Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5082/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5082/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 6289/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5082
Ședința publică din 6 iunie 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: M. A. B. JUDECĂTOR: I. J. JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 4882 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. O. G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat B. O. G. lipsă, avocat M. A. L. în substituirea avocatului B. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar delegația de substituire, chitanța nr._/22.02.2013, privind plata onorariului avocațial în cuantum de 600 lei și concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în concluziile scrise depuse și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4882/14.11.2012, Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice L..
A admis acțiunea formulată de reclamantul B. O. G., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., pentru restituire taxă pentru emisiile poluante și a obligat Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea sumei de 2692 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se va calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire, până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de 2692 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice L..
Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, susținându-se că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că prima instanță în mod greșit a obligat AFP L. la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție, AFM este partea căzută în pretenții și care trebuie obligată implicit la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
În cauză, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9 și 3041 C.pr.civ., instanța îl va respinge ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum corect a observat și prima instanță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentelor, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se constată a fi întemeiate alegațiile reclamantului conform cărora taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat în aceeași hotărâre adoptată la 07.04.2011 în cauza C-402/09, T. împotriva României, mai sus citată, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Interpretarea legislației Uniunii Europene, astfel realizată este aplicabilă în cauză, conducând la concluzia, susținută de către reclamant, că taxa percepută de la aceasta, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110TFUE.
Prin urmare, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei AFP L. la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pe poluare.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei D. A. în ceea ce privește obligarea chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă având în vedere că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice L. – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Dar având în vedere că actele administrative contestate nu au fost emise de AFM, iar declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între AFP L. și AFM neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtei care a refuzat restituirea către reclamant a sumei achitată cu taxă de poluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L. reprezentată de D. A..
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 4882/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă la 600 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantul intimat B. O. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. B. I. J. D. P.
GREFIER,
M. L.
Red.I.J. /21.06.2013
Thred.M.L./21.06.2013
Ex.2
Prima inst. – E. I. - Trib. A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4396/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2343/2013.... → |
|---|
