Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5851/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5851/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 6988/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5851
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5749/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat N. A. și pârâtă-intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat, lipsă, avocat I. N., în substituirea avocatului titular N. D. A., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar delegație de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei, conform chitanței nr. 34/18.06.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5749/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea exercitată de reclamantul N. A. în contradictoriu cu aceasta.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul N. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A..
A fost obligată pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4698 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.09.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei: 23.10.2012 a cererii reclamantului de restituire a taxei, fără a fi acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, în data de 29.08.2011, reclamantul a cumpărat autovehiculul marca Mercedes Benz tip 245/Y20HL2/_, . WDD2452071J192196, an fabricație 2006, Categorie auto M1, Norme de poluare E4, anterior înmatriculat în Germania la data de 04.12.2006.
Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice A. a emis decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/ad/12.09.2012, pentru suma de 4698 lei. Reclamantul a plătit această sumă cu chitanța . nr._/12.09.2012, autoturismul său fiind înmatriculat în România.
La data de 17.10.2012, reclamantul a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. cererea de restituire a taxei plătite, înregistrată la data de 23.10.2012, fără a primi răspuns la aceasta.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, prima instanță a constatat că reclamantul nu contestă vreun act al acestei pârâte, astfel încât aceasta nu are capacitate administrativă pentru cenzurarea actelor invocate de acesta. Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă.
Procedura aleasă de reclamant a fost apreciată ca admisibilă pentru taxele prelevate nelegal, cu aplicarea greșită a legii, chiar și a normei comunitare, reținându-se că este o procedură distinctă de cea reglementată de art. 205 - art. 218 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, chiar dacă cele două proceduri au finalități asemănătoare. Persoanelor care au achitat taxa, la înregistrarea dreptului de proprietate pentru autovehicule înmatriculate, în alt stat nu li se poate crea o situație mai grea decât celor care au achitat această taxă, până la . Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, și pentru care acest act normativ prevede posibilitatea de restituire la cererea contribuabilului, neimpunându-li-se condiții legate de anularea deciziei de calcul, motiv pentru prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă este aceea de a stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei de poluare, este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, Legea nr. 9/2012 stabilește taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Art. 25 CE dispune că „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Art. 28 CE prevede că „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare, care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pe care o abrogă, este limitată la anumite categorii de autovehicule.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Or, Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand), cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Conform considerentelor hotărârii pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cauza N., instanța de fond a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Legii nr. 9/2012 este discriminatorie pentru că, prin ea, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Art. 124 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevede că: „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de procedură fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. 1, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art. 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, prima instanță a reținut că, în cazul restituirii taxei de poluare, este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale, în cauză, se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei: 23.10.2012 a cererii de restituire a taxei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată, în esență, că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, conform art. 7 din Legea 554/2004, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act administrativ sau restituirea unei sume plătite, sens în care este jurisprudența și doctrina în materie.
Contrar motivării primei instanțe, care reține o similitudine între dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cele ale Legii nr. 9/2012, Decizia nr.24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă strict la dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2009, iar nu la dispozițiile unui act normativ ulterior, respectiv ale Legii nr. 9/2012.
Deciziile pronunțate de către instanța supremă, în soluționarea unui recurs în ienteresul legii, sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins, prin analogie, efectul juridic al acestora asupra unor situații care nu existau la data pronunțării lor. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere situații concrete, determinate de acte normative în vigoare la data pronunțări ei, iar nu stări de fapt decurgând din dispoziții normative ce nu puteau fi avute în vedere la acel moment.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, cu destinația "de venit la bugetul F. pentru Mediu și gestionată de Administrația F. pentru Mediu:
Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei de poluare, în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, ea este legal datorată. Reclamantul nu invocă, prin contestație, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este nulă, deoarece taxa de poluare, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.
Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
Față de cele expuse mai sus, se apreciază că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligația de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală.
Considerentele potrivit cărora actele administrative arătate trebuie anulate și taxa restituită în temeiul Hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. sunt neîntemeiate, dat fiind că taxa a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, iar hotărârile invocate privesc dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008. Având în vedere principiul „tempus regit actum”, hotărârile menționate nu au nici o relevanță în prezentul dosar, fiind pronunțate față de dispoziții legale abrogate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor comunitare, conform prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin.1 și alin. 4 din Constituție și ale art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pe de altă parte, existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decăt atacănd direct decizia de calcul a taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare „actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Considerentele acestei decizii sunt aplicabile și prezentei cauze, date fiind obiectul și temeiul de drept al acțiunii.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, invocată de pârâta-recurentă.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012,, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristică esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, la data plății taxei în litigiu, legislația națională nu era conformă normei comunitare, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în prezent. Având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5749/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat N. A. și pârâtă-intimată Administrația F. pentru Mediu.
Obligă pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. să plătească reclamantul-intimat N. A. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. DICA C. L. DR. C. P.
GREFIER,
D. K.
Red. C.P/8.07.2013
Tehnored D.K./08.07.2013
Prima instanță: M. M.-Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4163/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... → |
|---|
