Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 2196/108/2013
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr._
Ședința publică din 14 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. D.
Judecător: I. J.
Judecător: M. A. B.
Grefier: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., împotriva sentinței civile nr. 4078 pronunțată la 23 mai 2013 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. M. T., având ca obiect restituire taxă pe emisiile poluante .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul intimat avocet S. P. N. în substituirea avocatei P. M., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbre și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar delegație de substituire, chitanța nr. 21/13 noiembrie 2013 cu care a fost achitat onorariul avocațial în cuantum de 500 lei, note de ședință.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat,instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4078 pronunțată la 23 mai 2013 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul M. M. T. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C., reprezentată de D. A. și a anulat decizia de calcul nr._/26 noiembrie 2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de pârâtă, a obligat pârâta la restituirea taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 5814 lei plătită la Trezoreria C. cu chitanța . nr._/27 noiembrie 2012 actualizată cu dobânda fiscală începând cu data plății și până la restituirea efectivă, a respins acțiunea formulată împotriva D. A. pentru lipsa calității procesuale pasive, a obligat pârâta la 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că este neîntemeiată excepția prematurității deoarece reclamantul nu are obligația parcurgerii procedurii prealabile în sensul contestării deciziei de calcul a taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule având în vedere decizia ICCJ în interesul legii nr. 24/24 noiembrie 2011.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand marca BMW categoria auto M1 norme de poluare E3, fabricat în anul 2000, înmatriculat pentru prima dată la 3 aprilie 2001, pentru care a plătit taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule în sumă de 441 lei.
A apreciat nelegală taxa stabilită prin decizia nr._/26 noiembrie 2012 făcând referire la cele statuate de CJUE in cauzele tatu și N., măsura luată de legiuitorul național încălcând prevederile art. 110 TFUE.
A mai apreciat că reclamantul este îndreptățit la actualizarea creanței începând cu data plății taxei a cărei restituire se cere până la restituirea efectivă, deoarece se respectă principiul efectivității reparării prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea la bugetul de stat a unor sume de bani plătite cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, invocând în acest sens cele statuate de CJUE în cauza C-565 M. I..
In termen legal, la 27 iunie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 2 octombrie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive.
Consideră că instanța ed fond a reținut doar trunchiat apărările invocate și a pronunțat o soluție cu interpretarea greșită a legii.
Reiterează excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și arată că reclamantul nu a depus contestație împotriva deciziei de calcul a taxei în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 (1) din OG nr. 92/2003.
Sub aspectul fondului arată că taxa a fost stabilită sub imperiul Legii nr. 9/2012, lege care a fost dată în concordanță și cu acceptarea UE, deoarece taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective, precum emisiile de CO2, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei – excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Consideră că hotărârile T. și N. nu sunt incidente în cauză.
Critică hotărârea și sub aspectul faptului că s-au acordat dobânzi de la data plății, deoarece nu există temei legal pentru acordarea dobânzilor de la acest moment.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, nefiind în culpă procesuală care să justifice acordarea acestor cheltuieli.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă.
Reclamantul intimat a depus la dosar note de ședință prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în mod corect a reținut instanța de fond că nu este necesară procedura prealabilă a contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, având în vedere considerentele deciyiei nr. 24/2011 a ICCJ în interesul legii, iar în ce privește fondul pricinii, prima instanță a statuat în mod corect că legea națională încalcă prevederile art. 110 TFUE, deoarece există astfel un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, așa încât alegerea consumatorului este orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre autoturismele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în țară.
Subliniază că onorariul de avocat în cuantum de 500 lei nu esteprea mare, având în vedere că avocatul a formulat procedura prealabilă către AFP C., a formulat cerere de eliberare a unei adeverințe către SPCRPCICV A. care dovedește data înmatriculării anterioare într-o țară membră UE, a formulat și susținut acțiunea în fața Tribunalului A., astfel că onorariul încasat este unul care reflectă în mod corect volumul de muncă depus de către avocat în prezentul dosar.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
În mod corect a soluționat prima instanță excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Considerentele pentru care ICCJ prin decizia in interesul legii nr. 24/2011 a statuat că în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare nu este necesară urmarea procedurii prealabile sunt aplicabile și în prezenta cauză, chiar dacă taxa pentru emisiile poluante a cărei restituire se solicită a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, având în vedere că raționamentul juridic este același.
Mai mult, principiul eficienței nu este asigurat prin parcurgerea procedurii prealabile, având în vedere că urmare a cererilor de restituire a taxei, organele administrative emit un răspuns în sensul că pentru restituirea taxei nu există temei legal, fără a analiza compatibilitatea reglementării interne cu cele ale dreptului comunitar.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși la data plății taxei în litigiu legislația națională era conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată anterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantei la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
In mod corect prima instanță a obligat pârâta și la plata dobânzii de la data plății taxei.
Încasarea unei taxe cu încălcarea dreptului comunitar antrenează două obligații în sarcina statului membru responsabil pentru încălcarea dreptului comunitar: obligația de restituire a taxei prelevate nelegal și obligația de reparare a prejudiciului cauzat contribuabilului prin prelevarea efectuată.
In cauza C-565/11 M. I., prin decizia CJUE din 18 aprilie 2013, s-a concluzionat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță art. 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, considerente în care soluția instanței de fond de obligare la plata dobânzii începând cu data plății taxei este corectă.
In mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece acțiunea a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la restituire, având calitatea cerută de art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, de „parte căzută în pretenții”.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat de pârâtă ca neîntemeiat.
În privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă și va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., împotriva sentinței civile nr. 4078 pronunțată la 23 mai 2013 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. M. T..
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 14 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. D. I. J.M. A. B.
pentru, aflat în C.O., semnează pentru, aflat în C.O., semnează
vicepreședintele instanței, C. L. vicepreședintele instanței, C. L.
Grefier,
M. L.
Red. MB/dact. MB
2 ex./17.12. 2013
Primă instanță:
L. J. - Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2037/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7119/2013.... → |
|---|
