Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 4696/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -28.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.24
Ședința publică din 08.01.2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu reclamantul intimat B. V. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 376/PI/CA/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 30.06.2011, sub. nr._, reclamantul B. V. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei 3.501 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda legală calculată până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 376/PI/CA/10.02.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția inadmisibilității, tardivității și prematurității invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A admis acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantul B. V., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj să plătească reclamantului suma de 3.501 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și dobânda legală începând cu data de 05.06.2011 și până la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj suma de 3.501 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și dobânda legală începând cu data de 05.06.2011 și până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând, față de prevederile art. 137 C.pr.civ. excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de lege, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel s-a reținut că prin decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatoriu pentru instanță potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit: „Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”
In ceea ce privește excepția tardivității cererii de restituire, tribunalul nu a reținut-o întrucât, în condițiile în care reclamantul solicită restituirea unei sume de bani pe care apreciază că nu o datorează și cum cererea de restituire a taxei de poluare este întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din OG 92/2003 (impunându-se calificarea ca atare a cererii, în condițiile în care se susține că taxa este nelegală) s-a constatat că termenul de prescripție a formulării unei astfel de cereri este de 5 ani de la data plății, este evident că excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni nu poate fi primită.
Referitor la inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii față de prevederile art. 12 din Legea 9/2012, invocată prin întâmpinare, instanța a apreciat că este o apărare de fond și va fi analizată pe fondul cauzei.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat în regim second-hand, un autoturism Ford Focus, . marca Volkswagen, nr. de identificare WVWZZZ1JZ1W068566, data primei înmatriculări 21.06.2011, iar pentru înmatriculare a achitat taxa de poluare.
În vederea efectuării acestei formalități reclamantul a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 4.3.501 lei.
Decizia de calcul a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgența 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Or, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: 1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România aceasta taxă fiind o taxa cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE (actualul art. 30).
Curtea Europeana de Justiție a constat ca orice taxa pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă o taxa de înmatriculare propriu-zisa constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 și 25 C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 Haar Petroleum,C-90/94; Outokumpu, C-213/96).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, impunându-se obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Pârâta a invocat netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei pentru emisiile poluante stabilite conform Legii 9/2012.
În privința efectelor intrării în vigoare a Legii 9/2012 asupra prezentei cauze, s-au reținut următoarele: Legea 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012aa, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 9/2012, „(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
S-a constatat, așa cum s-a văzut mai sus, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Față de considerentele expuse, instanța a respins excepțiile formulate și a admis acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 3.501 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule. Instanța a obligat Administrația Finanțelor Publice Lugoj la restituirea taxei de poluare deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 5 și 4 alin. 1 din OUG 50/2008, această pârâtă este autoritatea fiscală care a încasat respectiva taxă.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că și aceasta este întemeiată, față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, și a dispus obligarea A.F.P. Lugoj și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 21.04.2011 (prevăzut de art. 70 al. 1 cod pr. fiscală) respectiv din data de 05.06.2011 și până la restituirea integrală a sumei.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta A.F.P. Lugoj, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și a fost admisă, pentru cele ce se vor arăta.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 C.pr.civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 3.501 lei, cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii legale datorate.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
Recurenta susține că sentința este nelegală pentru că greșit s-au respins excepțiile invocate.
Astfel acțiunea este inadmisibila datorita neefectuării procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 205 si urmat, din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscala coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:
Potrivit Deciziei nr. 24/2011 privind recursul in interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 9/2011 al ICCJ, in cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, aceasta obligație neexistând doar in cazul cererilor de restituire, nu si in cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal constând in decizia de calcul a taxei de poluare:
„În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."
Pe de alta parte, in susținerea aceleiași excepții arată ca a fost adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce da posibilitatea ca in cazul in care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial al României nr. 17 din 10 ianuarie 2012 si la art. 12 prevede:
"Art. 12
(1)In cazul in care taxa pe poluare pentru autovehicule achitata de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, cu modificările si completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultata din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculata in lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării in România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxa plătită, numai către titularul obligației de plata, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, in care se utilizează elementele avute in vedere la momentul înmatriculării autovehiculului in România.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
(3)Taxa rezultata ca diferența dintre suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie in termenul de prescripție prevăzut de legea fiscala, pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi. "
D. după parcurgerea acestei proceduri conform prevederilor Codului de procedura fiscala si in acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 9/2012 si Normele Metodologice de aplicare, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin adresarea către instanța de judecata.
In lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulate direct la instanța de judecata este prematur formulat si inadmisibila, motiv pentru care va rugam a ne admite excepția ridicata si a respinge acțiunea pentru aceste motive.
De asemenea arată că a ridicat în cauza si excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala: "Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii...."
In fapt reclamantul a primit sub semnătura decizia de calcul a taxei de poluare in data de 24.06.2010 si nu a formulat in termenul stabilit de lege contestație prealabila împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare, formulând in schimb o simpla cerere de restituire.
Pe fondul cauzei s-a arătat ca reclamantul a achiziționat un autoturism, iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 si art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule, si nu au susținut niciodată ca însăși instituirea in sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul C.E. (110 TFUE) in cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate in tarile de proveniența, toate aceste organe comunitare pornind, in analiza diferitelor reglementari naționale având acest obiect, de la premisa . unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora. Ceea ce, însă, au obiectat, respectiv au hotărât, in mod constant Comisia Europeana si C.J.C.E. Luxemburg a fost exclusiv in ceea ce privește modul de determinare si calcul al unei astfel de taxe, in sensul respectării principiului proporționalității taxei raportat la gradul de depreciere reala al valorii autovehiculelor.
Astfel, potrivit jurisprudenței constante a C.J.C.E. Luxemburg, ținând cont de faptul ca taxa de prima înmatriculare este o taxa unica si este aplicata atât la autovehiculele noi, cat si la cele second-hand in momentul primei înmatriculări, o data plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constanta din valoarea capitalului. In consecința, pe măsura ce vehiculul se depreciază, taxa reziduala scade proporțional cu pierderea in valoare a vehiculului.
In acest sens, Curtea a hotărât in mod constant ca, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie sa se tina seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusa sa nu depășească valoarea taxei reziduale incluse in valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața interna ca fiind noi (Hotărârea C.J.C.E. din 09.03.1995 in cauza C-345/93 Fazenda Publica si Ministerio Publico împotriva Americo Joao Nu nes Tadeu).
In același timp față de vechiul sistem de calcul al taxei speciale, pentru regimul actualei taxe pe poluare, tot ca urmare a recomandările Comisiei si pentru respectarea principiilor de echitate privind impozitarea s-au efectuat următoarele modificări: reașezarea modalității de calcul al taxei pe poluare, simplificarea formulei de calcul prin eliminarea coeficientului de corelare;reașezarea sferei de aplicare a excepțiilor si scutirilor de la plata taxei; restituirea diferenței de taxa pentru autovehiculele scoase din parcul național, ca urmare a predării lor in vederea dezmembrării ori ca urmare a distrugerii accidentale a acestora si predate in vederea dezmembrării; restituirea diferenței de taxa rezultata din modificarea legislației.
In speța, solicită să se rețină ca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data in România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala, respectiv se aplica si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America etc.) precum si, cel mai important, autoturismelor din producția naționala a României, inclusiv cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, a unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala, astfel cum prevede art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 9/2012 elimina discriminarea indirecta menționata in hotărârile Curții Europene de Justiție, in cele doua cauze care au avut ca obiect interpretarea art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, conchide recurenta.
Legal citat, reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 24.06.2010, cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkswagen.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantului i s-a pus în vedere prin citația adresate domniei sale pentru termenul din 08.01.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv să depună la dosar copia certificată a actului de înmatriculare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene – astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașate la fila 10 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, prin care Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că o bună parte din jurisprudența Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei respective.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 TFUE este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, Curtea constată că art. 110 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Nefiind aplicabil în speță art. 110 TFUE, Curtea constată că nu există nici un temei pentru a se constata caracterul discriminatoriu al taxei de poluare contestate în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, acțiunea în restituirea taxei nefiind întemeiată.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei plătite de reclamant, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu reclamantul B. V. și pârâta Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 376/PI/CA/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. O. D. D. R. P.
GREFIER
M. S.
Red. DD/21.01.2013
Tehnored.MS/08.02.2013
Ex.2
Primă instanță Tribunalul T.: - judecător F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6585/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6896/2013.... → |
|---|
