Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 6890/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 4 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: L. C.

JUDECĂTOR: PROF.UNIV.DR.L. B.

JUDECĂTOR: E. N.

GREFIER: I. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent L. D. C. și pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, împotriva Sentinței civile nr. 647/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat, pentru reclamantul recurent, d-nul avocat B. M. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent a depus chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 620 lei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea a acordat cuvântul în susținerea recursurilor.

Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului reclamantului, astfel cum a fost promovat, și respingerea recursului declarat de pârâta recurentă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 620 lei.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 647/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..

A fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. D. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice la restituirea sumei de 2310 lei, cu titlu de taxă de poluare.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice la plata sumei de 343,30 lei, cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul recurent L. D. C. și pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, au declarat recurs.

În recursul reclamantului recurent se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța i-a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată derivate din onorariul avocațial, contrar art.6 din CEDO, care prevede exigența motivării unei hotărâri judecătorești căci instanța nu și-a motivat hotărârea în legătură cu modul de soluționare a acestui petit.

În recursul pârâtei recurente se invocă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.

Totodată, în recursul pârâtei recurente se invocă nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. - S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C. - S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice a orașului Reșița neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..

Pe fondul cauzei, se susține compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, actul normativ fiind emis tocmai pentru a asigura conformitatea dreptului intern cu dreptul U.E.

Critica este îndreptată și sub aspectul modului de soluționare al cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, întrucât organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O.U.G nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, Administrația F. pentru Mediu București, fiind invocate în acest context dispozițiile art. 60 – 63 Cod procedură civilă, care reglementează instituția chemării în garanție.

Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându – se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.

Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.

În cauză, nu s-a depus întâmpinare.

Verificând recursurile astfel declarate, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 (aln.3) Cod procedură civilă, între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauza, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusa în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constanta dezvoltata ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României

De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul înregistrat 6.11.2012 și judecat in 20.03.2013, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentantul reclamantului în proces, care se reduc exclusiv la redactatul acțiunii reclamantului.

Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.

Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.

Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.

În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.

Astfel, cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că recurenta confundă calitatea procesuală cu reprezentarea procesuală, conferită prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală menționat, cele două instituții fiind diferite în D., instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa juridică, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.

În speță, capacitatea administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, care a emis actul atacat.

Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

În ceea ce privește critica cu privire la modul de soluționare al cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, întrucât instanța de fond a respins în mod corect această cerere, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă în cauză, Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., în speța de față, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă, respectiv Administrația Finanțelor Publice a orașului Reșița.

Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.

Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursurile declarate de reclamantul recurent L. D. C. și pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Reșița, împotriva Sentinței civile nr. 647/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. L. Prof. Univ. Dr. L. B. E. N.

GREFIER,

I. B.

Red. L.B/22.11.2013

Tehnored. I.B. 2 ex./22.11.2013

Primă instanță: G.Ș. – Tribunalul C. - S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA