Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6485/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6485/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 8382/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 26.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.6485
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.07.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr.547/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul – intimat Z. G. și cu pârâta – intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 08.07.2013 întâmpinare din partea reclamantului – intimat, împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T., sub nr._, reclamantul Z. G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. T. și A.F.P. Timișoara, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: anularea actelor administrativ fiscale nr._/16.08.2012 și nr._/20.08.2012, emise de către Administrația Finanțelor Publice Timișoara; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3881 lei achitată cu titlu de taxă de poluare; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei, calculată de la data plății și până la data restituirii efective; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.547/20.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul Z. G. în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. T. și A.F.P. Timișoara, în parte, a dispus anularea actelor administrative nr._/16.08.2012 și_/20.08.2012, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, la restituirea către reclamant a sumei de 3881 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1039,3 lei și a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism de ocazie, iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 17.09.2007 (fila 4), a achitat suma de 5.728 lei cu titlul taxa primă înmatriculare.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei ce reprezintă diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare fiindu-i restituită suma de 1847 lei. La data de 08.06.2012, reclamantul a solicitat restituirea diferenței rămase de 3.881 lei, fără ca taxa să fie restituită.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat anularea actelor administrative, restituirea sumei achitate, dobânzi și cheltuieli de judecată.
Instanța a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei D.G.F.P.
În analiza excepției invocate, instanța a constatat în baza art. 137 Cod proceducră civilă, că aceasta este întemeiată.
Reclamantul prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce a fost încasată de la reclamant de către pârâta A.F.P. De asemenea actele contestate au fost emise de către pârâta A.F.P. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.
Reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un al stat membru al Uniunii Europene-Franța - (fila 5 dosar) anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 C.E. de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Astfel, se are în vedere opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv O.U.G. nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
De asemenea Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul.
Recurenta menționează că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Menționează că art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora. înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.
Astfel s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Pârâta – recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă, și respectiv inaplicabilă.
Reclamantul – intimat, legal citat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea constată corectă argumentația juridică din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141 -2143 din Codul fiscal au fost abrogate.
Curtea consideră neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția O.U.G.nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din O.U.G.nr.50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere și practica CEJ care, în cauza T. și în cauza N., a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate că cele două hotărâri se referă la taxa de poluare iar nu la taxa de primă înmatriculare, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluareinstituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Ori această caracteristică exista și în privința taxei de primă înmatriculare reglementată de art. 2141 -2143 din Codul fiscal.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, și, mai mult decât atât, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate până în ianuarie 2013.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva Sentinței Civile nr.547/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU M. C. D. C. D. O.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./24.07.13
TEHNORED:M.T./24.07.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3794/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7463/2013.... → |
|---|
