Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2078/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2078/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 6124/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2078
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: BACĂU M.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.4220/18.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. C., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat P. M. L., lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare, împuternicire avocațială si chitanța ce atesta plata onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.4220 din 18.10.2012 pronunțată în dosar nr.5_ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și în consecință:
-a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 2350 lei, reprezentînd diferența dintre taxa de primă înmatriculare în sumă de 4859 lei plătită cu chitanța . nr._ /12.03.2008 la Trezoreria A. și suma de 2509 lei restituită în baza Deciziei de restituire nr. 1039/06.10.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
- a obligat pârâta de ordinul I la 739,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul A. a reținut că reclamantul a achiziționat din Franța autoturismul marca Opel, tip Corsa, second-hand, fabricat în anul 2000, înmatriculat pentru prima dată în Franța la data de 01.06.2001, categoria auto M1, norme poluare E3, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 4859 lei din care i s-a restituit suma de 2509 lei, prin Decizia de restituire nr. 1039/06.10.2008, stabilindu-se în sarcina reclamantului că datorează suma de 2350 lei cu titlu de diferență dintre taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
La momentul înmatriculării autoturismului în România erau în vigoare prevederile art. 2141 – 2143 Cod fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art. 2141 Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin O.U.G. nr.50/2008, prevederile art.2141 – 2143 Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din O.U.G. nr.50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin H.G. nr. 686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr. 1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din O.U.G.nr.50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța va reține că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din O.G. nr.92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141 din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de O.M.F.P. pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din O.G. nr.92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Administrația Finanțelor Publice A., a declarat recurs, invocând inadmisibilitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
Hotărârea este criticată și pentru neadmiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.
Astfel, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același sens, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.4220/18.10. 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2011, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal
Obligă pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Ș. L. M. BACĂU
GREFIER,
F. N.
Red. MB/ 10.05.2013
Tehnored. NF. 2 ex./10.05.2013
Tribunalul A. Președinte
L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7096/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8296/2013.... → |
|---|
