Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4980/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4980/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 7668/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -29.03.2013

DECIZIA CIVILĂ NR.4980

Ședința publică din 04.06.2013

PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5424/26.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat Țica C.-I. și pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă și dovada înmatriculării autovehiculului într-un alt stat membru al U.E., anterior înmatriculării în România.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 5424/26.XI.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul Țica C. I. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. și în consecință:

A anulat Decizia de calcul nr._/01.10.2012 emisă de AFP A..

A respins capătul de cerere privind anularea Deciziei ce va fi emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. în soluționarea contestației reclamantului.

A obligat pârâta AFP A. să îi restituie reclamantului suma de 5.629 lei, achitată conform Chitanței . nr._/08.10.2012, reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei -17.10.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.

A obligat pârâta AFP A. să plătească reclamantului suma de 47,30 lei cheltuieli de judecată.

În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamantul Țica C. I. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. solicitând anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/1.10.2012 emisă de A.F.P. A. prin care a fost obligat la plata sumei de 5.629 lei în vederea primei înmatriculări în România a autovehiculului marca Audi, model A4, norme de poluare E3, anul fabricației 2000, . WAUZZZ8DZYA_, data primei înmatriculări 5.07.2001; anularea deciziei ce va fi emisă de D.G.F.P. A. în soluționarea contestației ce a formulat-o împotriva deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule menționată; restituirea de către pârâtă; restituirea de către pârâta de ord. I a taxei de poluare de 5.629 lei achitată cu chitanța TS4B nr._/8.10.2012 în baza Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/1.10.2012 emisă de A.F.P. A., actualizată cu dobânda în materie fiscală determinată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, calculată până la restituirea efectivă; plata de către pârâți a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar.

Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.

În speță OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.

Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.

Potrivit normelor comunitare:

- art. 25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.

- art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat European.

Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008, pe care o abrogă, este limitată la anumite categorii de autovehicule.

Textul art. 110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare.

De asemenea s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.

Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.

Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa pentru emisii poluante prelevată în condițiile OUG nr.50/2008 este discriminatorie, pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi restituie suma de 5629 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată de reclamant.

Cu privire la cererea reclamantului privind anularea deciziei de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice A., pentru considerentele de legalitate mai sus expuse, a dispus și anularea deciziei de calcul a taxei nr._/ad/01.10.2012 emisă de pârâtă.

A respins capătul de cerere privind anularea deciziei ce va fi emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în soluționarea contestației reclamantului, nefiind specificată de reclamant, respectiv emisă de pârâtă, cererea a fost găsită inadmisibilă.

În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei respectiv 17.12.2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să îi plătească reclamantului suma de 47,30 lei cheltuieli de judecată, constând din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.

Recurenta arată că potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, reclamanta neinvocând faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare.

Față de prevederile comunitare invocate, arată că trebuie reținut că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.

Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Incidența dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 T.C.E.) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de CO2, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale si fără a avea efect discriminatoriu.

De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.

Față de cele expuse mai sus, se reține că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege."

Se mai arată ca efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. nu sunt incidente în cazul în care taxa a fost stabilită în conformitate cu Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în virtutea principiului general de drept tempus regit actum, ambele hotărâri fiind pronunțate față de dispozițiile legale abrogate.

Examinând recursul pârâtei, se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva sentinței civile nr. 5424/26.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, pentru că:

Potrivit dosarului, Curtea reține că reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii sale.

În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.

Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.

În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.

În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.

De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.

Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.

Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.

Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.

Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantei pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.

D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.

În consecință, recursul se respinge ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5424/26.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 4.VI.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. D. R. P. R. O.

GREFIER

M. S.

Red. RO/06.06.2013

Tehnored.MS/10.06.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul A. - judecător L.-M. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4980/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA