Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 594/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 5729/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.594
Ședința publică din 20.02.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.346/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. I. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul T. I. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.057 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicul, pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula în circulație un autoturism achiziționat din Uniunea Europeană, precum și plata unei dobânzi legale de la data încasării sumelor și până la data restituirii sumelor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, pentru a finaliza procedura înmatriculării autoturismului marca FORD, achiziționat din străinătate, a fost nevoit să achite, suma de 1.057 lei, reprezentând taxa de poluare auto, sumă achitată cu chitanța . 4B nr._ din data de 29.07.2008.
Reclamantul a mai arătat că apreciază ca nelegală decizia de calcul a taxei de poluare, cât și Decizia nr._/28.07.2011, prin care s-a respins contestația formulată de către reclamant în vederea restituirii sumei achitate, document emise de către pârâtă cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, dispoziții care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din OUG nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie, considerând de asemenea, că în vederea soluționării lititgiului pendinte, este necesară compararea legislației naționale aplicate de pârâtă față de dispozițiile art. 90 din Tratatul CE, actualul art. 110 TFUE, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniu.
De asemenea, reclamantul a menționat ca fiind aplicabile în cauză prevederile art. 110 TFUE, art. 11 alin. 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, iar în ceea ce privește dobânzile legale, a arătat că apreciază că sunt incidente prevederile art. 142 alin. 1 coroborate cu art. 70 alin. 1 din Cod procedură fiscală.
Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii, iar pe fondul cauzei, chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu, respingerea în totalitate ca neîntemeiată și nelegală a acțiunii formulată de către reclamantă, respingerea cererii privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.057 lei și a dobânzilor legale aferente, menținerea deciziei de calcul nr._/28.07.2011 ca temeinică și legală, precum și respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr. 346/08.02.2012, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamant, în parte, a obligat pârâta A. Finanțelor Publice Jimbolia la restituirea către reclamant a sumei de 1.057 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective, a respins în rest acțiunea, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție, A. F. Pentru Mediu București, la achitarea sumei de 1.057 lei, către pârâta A. Finanțelor Publice Jimbolia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a cumpărat în anul 2008 un autoturism de ocazie, marca Ford, iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 29.07.2008, a achitat suma de 1.057 lei cu titlul de taxa de poluare.La data de 26.07.2011, reclamantul a solicitat restituirea acesteia, la care a primit răspuns de la pârâtă, în sensul respingerii cererii ( fila 8 dosar).
Prin acțiune reclamantul a solicitat ca pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia să fie obligată la restituirea sumei achitate și la dobânda aferentă, începând cu data achitării sumei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București având în vedere art.1 din O.U.G. 50/2008, aceasta urmând a fi obligată la restituirea sumei și a dobânzilor aferente ca destinatar și utilizator al sumei pretinse.
În apărare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În analiza excepției invocate, instanța de fond a constatat în baza art. 137 C.proc.civ., că aceasta este neîntemeiată.
Reclamantul prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce consideră că a fost achitată fără temei legal raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, considerând că refuzul pârâtei de a restitui suma, este un refuz nejustificat
Potrivit art. 7 alin. 5 din L.554/2004 în cazul refuzului nejustificat nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În consecință instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta A.F.P., ca neîntemeiată, având în vedere și Decizia nr.24/2011 a Î.C.C.J. potrivit căreia „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.
Reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un al stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand amintim exemplificativ, Cauza Nádasdi C-290/05 și C-333/05 și hotărârea dată la 18 ianuarie 2007 în cauza C 313/05 Maciej Brzeziński împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând considerațiile Curții Europene de Justiție din hotărârea T., s-a reținut că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, s-a reținut opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că această cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2008 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța a dispus restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia să achite reclamantului suma de 1.057 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, s-a reținut că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, s-a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, s-a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în cauză s-au impus a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei. Ținând seama de prevederile legale de mai sus, a respins cererea reclamantului privind acordarea dobânzii începând cu data achitării taxei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, instanța a constatat în baza art. 60 C..proc civ. că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretențiuni. Astfel s-a constatat că cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia de obligare a chematei în garanție la restituirea taxei, a fost întemeiată având în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. 50/2008 potrivit cărora taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în raport cu solicitarea reclamantului ca această pârâtă să fie obligată la restituirea sumei și la dobânzi.
Având în vedere că între reclamant și chemata în garanție nu există vreun raport juridic, a obligat Administrația F. pentru Mediu București la restituirea către pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia a sumei de 1.057 lei, reprezentând taxa de poluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Jimbolia prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. solicitând admiterea recursului ca temeinic si legal, modificarea sentinței civile nr. 346/2012 în sensul respingerii ca neîntemeiata si nelegala a acțiunii; respingerea cererii privind dobânda legala solicitata ca neîntemeiata si nelegală; admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării Administrației F. Pentru Mediu la restituirea pe lângă cuantumul taxei pe poluare si a dobânzii legale si eventual a cheltuielilor de judecata și respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate.
În motivare, s-a arătat că în speță, nu se poate pune problema incompatibilității dispozițiilor OUG 50/2008 cu prevederile TCA art. 110, si nici nu se încadrează prevederilor avute in vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la soluționarea cauzei C-502/09 (T. vs Statul român).
S-a considerat ca Hotărârea pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 -T., nu are icidenta în speța dedusa judecații si nu poate produce efecte juridice, taxa pe poluare fiind calculata de organul fiscal in mod corect si in baza legislației in vigoare la data respectiva.
S-a învederat si faptul ca desi reclamantul solicita restituirea taxei de poluare achitata la Trezoreria Jimbolia cu dobânda legala, potrivit art.l din O.U.G. Nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxa nu se face venit la bugetul de stat ci, "…constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului"". Astfel, ținând cont de faptul ca presupusul prejudiciu al reclamantei reprezentant de suma ceruta la restituire nu a fost cauzat printr-o fapta proprie a paratei AFP Jimbolia, s-a considerat ca in mod eronat a fost admisa acțiunea in contradictoriu cu instituția recurentă, întrucât, răspunderea patrimoniala nu poate fi angajata decât in raport cu persoana juridica care ar cauza nemijlocit prejudiciul pretins adică cu Administrația Fonadului Pentru Mediu, motiv pentru care acțiunea reclamantului în contradictoriu cu AFP Jimbolia este neîntemeiată.
S-a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant în ce privește anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare ai restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitata, întrucât: În fapt, reclamantul a achiziționat din străinătate un autoturism, iar, pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat in conformitate cu prevederile art.ll din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care prevede: "(1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatari ai acestora sunt obligați sa le "înmatriculeze sau le înregistreze, dupa caz, înainte de a le pune in circulație, conform prevederilor legale". În scopul finalizării procedurii de înmatriculare, reclamantul a achitat in baza art.4 lit.a din OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule suma de 943 lei: ART.4 "Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România; (...)" Apreciem solicitările reclamantului nefondate si, in consecința, va solicitam sa le respingeți. Pentru a proceda astfel, va rugam sa aveți in vedere prevederile O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ care instituie obligația plații unei taxe de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism in România, a învederat ca ordonanța sus amintita a fost adoptata cu acordul prealabil al Comisiei Europene, fiind, astfel, în deplina concordanta cu normele europene. De altfel, acest lucru se desprinde cu exactitate si din preambulului actului normativ, unde se prevede: „ scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene". Așadar, acest act normativ nu este in contradicție cu dispozițiile comunitare aplicabile si nici cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene. S-a apreciat ca prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente cauzei, întrucât, aceasta taxa nu se mai constituie ca un impozit fiscal, nefăcându-se venit la bugetul statului, ci, așa cum prevede art.l din ordonanța: "(...)constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului".
Totodată, nu poate fi vorba nici de discriminare, atâta vreme cat obligația plații taxei de poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, neaflându-se deci, in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Astfel încât, în mod corect, în baza art.5 din OUG nr.50/2008 si a art.3 din NM de aplicare a ordonanței, organul competent si anume Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Jimbolia a calculat la cererea reclamantului taxa pe poluare datorata prin Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule Nr._/ 29.07.2008 iar, prin Adresa nr._/28.07.2011 organele fiscale din cadrul AFP Jimbolia în mod corect au respins cererea de restituire a taxei pe poluare. S-a menționat ca deciziei de calcul a taxei pe poluare a fost emisa in mod corect, temeinic si legal de organele fiscale, potrivit prevederilor legale in vigoare la acea data, respectiv: ART.5 OUG 50/2008 "Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta", iar potrivit ART.3 din NM de aplicare a OUG 50/2008 "Autoritatea competenta pentru calculul taxei: 1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, care reprezintă: b) in cazul persoanelor fizice organul fiscal in a cărui raza teritoriala persoana fizica isi are domiciliul fiscal; (....)" Astfel, potrivit art.7 din ordonanța: "Stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de contribuabil, se realizează de autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare".
În concluzie, taxa de poluare este datorata de orice persoana care dorește sa înmatriculeze un autoturism, indiferent de proveniența sau vechime, in baza legii, respectiv O.U.G. nr.50/2008, act normativ emis in spiritul legislației comunitare in acest domeniu si in deplina concordanta cu exigentele Comisiei Europene si cu Tratatul Comunității Europene.
S-a solicitat respingerea ca neîntemeiata si nelegala a acțiunii formulate prin care se solicita restituirea taxei pe poluare, având in vedere si prevederile Legii 9/06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care mențin taxa pe poluare achitata, si doar in cazuri particulare prevede restituirea diferenței de taxa achitata dintre taxa pe poluare si taxa pentru emisiile poluante, conform prevederilor art. 12 din Legea 9/2012 care dispun ca: "doar in cazul in care taxa pe polare achitata de către contribuabili prevăzuta de OUG 50/2008 modificata si completata este mai mare decât taxa rezultata din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante, se poate restitui titularului obligației de plata diferența de taxa plătită in baza procedurii stabilite prin normele de aplicare a legi 9/2012 in termenul de prescripție prevăzut de legea fiscala.
Prin urmare, taxa pe poluare este menținută si de Legea 9/2012 si nu exista posibilitatea restituirii acesteia, nici măcar in temeiul art. 117 alin. 2 Cod procedura fiscala invocat de instanța de fond, întrucât reclamantul nu se încadrează in aceste prevederi. Legiuitorul a reglementat distinct posibilitatea restituirii diferenței de taxa prin prevederile legii 9/2012 si doar in cazul in care reclamantul s-ar fi încadrat in aceasta prevedere distincta, ceea ce nu este cazul in speța dedusa judecății.
Raportat la temeiul de drept invocat in cererea de chemare in judecata, s-a învederat ca acțiunea este neîntemeiata si s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
S-a învederat si faptul ca instanța de fond a admis cererea de chemarea in garanție a Administrației F. pentru Mediu doar pentru cuantumul taxei pe poluare respingând in mod eronat petitul privind dobânda legala solicitata de reclamant.
Că în conformitate cu prevederilor art.60 - 63 din Codul de procedura civila pentru ca, reclamantul solicita restituirea taxei pe poluare in suma de 1057 lei, si a dobânzii legale consideră ca instanța de fond trebuia sa admită cererea de chemare in garanție si pentru dobânda legala solicitata de reclamant.
S-a menționat ca taxa pe poluare se face venit la Administrația F. Pentru Mediu, caz in care, in eventualitatea in care se anulează actele administrativ fiscale încheiate, doar chematul in garanție poate fi obligat la plata sumei de 1057 lei. a dobânzilor legale si eventual a cheltuielilor de judecata către acesta nu si instituția noastră.
Prin urmare, recurenta a considerat ca, nu se poate institui o răspundere patrimoniala a paratei Administrația Finanțelor Publice Jimbolia, întrucât potrivit art.l din O.U.G. Nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, întrucât, aceasta taxa nu se mai face venit la bugetul de stat ci, "(...)constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului" In aceste condiții. ținând cont si de faptul ca presupusul prejudiciu al reclamantului reprezentant de suma ceruta la restituire nu a fost cauzat printr-o fapta proprie a paratei Administrației Finatelor Publice Jimbolia (intrucat aceasta este doar organul care, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008 ""stabilește, verifica si colectează" aceasta taxa, sumele colectate vărsându-se insa la bugetul F. pentru mediu). iar aceasta instituție nu poate fi ținuta răspunzătoare nici in calitate de comitent, apreciem ca, răspunderea patrimoniala nu poate fi angajata decât in raport cu persoana juridica care ar cauza nemijlocit prejudiciul pretins, adică Administrația F. pentru Mediu care gestionează aceste venituri constituite din taxa de poluare, in cauza fiind îndeplinite condițiile cerute de art.60-63 C.pr.civilă.
Prin urmare, pe cale de consecința, a solicitat, obligarea fata de reclamant in cazul in care se admite acțiunea obligarea doar a chematului in garanție la plata sumei de 1.057 lei, a dobânzilor legale si eventual a cheltuielilor de judecata către acesta.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata de dobânzi legale, ca lipsit de temei legal, întrucât.
În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legala prevăzuta de O.G. nr. 9/2000 se plătește exclusiv in cazul in care obligația băneasca este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arata rata dobânzii: "ART. 2 In cazul in care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plați dobânda legala. " Or, in speța, obligația de plata a taxei de poluare in temeiul prevederilor art. 214 indice 1 – 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi in sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care sa prevadă ca aceasta obligație de plata este purtătoare de dobânzi si. in mod evident, neexistând nici prevederi contractuale in acest sens in lipsa vreunui contract.
Astfel, aceasta taxa nu are un termen legal de plata sau o data a scadentei sale prevăzuta in mod expres in lege (Codul fiscal), pe care contribuabilul sa fie astfel obligat sa le respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi, majorări de întârziere sau penalități de întârziere. Taxa se achita de către contribuabili printr-o manifestare unilaterala de voința, fără ca organele fiscale sa-i someze in vreun fel prin raportare la vreun termen de plata sau data a scadentei inexistente, dupa cum s-a arătat. În aceste condiții, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei, întrucât nu exista un temei legal care sa permită acest lucru, in lipsa unui termen de plata a taxei.
În condițiile in care taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule prevăzuta de art. 214 indice 1 – 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi in sarcina contribuabilului plătitor, cu ocazia plații acesteia de către contribuabili, in conformitate cu principiul echivalentei juridice. Aceasta taxa continua sa fie nepurtătoare de dobânzi si in situația inversa, respectiv in momentul in care se pune problema restituirii taxei de la bugetul de stat.
Prin urmare, cererea reclamantului privind privind plata dobânzii legale este neîntemeiata si solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
S-a solicitat respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate, având in vedere ca instituția recurentă in speța AFP Jimbolia nu se afla in culpa procesuala prevăzuta de 274 Cod procedura civila, iar, organele fiscale in mod corect, temeinic si legal au emis actele administrativ fiscale atacate, in condițiile prevederilor legale si cu respectarea întocmai a tuturor prevederilor invocate astfel după cum s-a arătat mai sus.
Examinând recursul formulat în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 ind. 1 C.pr.civ. se constată că este întemeiat, astfel că se admite conform art. 304 pct. 9 C. pr. Civilă si se modifică sentința recurată, în sensul că se respinge acțiune reclamantului ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță prin hotărârea pronunțată a interpretat în mod corect art. 110 din TCE (fostul art. 90) reținând că acesta interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă, care sunt de natură similară. De asemenea sunt corecte și o aprecierile vizând aplicabilitatea directă a dispozițiilor tratatului menționat.
Cu toate acestea, Curtea reține că prima instanță nu a stabilit corect starea de fapt, pronunțându-se fără administrarea probatoriului necesar stabilirii provenienței autoturismului și a împrejurării înmatriculării anterioare a acestuia într-un stat comunitar.
Se poate observa însă că la dosarul de fond au fost depuse în probațiune chitanța doveditoare a efectuării plății taxei depoluare, . 4B nr._ din data de 29.07.2008 (fila 12), din care reiese suma de 1.057 lei, reprezentând taxa de poluare auto, decizia de calcul nr._/28.07.2011 (fila 10) si certificatul de înmatriculare emis de autoritățile române, înscrisuri care dovedesc înmatricularea autoturismului în România și care, prin urmare, nu sunt apte a dovedi și proveniența comunitară a bunului. Împrejurarea că bunul a fost achiziționat dintr-un stat comunitar nu echivalează cu înmatricularea acestuia în acel stat, existând și posibilitatea ca bunul să provină dintr-un stat necomunitar și să fie tranzacționat pe teritoriul unui stat comunitar. Ori, doar în cazul unui bun provenit dintr-un stat comunitar poate fi incident art. 110 din TCE (fostul art. 90).
Curtea a solicitat de altfel reclamantului, prin mențiunea înscrisă pe citația aflată la fila 13 dosar recurs, să facă dovada în sensul arătat, respectiv să depună la dosar certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autoturismului eliberate de statul comunitar din care a fost achiziționat autoturismul, pentru a putea verifica incidența art.110 (fostul art. 90) din TCE, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Solicitarea Curții nu este lipsită de rațiune, având în vedere că prima instanță și-a întemeiat acțiunea pe cauza CEJ C‑402/09 T. vs Statul român, cauză în care instanța europeană a reținut că „Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În hotărârea menționată s-a reținut o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Prin urmare, acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă, nefiind dovedită încadrarea situației de fapt în ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 110 (fostul art. 90) din TCE, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prev. De art. 304 pct. 9 C. pr. Civilă.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Jimbolia împotriva sentinței civile nr. 346/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul T. I. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului T. I. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.B. –11.03.2013
Tehnored. A.D.B. –15.03.2013 /2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1750/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... → |
|---|
