Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7643/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7643/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 2569/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7643
Ședința publică din 6 august 2013
P.:E. N.
JUDECĂTOR:R. P.
JUDECATOR:A. P.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 1909/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. I. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat M. I. A. avocat Stetea I., lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și chitanța pentru plata onorariului avocațial.
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
I.Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2013, reclamantul T. A. I. a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ fiscal, pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, solicitând să se dispună restituirea taxei pe poluare în sumă de 1.406 lei, cu dobânzile legale, conform art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în anul 2011, a dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra unui autovehicul marca Volkswagen, categ. auto M1, norme de poluare E3, an fabricație 1998, data primei înmatriculări 15.04.1998, cu proveniența din spațiul Uniunii Europene, fiind nevoit să achite pentru înmatricularea acestui autovehicul în România suma de 1.406 lei, stabilită prin decizia nr._/28.12.2011 a Administrației Finanțelor Publice a orașului Ineu și achitată cu chitanța . nr._/28.12.2011 la Trezoreria Ineu.
Reclamantul precizează că a solicitat AFP Ineu anularea deciziei de calcul și restituirea taxei, însă cererea sa a primit un răspuns negativ.
Reclamantul apreciază că prin aplicarea taxei de poluare este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, statuat de art. 90 par. 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, întrucât taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate inițial în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Subliniază faptul că prevederile Tratatului CE sunt obligatorii pentru România, astfel cum este prevăzut și în Constituția României, art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2, de altfel, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ala Comunității, dinainte de aderare.
În asemenea situații, susține reclamantul, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui taxa.
În drept, invocă art. 1, art. 4 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
II.Întâmpinarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului Ineu, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A.:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Ineu, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca netemeinică și nelegală, apreciind că taxa pe poluare este în mod legal datorată, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata acesteia, taxa pe poluare fiind instituită prin OUG 50/2008, iar modalitatea de calcul a acesteia fiind stabilită prin HGR 686/24.06.2008.
Referitor la prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta susține că legile cadru europene sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului, din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultând că Tratatul Comunităților europene nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regim intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Se mai invocă interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție noțiunii de valoare reziduală, criteriile de apreciere a caracterului discriminatoriu al unei taxe, susținându-se că taxa instituită prin OUG 50/2008 este una bazată pe criterii obiective, permis de Tratat și jurisprudența Curții Europene de Justiție. Pârâta susține și justifică legalitatea taxei instituită de OUG 50/2008, susținând că taxa achitată este aceeași cu cea încorporată în valoarea reziduală a unui autovehicul nou cumpărat în România și pentru care se percepe de asemenea taxă de poluare în vederea înmatriculării. Caracterul discriminatoriu al taxei de poluare percepută de la reclamantă s-ar putea constata doar în măsura în care nivelul acesteia ar depăși valoarea reziduală a taxei datorată pentru un vehicul nou, achiziționat de pe piața internă, cu caracteristicile identice și cu același grad de depreciere. Or, taxa de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat, este aceeași cu cea pentru un autoturism produs în oricare alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
După o motivare foarte detaliată, în care se face o paralelă între dispozițiile legale avute în vedere la momentul instituirii taxei pe poluare și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene (se invocă cauzele reunite C-290/05 și C-335/2005, cauzele Akos Nadasdi și N. c. Vam-es Penzugyorseg etc.), se concluzionează că s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei, doar în măsura în care nivelul acesteia ar depăși valoarea reziduală a taxei datorată pentru un vehicul nou, achiziționat de pe piața internă, cu caracteristicile identice și cu același grad de depreciere. O astfel de depreciere nu a fost invocată, însă, de reclamant și cu atât mai puțin dovedită.
III.Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr.1909/21.03.2013, Tribunalul A.:
-în baza disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 117 lit. d și art. 124 Cod procedură fiscală, a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul M. I. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Ineu.
- a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.406 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată de reclamant cu chitanța ., nr._ din 28.12.2011.
-în baza art. 124 alin. 1, rap. la art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzile legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
-în baza art. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și suma de 900 lei, onorariu de avocat, conform chitanței nr. 98/21.03.2013.
Analizând actele și probele administrate în cauză: acțiunea în contencios administrativ (f. 2-8), răspunsul pârâtei la cererea de restituire a taxei (f. 10), cererea de restituire a taxei adresată pârâtei (f. 11), decizia de calcul al taxei pe poluare (f. 12), chitanța de plată a taxei (f. 13), dovezi privind proprietatea și proveniența autovehiculului (f. 14-18), întâmpinarea (f. 21-24), instanța a reținut că reclamantul a cumpărat autoturismul second hand marca Volkswagen, tip 6N/SCALLX01/Polo, categ. auto M1, norme de poluare E2, . WVWZZZ6NZWW112151, an fabricație 1998, . auto J238174, care anterior, la data de 15 aprilie 1998, a fost înmatriculat în Germania, statul membru UE din care a fost importat.
Pentru a înmatricula autoturismul în România, reclamantul a achitat, conform chitanței ., nr._/28.12.2011, suma de 1.406 lei, cu titlu de taxă pe poluare, taxa fiind stabilită prin decizia nr._/28.12.2011, emisă de Administrația Finanțelor Publice a orașului Ineu.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a orașului Ineu restituirea integrală sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, însă, așa cum rezultă din adresa nr. 2919/04.02.2013 a AFP Ineu, cererea sa nu a fost soluționată favorabil.
Respingând cererea, pârâta a procedat contrar dispozițiilor legale și jurisprudenței Curții Europene de Justiție, acțiunea reclamantului fiind întemeiată, pentru următoarele considerente.
Texte legale incidente
1. Dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României prevăd:
„(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
2. Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, semnând Tratatul de aderare, la Luxemburg, la data de 25.04.2005.
Articolul 3 din Legea 157/2005 prevede:
ART. I-3
„Obiectivele Uniunii
(1) Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale.
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, precum și o piață internă în care concurența este liberă și nu este denaturată.
(3) Uniunea acționează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de piață foarte competitivă, care tinde spre ocuparea întregii forțe de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Aceasta promovează progresul științific și tehnic.
Uniunea combate excluderea socială și discriminările și promovează justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre.
Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european.”
3. Potrivit dispozițiilor art. 110 (fostul art. 90 C.E.) din Tratatul Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Acest articol trebuie interpretat conform jurisprudenței Curții de Justiție Uniunii Europene, în special „Cauza I. T. contra Statului român” și „Cauza I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice D., Administrația Finanțelor publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu”, „în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare, aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională.”
Cu alte cuvinte, prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
4. În speță, OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează, conform art. 6 din OUG nr. 50/2008, pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară.
Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
5. Relevante sunt și normele comunitare, mai jos menționate, potrivit cărora:
- art. 25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
- art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare, stabilite din art. 214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Tot din jurisprudența Curții Europene de Justiție, cu privire la interpretarea art. 110 din Tratat, rezultă că acest articol are efect direct imediat în dreptul intern, efect care conferă, deopotrivă, drepturi și obligații care intră în patrimoniul juridic al particularilor. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite, în mod expres, prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune, într-un mod bine definit, atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare.
Prin pronunțarea celor două hotărâri, în Cauza T. și Cauza N., Curtea Europeană de Justiție a stabilit că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008, precum și toate modificările succesive aduse prin OUG 208/2008 și OUG 117/2009, sunt contrare dispozițiilor art. 110 din Tratat.
În sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare).
Comisia Europeană (CE) a solicitat României, în iunie 2009, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr. 50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, prevăzut de art. 226 din Tratatul CE.
Conform considerentelor de mai sus, instanța constată că taxa de poluare, prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008, este discriminatorie, pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
În sensul jurisprudenței CEJ s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr. 9/2011, care, soluționând recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14.11.2011, a statuat următoarele:
„1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Având în vedere toate considerentele de mai sus, ținând cont și de jurisprudența CEJ, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ, prin care acea taxă a fost stabilită, apreciind că autoritățile fiscale continuă să fie culpabile pentru aplicarea unor norme naționale, incompatibile cu dreptul european, tribunalul nu poate primi nici una din apărările formulate de pârâtă.
IV.Recursul pârâtei D. A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu:
Impotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs pârâta D. A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
In motivare arată că, prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă reține, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr.50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C.fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului §f statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același - obiect. Amintește aici cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1997; cauza nr. C-393/98 Gomes Valențe, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007
De asemenea, precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr. 218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că ari. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE si în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci si baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul si-a achiziționat autoturismul.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arată faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezihski).
Mai mult prin . Legii nr. 9/2012, reclamanta-intimată are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat, astfel încât si din acest punct de vedere acțiunea de fond apare neîntemeiată.
Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care acțiunea introductivă de instanță apare ca neîntemeiată, iar recursul trebuie admis.
De asemenea, solicită în baza prev.art.274 alin.3 C.pr.civ. ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră prea mare în raport cu obiectul cauzei care nu implică nici un element de complexitate.
V. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 1406 lei, taxă plătită la data de 28.12.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unei autoturism marca Volkswagen Polo, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 1406 lei, taxă plătită la data de 28.12.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unei autoturism marca Volkswagen Polo, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10):
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 118/2010 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până la abrogarea OUG nr. 50/2008, indiferent de modificările aduse acestui act normativ.
De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:
În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C‑573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației Fondului pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.
2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
2.5. Cu privire la critica adusă obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea taxei solicitate, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu.
Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamant.
În aceste condiții, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.
Cu privire la limitarea cheltuielilor de judecată, Curtea precizează că, potrivit art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, ”judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În primul rând, Curtea constată că textul respectiv autorizează instanțele să reducă onorariile solicitate în urma unui examen de proporționalitate între valoarea onorariului, pe de o parte și „valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, pe de altă parte.
Această comparație implică, așadar, nu numai raportarea la valoarea pricinii, respectiv la miza litigiului pentru parte, dar și la munca îndeplinită de avocat, existând posibilitatea ca volumul activității să fie mai mare, deși valoarea pricinii nu este ridicată. De pildă, un litigiu având ca obiect îndreptarea erorii materiale a unei hotărâri poate fi considerat, în principiu, cu o miză redusă, dar acest aspect nu poate împiedica o constatare a redactării de către avocat a unui număr ridicat de cereri sau a pregătirii apărării pe un număr ridicat de excepții de procedură sau argumente ale părții adverse, prezența la numeroase termene de judecată – aspecte care să denote un volum de activitate ridicat, în pofida aparentei lipse de importanță a litigiului.
Curtea subliniază complexitatea activității de asistență și reprezentare juridică, activitate care implică nu numai redactarea de înscrisuri în vederea depunerii la dosar, dar și consultanța acordată părții (pentru a permite acesteia să aleagă între mai multe variante de a se apăra sau de promova un litigiu), activitatea de documentare a avocatului (prin studiul nu numai al dosarului, dar și al doctrinei sau jurisprudenței incidente în cauză), activitatea de contactare a altor autorități decât instanțele judecătorești, în vedere obținerii unor informații sau documente necesare în litigiu, precum și prezența la termenele de judecată ori la alte activități procedurale, cum sunt, de exemplu, expertizele.
Această activitate complexă trebuie să fie luată în considerare de instanță, cu precizarea că o parte a acestei activități nu poate fi cuantificată exact în termeni cantitativi, de exemplu timpul necesar studierii problemei de drept sau al dispozițiilor legale incidente în cauză.
În al doilea rând, dar la fel de important, Curtea reține că art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă nu permite reducerea onorariilor avocaților decât în situația în care instanțele „vor constata motivat că sunt nepotrivite (...) de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, ceea ce înseamnă constarea unei mari disproporții între onorariu și valoarea pricinii sau munca prestată, iar nu o simplă inegalitate. Curtea atrage atenția asupra expresiei „nepotrivite (...) de mari”, care atestă necesitatea invocării acestui text decât în situații de disproporție vădită între onorariu și valoarea pricinii sau munca prestată, respectiv o situație excepțională. Dată fiind complexitatea activității de asistență și reprezentare juridică, învederată anterior, coroborată cu necesitatea constatării de către instanță a unei disproporții excesive între cuantumul onorariului și valoarea pricinii sau munca prestată – Curtea observă că textul art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă se impune a fi interpretat restrictiv.
În al treilea rând, Curtea atrage atenția și asupra faptului că onorariul solicitat nu echivalează cu suma netă obținută de avocat, în condițiile în care acesta are obligația plății, între altele, a impozitului pe venit (în cuantum de 16% din venitul obținut, conform reglementării actuale), a cotelor de contribuție la baroul din care face parte (în cuantum de 10% conform reglementării actuale), sau a contribuției la asigurările de sănătate sau taxei pe valoarea adăugată, în cazul avocaților care sunt plătitori de TVA. Cum aceste sume – incluse în onorariu și care se ridică la cel puțin 30% din valoarea acestuia – nu revin avocatului decât pentru a le plăti ulterior conform dispozițiilor legale, ele nu pot fi luate în considerare la evaluarea disproporției dintre onorariu și munca prestată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma acestor considerații teoretice, Curtea observă că recurenta nu a justificat sub nici o formă incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă.
Or, Curtea reamintește că reducerea onorariului conform art. 274 alin. 3 Codul de procedură civilă operează în urma unei comparații între valoarea onorariului, pe de o parte și „valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, pe de altă parte. Această comparație implică examinarea ambilor termeni ai comparației, atât a valorii onorariului, cât și valoarea pricinii sau munca avocatului.
Din acest punct de vedere, Curtea observă că, în pofida caracterului repetitiv al acțiunilor având ca obiect restituirea taxei de poluare, acestea impun redactarea cererii de restituire a taxei către pârâtă, redactarea și înregistrarea cererii de chemare în judecată, pregătirea documentelor, inclusiv obținerea unor înscrisuri suplimentare privind dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Prin urmare, miza litigiului și valoarea onorariului nu pot fi considerate într-un raport de disproporție vădită, astfel cum impune art. 274 alin. 3 Codul de procedură civilă, text care – astfel cum s-a arătat anterior – nu permite reducerea onorariilor avocaților decât în situația în care instanțele „vor constata motivat că sunt nepotrivite (...) de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, ceea ce înseamnă constatarea unei mari disproporții între onorariu și valoarea pricinii sau munca prestată, iar nu o simplă inegalitate. Or, Curtea nu constată existența unei astfel de disproporții în prezenta cauză, astfel încât reducerea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 1909/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 500 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 1909/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
E. N. R. P. A. P.
-în concediu de odihnă-
PREȘEDINTE CURTE DE APEL
Prof.univ.dr.L. B.
GREFIER,
G. K.
Red.:RP./8.08.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./28.08.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.M. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... → |
|---|
