectiv Germania. La data de 06.06.2013 prin intermediul avocatului a solicitat copia deciziei civile nr. 866 a Curții de Apel Timișoara (care i s-a eliberat în 12.06.2013), pentru a putea afla exact motivul pentru care a fost admis recursul A.F.P. Timișoara.
Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii de revizuire, desființarea în tot a deciziei Curții de Apel în sensul respingerii recursului formulat de A.F.P. Timișoara și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul T., cu cheltuieli de judecată.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând cererea de revizuire în funcție de motivele invocate instanța în baza disp. art. 322 pct. 5 C.pr.civilă o va admite ca fiind întemeiată, va anula decizia civilă nr.866/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și rejudecând recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin decizia civilă nr.866/05.03.2013 pronunțată în dosar nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 624/7.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a modificat sentința civilă recurată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, reținând că în speță sunt incidente condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și anume că, art. 110 T.F.U.E. nu este aplicabil deoarece reclamantul nu a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
La fila 5 din dosar se află adresa nr._/22.04.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor T. din care reiese că autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, unde a fost înmatriculat din data de 18.04.2000, iar dovada taxei de poluare s-a făcut cu chitanța nr. TS6_ DIN 16.03. 2011.
Curtea constată că în speță sunt incidente disp. art. 322 pct .5 C. pr. Civilă, întrucât prin actul arătat mai sus, reclamantul revizuent a făcut dovada provenienței dintr-un stat membru al U.E a autoturismului importat, fiind aplicabile disp. art. 110 T.F.U.E.
Motivele invocate de către revizuient nu se încadrează la nici unul din motivele prevăzute imperativ de art. 322 pct. 1-9 C.procedură civilă, astfel că instanța va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de către revizuent .
În baza disp. art. 274 alin. 2 C.pr.civilă, obligă pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamantul revizuent a sumei de 310 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite revizuirea formulată de revizuentul G. D. împotriva deciziei civile nr.866/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ .
Anulează decizia civilă nr.866/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și rejudecând recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara îl va respinge ca nefondat.
Obligă pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamantul revizuent a sumei de 310 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU M. C. D. C. D. O.
GREFIER,
M. T.
RED:M.B./23.07.2013
TEHNORED:M.T./23.07.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – N. A. F.
Instanța de recurs:Curtea de Apel Timișoara
Judecători – D. D./R. P./R. O.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2124/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 19/2013.... → |
|---|








