Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2014/30/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 3 decembrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc Sânnicolau M., în contradictoriu cu reclamantul B. P. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.4530/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat B. P. I., avocat I. B., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 18.11.2013 de către reclamantul intimat B. P. I., întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și chitanța privind achitarea onorariului avpcațial în cuantum de 1.200 lei.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T., reclamantul B. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții AFP Sannicolau M., DGFP T., Administrația F. pentru Mediu, obligarea la restituirea sumei de 8584 lei, sumă actualizată cu rata dobânzii legale conform C.pr.fiscală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4530/04.09.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu București.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T..
A admis în parte cererea formulata de reclamantul B. P. I., in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 8584 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitata prin chitanta TS4B/_/2.03.2009, la plata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 1039,3lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că reclamantul Brailean A. a cumpărat în anul 2008, autoturismul marca Renault, prima înmatriculare la 17.02.1998, iar pentru a-l înmatricula în circulație în România a achitat taxa de poluare în cuantum de 8584 lei la data de 2.03.2009.
Înainte de a proceda la analiza susținerilor reclamantului, instanța, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., se va pronunța asupra excepțiilor invocate.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pârâta AFP Sannicolau M. este instituția care a stabilit prin decizia de calcul obligația de plată a sumei de 8584 lei cu titlu de taxă de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria Sannicolau M.. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
În ceea ce privește DGFP, aceasta nu este instituția care a stabilit prin decizia de calcul obligația de plată a sumei de 8584 lei cu titlu de taxă de poluare, motiv pentru care nu are calitate procesuală pasivă
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 (T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Față de aceste considerente, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 8584 lei.
Referitor la cererea reclamantului privind actualizarea sumei cu rata dobânzii legale prevăzută de C.pr.fiscală, tribunalul a constatat că este întemeiată, și a fost admisă, având în vedere Hotărârea pronunțată de CEJ în cauza 565/11, dobânda urmând a fi calculată de la data plății.
Față de cele ce preced în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea, iar în temeiul art. 451 C.pr.civ. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 1039,3, procedând la reducerea onorariului avocațial de la 2000 la 1000 lei în baza art. 274 alin. 3 c.pr.civ, față de complexitatea scăzută a pricinii, precum și munca efectivă depusă de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 4530/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc Sânnicolau M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivare se arată că în fapt, reclamantul a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare și, pe cale de consecință, să dispuneți restituirea sumei de 8.584lei.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, raportat la considerentele hotărârii pronunțate de către Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza T., pârâta recurentă face următoarele mențiuni:
Curtea de la Luxemburg a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie simulare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, iar, în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub primul aspect, Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudenței constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicată unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național - hotărârea din 9 martie 1995 - Nunes - Tadeu.
Mai mult, Curtea reține că din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocaziei importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național. Pentru a obține acest rezultat, menționează curtea, deprecierea vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei, în baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului etc.
În acest sens, pârâta recurentă solicită instanței să observe că instanța comunitară reține că „prin introducerea în calcului taxei a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a "stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea instituită prin O.U.G. 50/2008 garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului".
Așadar, concluzia instanței comunitare este în sensul că un sistem precum cel instituit prin O. U. G. 50/2008, care ia în considerare, la calculul taxei, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente deferitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O. U. G. 50/2008.
Aplicând aceste prevederi speței de față, recurenta solicită a se observa că reclamanta nu a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească starea generală a vehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare sau a dotărilor sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la criteriile stabilite de O.U.G. 50/2008, taxa de poluare stabilită și achitată este în cuantum de 4.813 lei, valoare care încorporată în valoarea reziduală a acestui vehicul nu depășește valoarea reziduală a unui vehicul cu aceleași caracteristici înmatriculat pe piața internă, motiv pentru care prevederea legală incriminată nu încalcă prevederile art. 110 TFUE.
În al doilea rând, Curtea a analizat speța sub aspectul neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub acest aspect, Curtea a arătat că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, în acest sens, după cum s-a arătat și în hotărârea Nadasdi și N., împrejurarea instituirii unui impozit nou nu poate fi, prin ea insăși, considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
Cu toate acestea, Curtea arată că interdicția prevăzută la art. 110 din TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din state membre, favorizând produsele naționale. Însă, se menționează în continuare, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
În acest sens, raportat la prevederile punctului 58 din Hotărârea pronunțată în cauza T., rezultă că o valoare a taxei de poluare care, prin aplicarea criteriilor stabilite în O.U.G. 50/2008, depășește un procent de 30% din valoarea de piață a vehiculului supus taxei trebuie apreciată ca fiind de natură a descuraja importul și punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, în aceste condiții nu se poate vorbi în termeni reali despre o descurajare a importului de vehicule de ocazie cumpărate dintr-un stat membru și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici despre o încălcare a art. 110 din TFUE.
Nu în ultimul rând, pârâta recurentă învederează instanței că concluzia la care a ajuns Curtea de la Luxemburg în cauza T. este că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în liberă circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de "ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Per a contrio, dacă regimul măsurii fiscale nu descurajează punerea în liberă circulație a unor vehicule de ocazie din import, cum este cazul în speța de față, art. 110 TFUE nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă sau un impozit nou.
Așadar, Curtea nu a menționat în mod direct și lipsit de echivoc că O.U.G. 50/2008 încalcă art. 110 din TFUE, din contră, din considerentele hotărârii se desprinde ideea potrivit căreia statele membre sunt libere să stabilească taxe și impozite noi, însă în așa măsură încât să nu descurajeze produsele similare de pe piețele externe.
Astfel că, din punctul de vedere al pârâtei recurente, rămâne ca, de la caz la caz, instanța națională să examineze în ce măsura taxa de poluare achitată de către contribuabil este sau nu în contradicție cu art. 110 TFUE.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041, C. proc. civ, precum și textele de lege mai sus invocate.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat B. P. I. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefundat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art.3041 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă OUG nr. 50/2008 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pe poluare (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul F. pentru mediu, care se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., a emis acte administrative și au exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se privesc a fi nefondate susținerile recurentei și pe fondul cauzei.
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamantul, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat parțial, apreciind că acest cuantum stabilit corespunde deplin gradului de complexitate a cauzei și muncii efective depuse de avocat în redactarea și susținerea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc Sânnicolau M., în contradictoriu cu reclamantul B. P. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr.4530/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat parțial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.XII.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.D.D./10.12.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./10.12.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 13/2013.... → |
|---|
