Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1478/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1478/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 4480/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1478/R
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Judecător: M. B.
Grefier: F. L. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și de reclamanta A. M. împotriva sentinței civile nr. 3334/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 20.03.2013, concluzii scrise formulate de către reclamantă, la care a atașat împuternicirea avocațială, taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, precum și chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3334/16.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T.:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice Timișoara;
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect pretenții;
A obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamantă a taxei de poluare în cuantum de 5268 lei;
A respins în rest acțiunea;
Totodată, a obligat Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamantă, a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și 1600 lei onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, iar pe fond, respingerii acțiunii introductive.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, aceasta arată că în speță, calitatea procesual activă revine organului care a încasat taxa pentru emisii poluante, respectiv Administrația Fondului pentru Mediu, recurenta acționând ca un intermediar de servicii financiare.
În motivarea pe fond a recursului, se invocă, în esență, faptul că Legea 9/2012 introduce aplicarea unitară a taxării autovehiculelor înlăturându-se favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone și fiind nediscriminatorie, reducând taxa cu 25 % față de prevederile O.U.G nr. 50/2008 și apreciind că Hotărârea CJUE din 7.04.2011 în cauza C – 402/09 este caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare, recurenta susținând compatibilitatea dintre reglementările interne și Tratatul UE.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta A. M., solicitând admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale prev. de OG 92/2003.
În motivarea recursului se arată că dobânda legală prev. de OG 92/2003 este datorată și începe să curgă de la data efectuării plății, respectiv de la trecerea a 45 de zile de la introducerea acțiunii în instanță.
Reclamanta recurentă a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara, invocată de către aceasta, Curtea reține că aceasta nu poate fi susținută, întrucât instanța de fond, în mod legitim, a respins această excepție, întrucât pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Timișoara, ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, cerere pe care pârâta nu a formulat-o.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamantă și pârâta Administrația Finanțelor Publice, motiv pentru care Curtea respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara.
Verificând pe fond recursul declarat de către pârâta A. Timișoara, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european și cu dreptul intern, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta – recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamanta – recurentă A. M. la 1023 lei cheltuieli de judecată
Examinând recursul declarat de către reclamanta A. M., în baza art. 304 și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis, în baza considerentelor ce succed.
Astfel, cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, solicitată de către reclamantă, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține că prima instanță în mod greșit a respins acțiunea reclamantei în ce privește capătul de cerere referitor la acordarea dobânzii legale prevăzută de OG 92/2003.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de reclamanta A. M., împotriva aceleiași sentințe; va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va admite în tot acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâta recurentă și la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr.92 din 2003, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3334/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de reclamanta A. M., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite în tot acțiunea formulată de reclamantă.
Obligă pârâta recurentă și la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr.92 din 2003.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Obligă pârâta recurentă la 1023 lei cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
dr. P. M. | dr. A. B. | dr. M. B. |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red.P.M./22.04.2013
Tehnored. F.L.N./22.04.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Jud. – L. R. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 10/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3892/2013.... → |
|---|
